Ochiul magic 3/2025

Țara la televizor

Înaintea sărbătorilor, toate televiziunile, dar absolut toate, ne-au asuprit cu un potop de știri și scurte reportaje, transmisiuni în direct din piețe și din supermarketuri, care, cu mici variațiuni neimportante, anunțau în esență același fapt – un fel de sfârșitul lumii: totul s-a scumpit îngrozitor, românii au sărăcit peste măsură, sărmanii de ei sunt copleșiți de lipsuri, au ajuns să cumpere alimentele nu cu kilogramul ca altădată, ci cu suta de grame, vor fi cele mai triste sărbători din ultimii ani. Dar cine mergea prin magazine constata surprins că lucrurile nu stăteau deloc ca în descriere. Strict în preziua Crăciunului și apoi a Anului Nou, știrile tv au schimbat foaia. De data aceasta, mesajul era pe dos. Erau arătați cei care lăsaseră pe ultima clipă cumpărăturile cum se îmbulzesc în magazine și își umplu coșurile cu fel de fel de mărfuri în exces. Adică, în relatările tv, românii încetaseră brusc să fie niște nevoiași lipsiți de veniturile trebuincioase traiului, ci, dimpotrivă, erau prezentați ca fiind unii pe care banii îi dau afară din casă. De asemenea, au început transmisiunile din stațiunile aflate peste tot prin țară, cu hoteluri și pensiuni de lux pline ochi, cu meniuri opulente, tradiționale sau exotice, și cu turiști, români de-ai noștri, bieții de ei, care plesneau de voie bună și de trai bun, cu șosele blocate de mașinile compatrioților noștri (vai, tradiționala Vale a Prahovei unde, dacă te încumeți de sărbători, experimentezi nu deplasarea cu automobilul, ci statul pe loc!), cu aeroporturi luate cu asalt de alți cetățeni doritori să-și petreacă revelionul în destinații exotice. În fine, tabloul a fost întregit cu știrile de după sărbători când, ce să vedem, românii nevoiași care, ni se spusese, de sărăcie cumpăraseră alimente cu suta de grame, acum aruncau la ghenă mâncare, căci și anul acesta pregătiseră exagerat de multă. Diferența dintre primele informații, cele despre sărăcie, și cele ulterioare (care descriu starea reală) este izbitoare. Evident, relatările acestea care se bat cap în cap sunt extrem de deranjante pentru orice observator. De ce avem situația asta atât de neplăcută? În primul rând, din goana după senzaționalismul facil și din lipsa de profesionalism a mulțimii de reporteri. Dar mai există o cauză, mai profundă. E în societatea românească a momentului o lipsă de onestitate și, aș adăuga, de solidaritate. Și e o ipocrizie la cei mai mulți dintre noi. Oamenii au învățat să plângă cu lacrimi de crocodil și să ceară. Se văicăresc de mama focului, când, în realitate, o duc bine, oricum mai bine decât s-ar cuveni după munca depusă. (G.C.)

 Lumea la început de an

Războiul din Ucraina continuă cu noi episoade terifiante: orașe distruse, mii, zeci de mii de victime nevinovate, apelurile disperate ale președintelui Zelenski, care solicită solidaritate și ajutor militar efectiv din partea Statelor Unite și a Uniunii Europene, o sleire de puteri a poporului ucrainean agresat, neputința sa de a mai suporta starea aceasta de beligeranță, și promisiunile de pace imediată ale fostului candidat la președinția Americii și actualului președinte, promisiuni ce se dovedesc tot mai greu de realizat. Aceeași situație deosebit de complicată și în alte regiuni, ca Siria ori Fâșia Gaza, adevărate noduri gordiene ale planetei în acest moment. Și, în acest timp, declarații, în stilul neconvențional care-i este caracteristic, ale lui Donald Trump, privind intențiile de modificare a frontierelor internaționale, astfel încât teritoriul Statelor Unite să se extindă și să includă iarăși Canalul Panama, și, vai!, prin fuziune, însăși Canada, și, de asemenea, Groenlanda, aceasta din urmă, teritoriu autonom al Danemarcei, urmând să fie atașată de SUA eventual chiar prin forța armelor. Ce sunt aceste intenții mărturisite de președintele american dacă nu puncte clare din programul unui stat revizionist, expansionist? Dacă astfel de afirmații ar fi făcute de Vladimir Putin sau de liderul Chinei, cum le-am califica? Sigur, cunoscătorii situației ne liniștesc spunând că, de îndată ce Donald Trump își va prelua funcția, el va fi înconjurat de consilieri, de un întreg aparat guvernamental, de specialiști, care îi vor tempera dorințele teritoriale, evident riscante pentru ordinea mondială. Tot în Statele Unite, în aceste zile, incendii de vegetație teribile, amplificate de vântul neobișnuit de puternic, fac prăpăd într-o zonă paradiziacă, în California, la Santa Monica, Malibu, Hollywood. E un dezastru care deocamdată nu poate fi oprit și mii de case, vile luxoase, cartiere întregi sunt mistuite de flăcări, între cei afectați numărându-se celebrități din lumea filmului, ca Anthony Hopkins, Billy Crystal, Ben Afflek, John Goodman, Adam Brody, dar și personalități ale vieții politice, precum Kamala Harris. Tot acum am aflat că Cambridge Dictionarary a desemnat cuvântul anului 2024: brain rot, în traducere putrezirea creierului, care este un termen referitor la efectele distructive ale rețelelor de socializare asupra creierului uman. Consumul excesiv de conținut online slăbește creierul, ceea ce se manifestă prin oboseală, anxietate, un fel de încețoșare a minții, și duce la scăderea puterii de concentrare, la diminuarea gravă a capacității de a citi și a gândi, în fond de a percepe corect lumea reală. La noi, politicienii, la început de an, dau semne că n-au învățat nimic din lecția dură a alegerilor din 24 noiembrie: ba fixează, ba nu fixează candidatul comun la alegeri, ba fixează, ba nu fixează data alegerilor. Tărăgănări, răzgândiri, amânări, ei au convingerea – de-a dreptul sinucigașă credem noi – că acum, ca prin farmec, alegătorii le vor da votul, nu ca rândul trecut; iar parchetul a intrat într-o lungă, netulburată vacanță (cei din justiție și parchet trebuie să-și cheltuiască și ei cumva veniturile uriașe cu care statul român îi răsplătește pentru „devotamentul“ lor, nu?), uitând că suntem într-o situație excepțională, de urgență, zic unii, de război hibrid, spun alții. După cum se conturează lucrurile, anul electoral 2025 s-ar putea dovedi un rău cu nedorită repetiție, adică un rău și mai mare decât 2024. La început de an, două realizări importante ale țării noastre, pentru care autoritățile merită să fie felicitate: intrarea în spațiul Schengen terestru și dreptul cetățenilor români de a călători fără vize în S.U.A. Au venit târziu, dar în sfârșit au venit. (G.C.)

