Sâmbătă după masă am văzut – din păcate de departe – manifestația pașnică a celor care se opun încercărilor tot mai insistente ale Estului moscovit de a opri parcursul european al țării noastre. Diferența între acești oameni, între fețele și ochii lor, și cele ale fanaticilor lui Călin Georgescu este evidentă. Acolo unde argumentul rațional e înlocuit de ură și violență, oamenii reacționează altfel. Acolo, în piața unde cu câțiva ani în urmă avea loc un început de măcel, favorizat, cum s-a demonstrat ulterior, chiar de atitudinea poliției. Mai precis a șefilor ei. De data asta, spun știrile, demonstranții au fost avertizați chiar de poliție să se ferească de georgiștii strecurați printre ei pentru a deturna în violență și această manifestare. Pentru că a fost mai degrabă o manifestare a unor convingeri decât o manifestație împotriva cuiva. Mi-a amintit de marșurile Alianței Civice din anii ’90, de cel al tăcerii, care a urmat mineriadei criminale din 13-14 iunie, cel al cămășilor albe și atâtea altele civilizate.
Sâmbătă, 15 martie, a fost o reuniune a unor oameni de toate vârstele, care cred cu toții în viitorul european, civilizat, al acestei nefericite țări. Să mai repet ceea ce s-a spus deja de multe ori, dar numai din această parte, a liniștii și rațiunii, că România este, poate, în cea mai bună perioadă a istoriei sale? Pe care toți acești fanatici ce-și spun suveraniști, cei care – plătiți sau nu – fac jocul Kremlinului, vor s-o încheie în eterna minciună a regimurilor dictatoriale.
„Noi suntem poporul!“ clamează toți acești indivizi care deseori nici nu prea știu pentru ce militează. Pentru „domnul Georgescu“ spune unul, întrebat de un reporter, „pentru președintele ales“ crede altul și, când i se atrage atenția că nu e nimeni, încă, ales, rămâne cu privirea pierdută, nu în interior, ci spre cine știe ce neadevăr sugerat de activiștii suveraniști. O pretinsă candidată la președinție, pretinsă suveranistă, ne asigură că nu crede în legalitatea acestor alegeri, dar totuși va candida. Într-o altă declarație admite că n-o face „pe persoană fizică“, neștiind cum să mai explice acest paradox ce-i fusese, probabil, sugerat de consilierii întru fake-uri ce stau în spatele tuturor neaveniților pentru a-i introduce în viața politică. (O fi crezând că toți cei care au semnat pentru ea vor fi pe buletinele de vot?) Viața politică e murdărită de gesturi și expresii mahalagești, de incompetențe flagrante, mult mai grave chiar decât cele pe care, din păcate, ni le-au oferit și partidele pro-europene, împotriva cărora zic că se ridică aceste boxerițe cu sau fără mănușile aferente, amatoare de scandal și indignate fără a ști de ce. Spălarea creierelor le face deschise pentru orice formulă, cum e, de pildă, „sorosiști“. Întrebați ce-i aia, cine este Soros, habar nu au. Așa li s-a spus. Într-un dulap gol poți să pui tot ce vrei. Într-un creier doar dacă în prealabil îl cam golești. Sau, cu o altă formulă, mai exactă, îl speli. Ei spun că vor binele țării, ajunse pe mâinile unor corupți și trădători. Ce-i drept, e greu să susții că toți acești domni cu doctorate plagiate și cu dosare penale pe rol sunt niște guvernanți ce luptă pentru binele țării și al poporului. Dar măcar, deocamdată, nu au ca scop izolarea României de partea civilizată a lumii.
Cât despre lumina care vine de la Răsărit, așa e, Soarele ni se pare că vine dinspre Rusia, cu Siberia ei. Dar știți ceva? Și acolo vine tot de la răsărit, adică dinspre Țara Soarelui Răsare, iar în Japonia, tot de la Răsărit vine, iar pentru ei – ce fericiți, totuși! – soarele răsare în Alaska și Canada. Domnilor care mai stați cu ochii și urechile spre Kremlin, aflați că Răsăritul se mută, se tot mută, ceea ce face calpă formula lui Mihail Sadoveanu, de altfel preluată din masonerie, unde probabil că se știa că răsăritul nu e fix, unul pentru toată lumea, așa cum vrea acum să convingă o lume întreagă Kremlinul. E drept, ca să fim exacți, și China cea bizar comunisto-capitalistă e tot la răsărit. Față de Rusia și deci și față de noi.
Dar noi, ăștia care am fost sâmbătă în Piața Victoriei, fie și numai cu mintea și inimile, câte ne-au mai rămas, noi știm de unde vine lumina cealaltă, civilizația și încercăm să milităm pentru a nu ne desprinde iarăși de ea și, forțați de cine știe ce mulțimi fanatice care cred că doar ele sunt poporul, să o luăm înapoi spre barbarie. Dar știți, doamne și domni anti, și noi, ceilalți, facem parte din popor. Cu o mică deosebire: nu credem că numai noi suntem poporul.