Hanna Bota este o prezență apreciabilă în lirica noastră contemporană (12 volume!), dar, în ultimii ani, a fost în atenția criticii prin două romane, gen care este dintotdeauna destinat unor categorii mai largi de cititori. Trei femei, cu mine, patru, un roman masiv, s-a bucurat, la apariția din 2023, la Cartea Românească, de frumoase aprecieri și de cel puțin două premii, după știința mea. Neașteptat de repede, autoarea a lansat încă un volum din aceeași specie literară: Să spui sau să nu spui (un enunț fără semn de întrebare), apărut la Editura Polirom.
Textul este în bună parte un bildungsroman, subspecie despre care Nicolae Manolescu scria că ar cam lipsi din literatura română. Dar e mai mult decît atît. Este și povestea realistă a vieții (destul de chinuite ca să intereseze) a trei femei din Ardeal. Deci autoarea revine la ce știe mai bine. Varvara și cele două fiice ale ei, Elena și Crina, se luptă cu dificultățile unei existențe care nu le răsfață prea tare, dar și cu demonii lor interiori care le duc la situații conflictuale, mai ales între ele.
Apare și a treia generație, altă specialitate a romancierei, reprezentată de Tania, fiica bolnavă chiar de la naștere a Elenei, și Alex, fiul Crinei, pe care aceasta îl ține complet izolat de tatăl său care părăsise familia. Romanul este – pe un A story – cartea maturizării lui Alex care are cuvîntul ca narator în patru dintre cele opt capitole. Cealaltă poveste este a Varvarei, numită de nepotul ei, justificat, Nonna și a celor două fiice. Soțul Varvarei, Sile, a murit prematur și misterios, primul ei iubit nu se angajează să crească fetele minore, ceea ce face un neamț, Johann Műller zis Fritz. În prezentul povestirii, Fritz e și el răposat, Nonna e singură și nu mai locuiește cu fetele ei.
Alex e un tînăr vioi, deștept, devotat mamei și bunicei. El pare să fi scăpat de blestemul zîzaniei care a însoțit familia. Dar își pune mereu o întrebare: să spui sau să nu spui? Adevărul, se înțelege. Bunica lui, mama, mătușa au tainele lor, fiecare. Alex are și el una: relația cu cea pe care o numește Vi, o vietnameză cu numele real Tuyen, cu care face dragoste „ca niște obsedați“. Familia și prietenii lui nu știu absolut nimic despre Vi. Doar se miră (prietenii) ce dexteritate are în a mînca folosind bețișoare.
Desigur, întrebarea cheie a lui Alex ce dă titlul cărții, este una naivă, chiar prostească, un loc comun la care prea tînărul băiat recurge pentru că este lipsit de experiența vieții și nu poate să privească adevărurile nuanțat. Întîmplările prin care trece îl vor lămuri asupra lumii în care trăiește. Iar decizia sa, de fapt, a fost luată atunci cînd nu a spus nimănui nimic despre iubita extrem-orientală.
Femeile din roman, pe de altă parte, sînt mai ales victime, dar și-au căutat-o cu lumînarea. Mi se pare că avem în față un roman cu personaje exclusiv negative, ceea constituie un farmec al lui. Pornirea inexplicabilă a Varvarei de a ascunde adevărul (pe care n-am să-l dezvălui, pentru menținerea suspansului) față de Fritz și fetele ei este monstruoasă. Cartea reprezintă însă mai ales romanul maturizării lui Alex, în inițiere intrînd și o mamă de bătaie vietnameză care-l va face să nu se mai încreadă în femei, orice culoare ar avea ele. Căci, desigur, și Vi are secretul ei. Pe care nu i l-a spus.
Deși are mamă (o mamiță, la un moment dat supraponderală în ciuda numelui său floral), are și mam’ mare, ba chiar și o tanti (Elena), Alex nu este un domn Goe sufocat de grija părții feminine a familiei. El se dezvoltă destul de liber, le cîntărește pe cele trei și le judecă lucid, dar cade pradă farmecelor vietnamezei, o imprudență care-l costă și-l convinge că experiența se cîștigă și cu prețul unor cicatrici.
Romanul Hannei Bota este dens, destul de succint, cu autoarea mai detașată de personaje, ceea ce îl face, după gustul meu, preferabil prozei anterioare. Deși faptele se cumulează în cantitate considerabilă, întregul lor rămîne verosimil. Autoarea nu duce lucrurile spre un senzațional telenovelistic, ci păstrează un echilibru demn de atenție. Un pasaj relevant îl constituie relatarea lui Alex, romanciera substituindu-se foarte credibil vocii sale narative de adolescent cu familie complicată și destule dileme. În consecință, romanul Hannei Bota se numără printre reușitele romanești ale anului care s-a scurs.