Pe pajiștea din jurul vilei Ocampo, sub soarele încă indulgent al amiezii de început de vară, ultimele pregătiri de Crăciun (sărbătoare estivală în emisfera sudică) se încheie înainte de începerea vizitei organizate. Ridicată în 1891, în stil eclectic, această vilă situată la 20 de km de Buenos Aires este un muzeu de referință, precum și universul deloc intim al celui mai important mecena argentinian. Pe parcursul secolului al XX-lea, reședința din departamentul San Isidro a găzduit vizitele și sejururile a numeroase personalități ale culturii universale. Proprietara sa, scriitoarea, eseista și traducătoarea Victoria Ocampo (1890 – 1979), cunoscută și în afara țării drept fondatoare a revistei culturale Sur („Sud“), afirma: „Dialogul dintre culturi a fost visul vieții mele.“ Cuvintele atestând vocația pe care și-a cultivat-o cu tenacitate sunt redate, azi, pe placa aflată la intrarea în complexul muzeal.
Cea mai mare dintre cele șase fiice ale familiei aristocrate a lui Manuel Ocampo și a Ramonei Aguirre, Ramona Victoria Epifanía Rufina Ocampo s-a bucurat de privilegiul unei educații asigurate de profesoare particulare care le predau franceza și engleza ei și surorilor sale. De altfel, ea a învățat să citească și să scrie în aceste limbi înainte de a o face în spaniola nativă. A învățat, de asemenea, italiana. Legătura cu limba și cultura franceze, întreținută și de frecvente voiaje la Paris, de la vârsta de 6 ani, avea să îi marcheze existența. La 18 ani, asista la câteva dintre cursurile Universității Sorbona, iar la 31, publica în franceză eseul De la Francesca la Beatrice – trecând prin „Divina Comedie“.
Vila Ocampo a beneficiat, încă de la construire, de gaz și de apă curentă, precum și de un ascensor adăugat în 1914 și aflat în perfectă stare de funcționare. Definită de un desăvârșit bun gust lipsit de orice stridențe, ea conservă spiritul unei pasiuni care a influențat în mod fundamental dinamica vieții culturale argentiniene, în secolul trecut. Vizitarea sa începe la parter, unde, într-unul dintre saloane, deasupra șemineului, veghează portretul Victoriei, realizat de Pascal Dagnan-Bouveret, în 1910. În frumusețea încărcată de senzualitate a tinerei de 20 de ani respiră o adiere din celebra portretistică a lui Giovanni Boldini. Vizavi de șemineu, un pian Steinway asupra căruia dănțuiește lumina revărsată prin ferestrele ample atrage imediat privirea – pe el se află câteva fotografii, printre care una înfățișându-l pe Stravinski. Celebrul compozitor a cântat la acest pian și a ales să îi dedice gazdei sale baletul Persefona. Interesul intelectualei argentiniene pentru muzică îl reflectă, de asemenea, prezența mai multor librete de operă expuse într-o vitrină din altă încăpere; dintre ele se remarcă libretul operei Salome a lui Richard Strauss. Mai mult, ghidul care prezintă, în detaliu, reședința menționează că Victoria a ocupat, la un moment dat, funcția de director artistic al Operei Colón de la Buenos Aires. Pentru cea care, la capătul vieții, devenea prima femeie primită în Academia Argentiniană de Litere, poziția deținută în cadrul renumitei instituții se afirma drept începutul unui drum al recunoașterii autentice.
Sufrageria, în centrul căreia se întinde o masă de 16 persoane, a fost martorul dineurilor organizate în onoarea oaspeților care au aflat în reședința aristocrată locul din care aveau să-și tragă seva prietenii îndelungate. Poate cele mai renumite sejururi au fost cele ale lui Rabindranath Tagore. Acestor vizite, care variau de la câteva ore la săptămâni, le-au fost consacrate articole și cărți în diverse limbi, precum și un film argentinian. Relația dintre cei doi a urmat coordonatele unei inocente afecțiuni alimentate de admirație din partea Victoriei și ale unei fascinații neferite de tentația carnală din partea scriitorului indian. Tagore i-a dedicat tinerei mai multe poeme și câteva picturi.
Elementul care domină ambianța unuia dintre birouri este portretul ei, în stilul recognoscibil al lui Paul-César Helleu. Datând din același an cu portretul realizat de Pascal Dagnan-Bouveret, este agățat deasupra unei serii de fotografii dintre care se remarcă cea a Virginei Woolf. Celebra scriitoare este alt personaj al cărui spirit pare să nu fi părăsit niciodată vila. La patru decenii de la prima lor întâlnire, Victoria Ocampo mărturisea că aceasta avusese loc la o expoziție a lui Man Ray, organizată la Londra în 1934 și menționa că Aldous Huxley o însoțise acolo, nutrind „vaga speranță“ că ambii vor face cunoștință cu Woolf. „Eu am privit-o cu admirație. Ea m-a privit cu curiozitate. Atât de multă curiozitate pe de o parte și admirație pe de alta, încât imediat m-a invitat la ea acasă“ (trad. m.), scria argentinianca. Cele două scriitoare au avut doar trei întrevederi, dar timp de șase ani au întreținut o corespondență care a fost publicată în Argentina, în 2020. Ocampo a cultivat schimburi epistolare și cu alte personalități culturale. Se definea, de altfel, drept „o înrăită autoare de scrisori“.
