Ce a fost, ce va fi

După rezultatele șocante de la primul tur al alegerilor prezidențiale, în Piața Universității s-a organizat un miting de susținere a valorilor Uniunii Europene și pro-NATO. Între personalitățile vieții publice care au participat s-a numărat și doamna Ana Blandiana, care, la sfârșit, a dat o scurtă declarație pentru o televiziune. Am reținut o idee exprimată de dumneaei atunci. E vorba de un enunț succint, extrem de simplu, care însă mi se pare că are darul de a rezuma perfect situația dramatică în care ne aflam în acele momente și din care încă nu știm dacă vom reuși să ieșim.

În esență, scriitoarea atât de respectată observa că se poartă o luptă între români și români, de o parte cei care înțeleg și de cealaltă cei care nu înțeleg. Adică, avem, în anul de grație 2024, o Românie ruptă în două, o țară în care cei care au discernământ sunt puși să țină piept asaltului încărcat de înverșunare, de ură al celor fără discernământ. Ce poate fi mai dureros și mai neliniștitor?

În perioada care a urmat după nefasta zi de 24 noiembrie, în loc să se limpezească, starea din țară s-a complicat. Astfel, am aflat că ascensiunea stupefiantă a candidatului manciurian nu a fost deloc întâmplătoare, ci avea drept cauză o acțiune de agresiune minuțioasă, profesionistă, un complot concertat al unor forțe ostile, din țară (extremiste/ neo-legionare/ izolaționiste/ cu nostalgia comunismului) și, mai ales, dintr-un stat străin (s-a vorbit direct despre ingerința Rusiei!). Era un război incontestabil, dar unul în stil nou, pe care-l putem numi hibrid sau digital, un război în care atacul asupra statului român se purta (și încă se mai poartă!) nu cu armate și cu tancuri, ci mult mai eficient, mai greu de contracarat, aproape invizibil, prin intermediul rețelelor de socializare, cu ajutorul inteligenței artificiale.

Politicienii noștri au fost complet luați prin surprindere, complet depășiți de evenimente. Candidații prinși în lupta electorală nu realizau că am intrat în cu totul altă eră, în care realitatea virtuală deține supremația. Ei, în mod evident pierzător, continuau să facă o campanie electorală ca în anii ’90 sau în anii 2000, cu jalnice atacuri/ ciomăgeli reciproce, cu imense panouri publicitare inutile, care doar enervau populația!, răspândite pe șoselele patriei, cu promisiuni pe care știau prea bine că nu au cum să le onoreze și cu atâtea pomeni electorale, cu atâtea cedări populiste care nu le aduceau lor voturi, așa cum sperau, ci introduceau uriașe inechități între diferite categorii ale populației, amplificând falia existentă în societate și sporind indignarea celor ce se simțeau nedreptățiți. Acest comportament politic defazat trebuie luat în calcul când încercăm să stabilim circumstanțele care au dus la, putem spune, eșecul nostru colectiv, manifestat în alegeri.

O altă vină, și aceasta uriașă, a politicienilor a fost felul lipsit de viziune și de onestitate în care au condus treburile publice. Ei au căutat să cumpere prezumtivul electorat cu tot felul de avantaje (măriri de salarii, felurite prime, vouchere de vacanță și nu numai), oferite celor din mediul bugetar și achitate, vai, cu banii colectați din taxele celor din mediul privat, care doar plăteau, fără să beneficieze și ei de „generozitatea“ guvernanților. Sau achitate cu bani din împrumuturi externe, într-o îndatorare care a atins cote alarmant de mari. Miopie politică, crasă neiscusință politică.

Încă o eroare care a favorizat acest deznodământ electoral bulversant-dezamăgitor și care a provocat această reacție de contestare din partea electoratului trebuie trecută, din păcate, tot în seama politicienilor. Aceștia, de îndată ce se văd instalați într-o funcție sau alta, capătă o siguranță de sine care, prea des, la prea mulți, se preschimbă în aroganță față de cetățeni. Ca și cum ei, politicienii, s-ar considera stăpâni, stăpânii celor care i-au trimis în acele funcții publice. Aceste persoane par să ignore cu desăvârșire adevărul elementar că, în realitate, funcția publică pe care au primit-o presupune să fie nu stăpâni, ci slujitori ai interesului cetățenilor. Și à propos de mentalitatea aceasta de stăpâni, de aroganța, de comportamentul sfidător pe care le întâlnim la diverși lideri politici români: atâția dintre ei sunt încredințați că le este îngăduit orice și de aceea împart privilegii și funcții după bunul plac, nu pe merit, celor competenți, ci urmărind interese de grup și aranjamente clientelare. Oricum, nu le stă în obișnuință să consulte vocile importante, de autoritate, din varii domenii, economic, financiar, diplomatic, social, științific, cultural și să țină cont de părerile acestora. Astfel încât atâtea hotărâri se iau anapoda, provocând derută și grave disfuncționalități. Și se cade să exemplificăm măcar cu nereușita teribilă a proiectului de reformare a învățământului.

Toate aceste slăbiciuni ale clasei politice au netezit calea extremismului, mai ales când acesta beneficiază de suportul unui stat străin ce derulează o campanie expansionistă amplă și agre ­sivă, pe multiple fronturi și cu mijloace neconvenționale insidioase, din sfera digitală, prin care manipulează, instigă, creează confuzie, neîncredere în instituțiile din statele democratice și, până la urmă, creează haos, un haos soldat cu daune comparabile cu ale unui război clasic, distrugător.