 Reviste literare: Atitudini

O revistă vie, care, cu fiecare nou număr al său, își consolidează locul în presa noastră culturală, este Atitudini“, ce apare la Ploiești, sub conducerea lui Dan Gulea. Publicația (nr. 43, 2024) se deschide cu Argument, articolul semnat de Dan Gulea, care se dovedește un cronicar literar convingător prin subtilitatea interpretării. Semnalăm din sumarul bogat: fragmentul din prefața scrisă de Simona Popescu la volumul Opera poetică de Andrei Bodiu, în curs de apariție la Editura Rocart; pagina de Ace, „Șmecherism“ și „șmecherisme“ mediatice, sub semnătura lui Ion Bogdan Lefter; grupajul Din istoria presei culturale prahovene, despre Ploieștiul literar (1920-1921), Școala Prahovei (1932- 1944) și Flamura Prahovei (1948-1998). De menționat și eseul Dianei Rînciog despre lirica lui Maurice Carème, grupajul dedicat Concursului național de Poezie „Iulia Hasdeu”, acuarela lui Constantin Abăluță intitulată Sighișoara, rubrica Nicolae Manolescu \– autografe primite și rubrica Magdei Răduță, Cărți aproape noi, precum și relatarea despre festivalul de artă mural-stradală de la Ploiești. „Atitudini“, o revistă de citit. (Cronicar)

 Cărți noi

Săptămână de săptămână, primim la redacție noi apariții editoriale valoroase, ceea ce este desigur îmbucurător. Iată câteva titluri: Paul Cornea, Jurnal. 1933-2017. Un tom impunător (650 de pagini), elegant tipo grafic, sub egida Editurii Polirom. Îngrijirea ediției, notele și indicele de Petruș Costea. Cuvânt-înainte de Mihai Zamfir. Cartea deja a avut o receptare critică în revista noastră prin cronica lui Răzvan Voncu (lăudabilă promptitudine a colegului nostru).

O altă apariție-eveniment este cartea-album Elogiu alor mei de Varujan Vosganian: aceasta re – pre zintă versiunea lirică a Cărții șoaptelor, proza-etalon pentru istoria dramatică a comunității armene de la noi. Volumul de față este o reușită nu numai prin calitatea versurilor, ci și ca obiect în sine, el fiind ilustrat cu splendide fotografii de epocă și cu policromii care sporesc vizual efectul estetic al textelor.

Poetul Nicolae Prelipceanu ne aduce în atenție o altă fațetă a personalității sale creatoare, aceea de prozator. La Editura Junimea, în colecția Ficțiune și infanterie, el publică volumul Pe scara interioară (Oglinda spartă), pe care-l subintitulează „aproape roman“. Este o carte care a apărut într-o primă versiune în anul 1987. „Ceea ce propun acum nu este cu totul altceva, dar nici chiar ceea ce era atunci nu e…“, mărturisește autorul.

Primim și două romane de Mircea Daneliuc: Coma hindusă și Covorul roșu, ambele apărute la Editura suceveană Alexandria Publishing House.

Și o apariție mai puțin obișnuită: romanul Oricine poate muri (Editura Tritonic), care are doi autori: Bogdan Teodorescu și Petru Berteanu.

În fine, eseistul timișorean și colaboratorul revistei noastre Alexandru Colțan publică la Editura Universității de Vest Coarda arcului, un volum de cronici despre cărți românești de poezie, de proză, de eseu, de memorialistică și de teorie literară.

Văzând toate aceste titluri, la care se adaugă și altele recente, apare ca un adevăr evident faptul că literatura noastră nu este în criză la nivelul creației propriu-zise. Criza însă există și ea se concretizează prin numărul tot mai redus de cititori și prin calitatea acestora, pe de o parte, și, pe de alta, prin scăderea dramatică a numărului instanțelor de validare critică credibile. Acestea sunt tot mai puține și tot mai înclinate să tranzacționeze judecățile critice, eludând criteriul estetic. (Cronicar)