În textele jurnalului pe care ni-l oferă Dan Ciachir, pot fi receptate două planuri. Cel dintâi e unul al consemnărilor cotidiene referitoare nu o dată cu o scrupulozitate orară la micile evenimente, („Aseară, pe canalul Cultural, o discuție despre boema literară din anii ‘60, purtată cu Ion Papuc și Marin Tarangul“), la plimbări, („Ieșind după prânz, am făcut o plimbare până la Podul Basarab, unde am intrat în Biserica Sf. Nicolae Grozăvești“), la telefoane („E plăcut să primești vești bune, chiar să fii trezit din somn pentru ele… La 11 mi-a telefonat părintele Cătălin Pălimaru, directorul Editurii Renașterea“), la stările meteorologice („Am privit apoi la televizor covorul de gheață așternut în Piața Unirii, înalt de 20- 25 de centimetri“) ș.a.m.d. Avem a face astfel cu o prezență imediată a autorului pregătit în vederea unei decolări. Întrucât urmează o remarcabilă cantitate de date într-un orizont al actualității sociale, abordate din diverse unghiuri, într-un stil vital vădind o caracteristică implicare temperamentală. Cunoscut deja în calitatea de restaurator pasionat al imaginii interbelicului, Dan Ciachir își urmează cercetarea până în zilele noastre cu un aplomb ce ne-ar îndemna a-l numi un reporter al istoriei. Mai curând un om public decât unul interiorizat, pare a avea o structură ideală pentru o atare ipostază. Insațiabil de informație, scormonind infatigabil o materie mult cuprinzătoare spre a aduce la suprafață nu doar factorii unor generalități, ci și tangențele, intersecțiile neluate în seamă, inclusiv detaliile bătând spre senzațional. Atenția sa cade cu predilecție pe ultimele: „Aflu din «Ziua» de astăzi că plutonul care i-a asasinat pe Țarul Nicolae al II-lea și familia sa a fost constituit exclusiv din soldați unguri (ostașii ruși ar fi refuzat să tragă în împărat). Între aceștia s-a aflat și Imre Nagy, viitorul premier maghiar. Nu întâmplător Dumnezeu i-a dat acestuia, peste 40 de ani, să aibă parte de moarte prin spânzurătoare.“ Sau opinia cu alură premonitorie a lui Nicolae Oprean, soțul Zoiei Ceaușescu: „Am fost convins, încă din octombrie ‘89, dacă nu și mai devreme, că sfârșitul lui Ceaușescu va fi identic cu al lui Alexandru Ioan Cuza, respectiv cu cel al regelui Carol al II-lea și al lui Ion Antonescu, în sensul că îl vor abandona oamenii săi de încredere, inclusiv serviciile secrete.“ Ori semnalarea unor „momente fabuloase“ la moartea lui Stalin, într-o zi de 6 martie, „când oficialitățile comuniste nu știau ce să facă, dacă să pavoazeze și să celebreze cei opt ani scurși de la instaurarea primului guvern procomunist Dr. Petru Groza, sau să coboare steagurile în bernă“. Dar și descinderi în istoria literară, cu același fior al surprizei. Un comeraj superior: „Însemnarea legată de vizita făcută de Mateiu I. Caragiale lui Marghiloman spre a-i solicita «o prefectură de județ». Impresia lăsată de scriitor marelui om politic a fost foarte proastă. Mateiu avea pe atunci 32 de ani.“ Sau: „Străbunicul lui Emil Cioran, Coman Cioran, oier foarte înstărit, rășinărean, i-a dat Mitropolitului Andrei Șaguna 16.000 de florini pentru cheltuielile necesare mutării reședinței eparhiale (patru episcopi ortodocși consecutivi slujiseră și locuiseră în Rășinari) la Sibiu.“ Sau: „Ecaterina Logadi, fiica lui Caragiale, chiar în ajunul sărbătoririi centenarului nașterii părintelui său, 1952, era deținută la Ghencea cu nevestele altor foști demnitari, întrucât era măritată cu un fost ministru subsecretar de stat.“ Sau: „Am rămas surprins să citesc că Moruzov a fost în audiență la Papă (e vorba de Pius al XII-lea). Autorul cărții (N. D. Stănescu) spune că Victor Eftimiu a scris memoriile Reginei Maria și că tot el a fost plătit de Serviciul Secret pentru broșura Jos laba de pe Tricolor!, îndreptată împotriva lui Stelian Popescu, directorul ziarului «Universul»“. Cititor pasionat, Dan Ciachir nu ezită a emite opinii entuziaste în direcția unor autori contemporani: „Ieri a fost pentru a treia sau a patra oară când am dorit să recitesc câteva poezii de Doinaș Azi ne despărțim, Platon vândut sclav la Eghina, Alexandru refuzând apa… Îl consider cel mai mare poet român postbelic și cred că Mistrețul cu colți de argint, capodopera sa, respectiv Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane, de Radu Gyr, sunt cele mai frumoase poezii din literatura română postbelică.“ Dar, totodată, înscrie și o rezervă aidoma unui panaș discutabil față de unele concepte și nume cunoscute: „Am detestat structuralismul, semiotica, noul roman, textualismul, după cum nu am ezitat să duc la anticariat, oarecum ostentativ, la 18 ani, Spațiul mioritic al lui Blaga și Necuvintele lui Nichita Stănescu.“ Iar după vizionarea la tv. a unui film despre Sartre, sugerează posibila corelație autohtonă a acestuia, în contextul unei caracterizări a crizei politice de care avem parte în prezent: „Mi-a venit în minte ideea că Sartre este un… Nae Ionescu marxist. Se amesteca în evenimentele politice ale vremii sale, intuindu-le cursul. De pildă, conflictul din Algeria, care nu se putea sfârși decât cu independența acestei țări. (…) Astăzi, americanizarea Europei occidentale se înfăptuiește pe un precedent marxist, oricum pe straturile unei ideologii de stânga.“ Cu toate acestea, numeroasele, prea numeroasele referințe la fețele bisericești trecute la cele veșnice alcătuiesc un decor clerical impozant, fără însă a se asocia cu o cazuistică religioasă. Fața lăuntrică a credinciosului e doar prezumată grație unor enumerări și gesturi ritualice. Așa zicând aluatul mistic nu apare frământat mai deloc. Să reprezinte oare credința acestui spirit curios în diverse direcții care e Dan Ciachir o ipostază mai curând similiestetică? Următoarele rânduri n-ar constitui o probă? „Am regăsit cu plăcere această afirmație a Sf. Vasile cel Mare, formulată în Omilii la Hexaemeron: «Așadar, ca să arate că lumea este o operă de artă, Dumnezeu a pus-o înaintea tuturor spre a fi privită și contemplată și spre a face cunoscută înțelepciunea creatorului ei…»“. Coroborată cu un citat din Maica Tereza, zisă și Maica Tereza a Calcuttei, cea canonizată de Papa Francisc I, care se socotea nu altminteri decât „un creionaș în mâna lui Dumnezeu“.