Volumul lui Marco Lucchesi Dor și Saudade, tradus din portugheză cu prefață și note de Dinu Flămând, este o culegere de texte de facturi diferite. Prima secțiune, cea mai mare, este intitulată „România“. Ea adună reflecții ale scriitorului și traducătorului brazilian despre limba și literatura română pe care le cunoaște foarte bine. Partea aceasta se deschide cu Elogiul limbii române. Autorul este un lingvist pasionat și un cercetător entuziast al limbilor neolatine. Dintre ele, găsește în română afinități speciale cu portugheza lui maternă, chiar o fraternitate între cele două extremități, de est și de vest, ale teritoriului lingvistic latin, sintetizată chiar prin titlul cărții care unește două cuvinte cu același înțeles. Saudade înseamnă, cu o bună aproximație, același lucru cu „dor“. Se afirmă că ar veni din latină, solitas, solitatem, și se pare că a fost folosit pentru prima oară prin secolul XIII, de poeții de la Curtea regelui Denis, regele-poet al Portugaliei.
Marco Lucchesi inventează termenul Saudor, unind cei doi termeni într-o limbă imaginară, limba laputar. A fost el însuși un practicant al limbii artificiale esperanto și este plin de imaginație în toate eseurile acestui volum, fără să se despartă însă de un bogat repertoriu de cunoștințe și de profunzimea studiului. El își dedică totalitatea eseurilor și articolelor chiar traducătorului său, poetul român Dinu Flămând care are, la rîndul său, afinități speciale cu limba portugheză în care l-a tradus pe Pessoa, rămînînd decenii la rînd fascinat de acest uimitor artist.
Așa cum Dinu Flămând îl iubește pe Fernando Pessoa cu toți heteronimii săi, Marco Lucchesi îl îndrăgește pe Eminescu, din care traduce, dar și pe Ion Barbu și Bacovia, pe care îi tălmăcește de asemenea. În prima parte a cărții sale, exegetul brazilian se mai referă la Cioran și Ștefan Petică, la Gherasim Luca, Marin Sorescu și Marin Mincu. Lucrul acesta oferă cititorului o imagine a curiozității cercetătorului pentru întreaga literatură română și formele în care limba noastră a atins pragul excelenței.
În această secțiune a cărții apar și două interviuri: unul luat de Lucchesi însuși lui Dinu Flămând, în care discuția se poartă mai ales în jurul lui Pessoa și Carlos Drummond de Andrade, compatriotul ilustru al lui Lucchesi, altul luat de profesorul George Popescu lui Marco Lucchesi, în care acesta se referă la limba română, la studiul lui Mircea Eliade despre Eminescu și Camões, dar mai ales la poetul Ștefan Baciu, devenit pe cînd locuia la Rio cetățean de onoare al orașului Rio de Janeiro. Opera lui Ștefan Baciu este de fapt subiectul principal al interviului.
Șapte eseuri destul de succinte compun secțiunea intitulată „Lumea“, în care Marco Lucchesi abordează teme legate de Egipt, Turcia, Ungaria dar și altele, din perspective lingvistice ca și din ale literaturii și filosofiei. Autorul dă dovadă de mobilitate, curiozitate, vioiciune în stabilirea unor corelații care stîrnesc interesul cititorilor interesați de istoria și filosofia culturilor.
Ultima parte a cărții îl întoarce pe autor în patria sa și se intitulează chiar Brazilia. Pentru Lucchesi, Brazilia înseamnă cultură și mai ales literatură. Cel ce va parcurge această secțiune va avea bucuria de a descoperi aspecte foarte interesante, puțin cunoscute la noi și, concomitent, regretul că află prea puțin dintr-o realitate culturală vastă. Brazilia este cît un continent, nu numai geografic, ci și ca spațiu spiritual. Despre acesta, cei care ne situăm departe nu știm decît lucruri minimale. Marco Lucchesi ne mai dezvăluie cîteva, destule ca să ne trezească interesul și dorința de cunoaștere. Așa, de pildă, mărturisesc a nu fi privit atent lucrările lui Candido Portinari, pictor extrem de fecund și de important al Braziliei secolului XX, și de a nu cunoaște multe despre congenerii săi. Dar, citind eseul consacrat artistului, am căutat și am privit multe dintre picturile sale care l-au otrăvit la propriu, prin intoxicație cu plumb.
Marco Lucchesi ne oferă, prin intermediul traducerii prietenului său Dinu Flămând, un volum valoros și incitant. Dragostea lui pentru limba română și interesul viu pentru tot ce se poate înscrie în spațiul culturii sînt emoționante.