Romanul lui Cezar

După succesul repurtat cu Valentina, Angela Martin revine în actualitate cu un nou roman, intitulat Cartea lui Cezar. Narațiunea conține 33 de capitole, urmate de un epilog. Relatarea reia povestea unuia dintre protagoniștii romanului precedent, continuând astfel saga unei familii arădene. De data aceasta, întâmplările sunt prezentate din perspectiva lui Cezar Grozescu, student la medicină în România comunistă de la sfârșitul anilor ’60 și începutul anilor ’70. În romanul anterior, fiul Valentinei a fost protagonistul unor interesante Scene vieneze. Prin intermediul personajului, narațiunea sugera antiteza dintre abuzurile existente în România totalitară și viața din lumea liberă. Actualul roman surprinde o altă perioadă din existența lui Cezar Grozescu, cea a formării sale ca medic. Sub acest aspect, avem de-a face cu un Bildungsroman. Totul este foarte bine documentat și riguros motivat, iar narațiunea ascultă de legea cronologiei și de cea a unei cauzalități riguroase. Având în vedere tematica asumată, am putea trimite la o serie de romane semnate de Augustin Buzura inspirate din viața medicilor, cum ar fi Absenții sau Orgolii. Făcând parte dintr-un ciclu epic, relatarea reia câteva personaje deja cunoscute, dar aduce în prim-plan și altele noi. Legătura cu romanul anterior este realizat îndeosebi prin intermediul studentului Cezar Grozescu, protagonistul întâmplărilor. Aflată timp îndelungat în centrul atenției, de data aceasta Valentina devine doar un personaj secundar.

La fel ca în romanul precedent, Angela Martin opune două spații cu încărcătură simbolică. De o parte se schițează toposul matricial al unui Arad idilic, familiar și protector, o localitate în care toată lumea se cunoaște cu toată lumea. De cealaltă parte se vorbește despre București, „un oraș nu doar mare și necunoscut, dar și foarte diferit“, unde Cezar se află printre străini. Personajul este prezentat drept „un băiat timid, liniștit și cu bun-simț“. Datorită acestor însușiri, el devine ținta ironiilor colegilor săi, motiv pentru care părăsește căminul studențesc. Gazda lui, doamna Otilia Apostoleanu, reprezintă una dintre numeroasele victime ale „terorii istoriei“. Fiecare nou personaj care intră pe scena romanului are un destin zbuciumat, rezumat cu minuțiozitate de către Angela Martin. Romanul reia povestea de dragoste dintre Cezar Grozescu și Rujița Iovanovici, iubita din liceu, o „întruchipare a frumuseții și a sfințeniei“. Mai exact, se insistă pe înstrăinarea treptată a celor doi tineri. La un moment dat, este menționată data de 31 decembrie 1968, ceea ce ancorează întâmplările într-o istorie zbuciumată. Relatarea insistă apoi pe noua poveste de dragoste trăită de Cezar alături de Carolina, o colegă de facultate. În paralel cu portretul acesteia se reconstituie și destinul doctorului Liviu Hidișan, tatăl fetei. Nu este ignorată nici Lăcrămioara Ionela Hidișan, mama Carolinei. Din roman nu lipsesc nici personajele diabolice precum administratorul Ionescu. Acesta se preface că îi ajută pe toți, dar în realitate îi spionează, îi denunță și îi ține sub teroare. Un personaj tragic și pitoresc în același timp este Nuța, spălătoreasa alcoolică, mama asistentului Sandu Grozea de la Medicină. Radioamatorul clandestin Antoniu Berbece este o întruchipare a victimei. Acesta este bătut zdravăn și lăsat inconștient pe stradă, deoarece a împărțit manifeste împotriva regimului.

Din roman nu lipsesc nici meditațiile despre artă. Pretextul este oferit de participarea unei trupe de teatru studențesc la un festival organizat în Franța, la Nancy. Pregătirea spectacolului și călătoria visată în lumea liberă acaparează centrul interesului. Asemenea lui Mircea Eliade în narațiuni precum Adio! sau Nouăsprezece trandafiri, Angela Martin introduce în text o serie de meditații despre teatrul experimental. Tinerii reușesc să păcălească vigilența cenzurii, prezentând la vizionarea oficială un spectacol clasic. La festival, în locul acestuia, ei optează pentru o parabolă despre lupta individului pentru supraviețuire într-un regim totalitar.

Semnificativ se dovedește epilogul cărții. Pentru a se evita scandalul, la întoarcerea în țară, oamenii regimului păstrează o tăcere suspectă asupra întâmplărilor. O parte dintre eroii spectacolului din 1969 se reîntâlnesc în 1990, prilej de a rezuma câteva destine. La reuniunea organizată la Hotelul Intercontinental de către foștii studenți de la IMF, Cezar vine de la Viena în compania soției sale, Karin. Despre Carolina aflăm că s-a stabilit în 1980 în SUA și că s-a măritat a doua oară cu un regizor englez.

Asemenea Valentinei, Cartea lui Cezar este un roman solid, de factură tradițională, care mizează pe epic și pe crearea unor personaje puternice. Semnificative se dovedesc și meditațiile despre rolul artei într-un regim totalitar.