Dar să ne întoarcem la candidatul pe care l-am numit manciurian. I se potrivește sau nu această caracterizare, manciurian? Parțial, da: căci el este, categoric, un candidat fals care susține ceva pentru a câștiga voturi și, dacă le câștigă, face senin altceva, exact pe dos, un rău oricât de mare. Dar candidatul respectiv mai are și alte trăsături distinctive. E un amestec inextricabil de locuri comune, de mesaje compilate și contradictorii, de discursuri plagiate de pe unde nu te aștepți, de aberații cât roata carului. Adică, prin manifestările sale, e lipsit de coerență, nu lasă impresia unei persoane vii, reale, cu convin geri proprii, ci se profilează ca fiind un produs artificial, o creație a AI și a rețelelor de socializare. Așa încât l-aș numi și un golem al epocii virtuale. Aici, se cuvine să punem un accent: produsul acesta digital, candidatul respectiv, e compus, așa cum observam, dintr-un munte de afirmații care se bat cap în cap. Dacă îl luăm drept o persoană reală, acest fapt reprezintă, desigur, un defect care-l desființează. Numai că el nu e o persoană reală, ci, repet, un produs digital. Mesajul lui către alegători e suma mesajelor către diverse categorii-țintă de alegători, fiecare închisă în bula sa, cu adevărul său, dar conectate toate la diverse rețele, la TikTok cu precădere. Astfel, pentru nostalgicii comunis mului candi ­datul transmite un mesaj apolo ­getic despre vremurile acelea, pentru fidelii legionarismului laudă Garda de Fier și pe Zelea-Codreanu, și tot așa, pentru tradiționaliști și autohtoniști orto docși, pentru conspirațio ­niști, pentru putiniști, pentru cei anti-NATO și anti-UE, pentru suvera niști: fiecăruia i se dă ce așteaptă să audă și astfel fiecare se transfor mă fără greș în adeptul noului golem.

Încă o observație necesară când vorbim despre ascensiunea sa. Între circumstanțele favorizante, pe lângă slăbiciunile clasei politice, și mânia unei populații dezamăgite, și ingerința malefică a Rusiei, se cade să evidențiem încă una: pasivitatea, inacțiunea, din nepricepere sau din rea-voință (complicitate?), ale unor persoane din instituții ale statului român, în special cele de forță și cele din justiție.

După această stăruitoare privire asupra crizei prin care trecem ca na țiune, aș vrea să re venim la ideea doam ­nei Ana Blandiana: în esență, avem o confruntare între români și români, cei care înțeleg și, de partea cealaltă, cei care nu înțeleg. Își păstrează ea valabilitatea? Neîndoielnic, da. Mai cu seamă lipsa de discernământ a unora dintre noi (nu știm cât de numeroși sunt aceștia; deja formează ei oare o majoritate?…) asigură succesul electoral al unui asemenea candidat. Dacă toți sau cei mai mulți dintre noi am avea o solidă întocmire lăuntrică, intelectuală și sufletească, astfel încât să nu luăm răul drept bine și binele drept rău, atunci noul golem n-ar avea nicio șansă, oricât s-ar da peste cap inteligența artificială să ne înșele, să-l impună.

Dar discernământul, corecta judecare a lucrurilor, cum se dobândesc? Prin învățare, printr-o școală serioasă și reformată, adusă în pas cu vremurile. Și prin așezarea la temelia societății a unui set de valori adevărate, prin onorarea marilor personalități creatoare, autentic performante, și prin renunțarea la simulacrul din prezent, cu puhoiul de influenceri și maneliști, care otrăvesc mințile, care slăbesc fibra acestui popor. Cred că e de dato ria responsabililor politici, a guvernanților să deschidă ochii, să identifice peri ­colul și să îndrepte situația, la limită chiar făcând binele cu forța.

Lumea academică și cea literară tocmai marchează centenarul unei lucrări fundamentale, Istoria civilizației române moderne de E. Lovinescu. Extraordinarul critic și teoretician vorbește despre legile după care s-a făcut transplantarea civilizației apusene la noi în țară. Totdeauna, „de sus în jos“, de la elite spre mase, „din afară înăuntru“, „de la formă spre fond“, „după legile imitației, în integralitate“, „împrumutând formele Apusului fără distincțiune“ și abia în faza a doua manifestând și „spirit critic“; deci, împrumut la început și abia după aceea adaptare și prelucrare.

Se pare că fundamental nu s-a schimbat mai nimic. Și astăzi, demersul nostru colectiv de așezare a țării pe calea benefică, întru modernizarea ei și buna ei funcționare, trebuie să se desfășoare ascultând de aceleași legi, de aceleași mecanisme sociale ca în urmă cu o sută de ani: de sus în jos, de la elite spre mase.

Mereu în structura societății noastre a existat o pătură numeroasă a populației puternic conservatoare (e un termen eufemistic pentru a nu folosi cuvântul care se potrivește de fapt, retrograd/ retrogradă!) căreia, dacă-i vrei binele, trebuie să i-l faci silit, împotriva dorinței sale de moment.

Așadar, atenție, stimați politicieni!