Prezența a zeci de exemplare ale revistei „Sur“, expuse în câteva încăperi, precum și în magazinul muzeului, amintește de destinul spectaculos al proiectului lansat în 1931 și cunoscut în întreaga lume. Ghidul care îi acompaniază pe vizitatori subliniază că printre autorii care au publicat în revistă s-au numărat Thomas Mann, George Orwell, Jean-Paul Sartre, Federico García Lorca și André Breton. „Eu eram un nimeni, eram un băiat necunoscut la Buenos Aires. Victoria Ocampo a înființat revista „Sur“ și mi-a propus, spre marea mea surpriză, să fiu unul dintre membrii fondatori.“
(trad.m.). Mărturisirea îi aparține lui Borges. Legătura sa cu femeia a cărei memorie o descria ca fiind „plină de versuri în diverse limbi“ merită detaliată. În 1931, la un banchet oferit la reședința acum muzeu, Borges l-a cunoscut pe Adolfo Bioy Casares, care avea să îi devină prieten pe viață și împreună cu care avea să scrie mai multe volume de ficțiune și eseuri, precum și traduceri și scenarii de film. Jocurile hazardului nu s-au oprit aici. Nouă ani mai târziu, Bioy Casares se căsătorea cu scriitoarea Silvina Ocampo (1903 – 1993), sora cea mai mică a Victoriei. Cei doi au publicat, de asemenea, în „Sur“.
Câteva dintre cărțile semnate de ei se numără printre cele aproximativ 12 000 de volume din biblioteca situată la primul etaj al vilei. Potrivit ghidului, ordinea acestora este cea stabilită de fosta proprietară. Clasicii stau alături de unii dintre contemporanii săi, cum ar fi Woolf și Camus. Cel din urmă a petrecut un sejur în vila Ocampo, după ce Victoria tradusese și publicase Caligula în revista „Sur“. Cărți în franceză și în engleză împart rafturile cu autori argentinieni și cu ediții bibliofile în diverse limbi. Celebrii ochelari cu ramă albă ai Victoriei sunt, de asemenea, etalați pe un raft. Așezat în fața unor volume de literatură engleză, un text explică succint relația de prietenie cu Graham Greene, care a vizitat Argentina în două rânduri, la invitația scriitoarei. Este însoțit de reproducerea a două dedicații scrise de Greene. „Victoriei Ocampo, cu afecțiune și în amintirea numeroaselor săptămâni fericite pe care le-am petrecut în San Isidro și Mar del Plata.“ (n. m. În orașul Mar del Plata se află altă vilă a familiei Ocampo, construită în 1912.) Cea de a doua dedicație, aparținând volumului de cronici de film The Pleasure Dome (1972), este: „Victoriei, în amintirea numeroaselor filme pe care le-am văzut împreună la Buenos Aires și Mar del Plata. Cu afecțiune.“
Vizitatorii pot cerceta obiectele pe care le folosea zilnic, cum ar fi telefonul și televizorul din dormitorul de o elegantă simplitate, cu vedere spre terasa străjuită de palmieri și de flori. Dintr-o fotografie de început de secol, chipul hieratic aproape hieratic al unui copil difuzează o undă de neliniște. Este Victoria, foarte probabil în ziua primei sale comuniuni. Merită menționat că în întreg muzeul, zeci de fotografii din diverse epoci surprind chipul acestei femei rafinate a cărei privire copleșea, nedivulgând însă nimic din fantasmele care îi hrăneau spiritul. Un instantaneu din 1922, înfățișând-o la volan, îi îndeamnă pe cei care îi cunosc biografia la comentarii indiscrete. A fost prima femeie din înalta societate a Buenos Aires-ului de acum un secol care a îndrăznit să sfideze convențiile, învățând să conducă automobilul. Se spune că decizia i-a fost determinată de dorința de a se dispensa de șofer, înainte de întâlnirile clandestine cu vărul soțului său. Cu acest amant, cunoscut chiar în timpul voiajului de nuntă, a întreținut, timp de mulți ani, o intensă relație. Dacă pictura expusă la parter închide în ea freamătul tinereții, o fotografie realizată de Man Ray, în 1930, redă imaginea unei femei mature, de o distincție aproape glacială. Câteva fotografii realizate la bătrânețe o arată purtând ochelarii menționați. Ele surprind fizionomia unei femei excentrice cuprinse între contururile unui personaj de ficțiune a cărui apariție risca să producă scandal, la fel cum o făcuse, cu o jumătate de secol înainte, la volanul propriului automobil.
„Nu fac colecții de picturi valoroase, de ediții rare, de obiecte coloniale din argint etc. Am colecționat doar pași și voci“ (trad. m.), scria Victoria Ocampo. Cu șase ani înainte de a muri, „Gioconda din pampas“ (după cum o numise José Ortega y Gasset, cu care întreținuse o corespondență timp de peste 20 de ani) a donat vila Ocampo către UNESCO.
Lumea Nouă continuă să se întâlnească, azi, cu Lumea Veche.
______________________________________
Note bibliografice:
https://www.cultura.gob.ar/victoria-ocampo-una-vida-dedicada-a-la-cultura-8896/
https://www.argentina.gob.ar/noticias/134-anos-del-nacimiento-de-victoria-ocampo
https://www.lanacion.com.ar/cultura/victoria-ocampo-y-jose-ortega-y-gasset-historia-de-una-amistad-y-cientos-de-cartas-nid01032023/
https://letraslibres.com/revista-espana/borges-y-bioy-una-amistad-entre-biombos/