Centrul Național al Dansului București a împlinit 20 de ani

Învățat cu greul de la începuturile lui, scos din primul său sediu, stând cu chirie într-un spațiu modest cu 60 de locuri, fără cabine și săli de repetiție, amenințat cu unificarea cu Opera și iertat până la urmă, dus cu vorba de 9 (nouă) ani că va primi Sala Omnia pentru care a primit și fonduri europene, dar tot degeaba. Deci, cu toate piedicile și greutățile mai sus amintite, CENTRUL NAȚIONAL AL DANSULUI BUCUREȘTI s-a prezentat în acest ceas aniversar cu un Festival Internațional de Dans Contemporan și alte reconfigurări ale sensibilului, IRIDESCENT, ajuns la a treia ediție. Iar pentru Sala Omnia are planuri minunate pentru arta dansului, cu săli de repetiții, sală onorabilă de spectacol, cabine, dușuri, dar, noutate absolută, cu bibliotecă, clișotecă, fototecă și sală de studii pentru întreaga arhivă, deja deosebit de bogată, cum a demonstrat recenta mare expoziție închinată dansatoarei și coregrafei Miriam Răducanu.

Festivalul s-a desfășurat timp de aproape o lună, între 1 și 27 noiembrie 2024, și a reunit, alături de creatorii români de dans contemporan, și mulți creatori srăini. Primele trei spectacole au fost de facturi total diferite, dar toate de calitate, ceea ce mi-a sugerat că sunt întru totul înrudite cu o expoziție de artă contemporană DISSONANCE de la Muzeul Național de Artă al României, venită în aceeași perioadă din Germania, în care nu se puteau găsi două lucrări integrabile aceluiași stil, dar toate erau de o certă valoare. Din aceste prime trei lucrări, spre bucuria mea, două au aparținut unor creatori români – nimic de mirare, căci pe lângă CNDB funcționează și o Academie care formează continuu noi dansatori și coregrafi de dans contemporan. Beats per Millennium, deși cu Simona Dabija a fost cel inaugural, pe muzică de Vlaicu Golcea și un suport dramaturgic de Andreea Novac. Mișcările libere, în ritmuri sacadate, precumpănitor frânte, au evocat evoluția scenelor de clubbing ale ultimelor decenii din România, fiind un veritabil simbol al mileniului în desfășurare. În schimb, Figurine Age a cărui concept coregrafie și producție aparțin lui Boglárka Börcsök și Andreas Bolm, ne-a întors în timp, evocând prin film, teatru și dans trei dansatoare, pe Éva E. KovÁcs, Irôn Preisich și Ágne Roboz, care astăzi au între 90 și 101 ani. Ele ne-au fost arătate în postura lor din prezent prin film, iar creația lor a fost evocată într-un mod emoționant de Boglárka Börcsök, dansatoare care astăzi lucrează atât la Berlin, cât și la Budapesta. Pentru al treilea spectacol, Memetics, în conceptul și coregrafia lui Sergiu Diță și pe un colaj din muzică de Daniel Stănciucu, Adrian Piciorea, David Cristian și Robert Găgeată, CNDB a închiriat Sala de Pictură a Teatrului Național Bucurști, căci mica sală a sediului actual nu putea primi seria de interpreți ai spectacolui, pe Eva Danciu, Oana Jipa, Fatma Mohamed, Sofia Sitaru-Onofrei și Anca Stoica, și nici numerosul public care a dorit să-i vadă, incitat de subiectul de strictă actualitate: transferarea culturii digitale în expresie corporală. Aplauzele finale au demonstrat încântarea publicului în fața reușitei acestui transfer. Acest subiect, de strictă actualitate, a fost abordat și în coproducția româno austriacă Cyber-Body-System, construită ca rezidență artistică bilaterală între București, România și Linz, Austria, în care Daniela Brill, Cip Făcăeru, Raluca Ghiță și Andrei Raicu au fost echipa artistică care a dat formă scenică creației, iar Alexandra Sofonea, Sabin Șerban și Dan Făcăeru au fost consultanții pentru tehnologie. În acest demers, fiecare interpret se întâlnește cu mai multe versiuni ale lui: corpul fizic cunoscut, corpul invizibil al gândurilor și corpul lui virtual, creat de tehnologie.

A mai fost și o altă serie de artiști care și-au gândit și-au interpretat singuri ideile coregrafice, precum Léa Vinette, formată inițial la Nantes și Lyon, și astăzi fiind artist asociat la CNDC din Angers. În piesa sa NOX – în care sunetul semnat de Gwenaël Bodet și luminile de Gaspar Schelck au fost parteneri inspirați – plecând de la o lumină totală, dar rece, a căutat să arate că și atunci când începe să ne lipsească lumina întunericul ivit ne poate deschide ușile către noi percepții și către introspecție. Tot astfel, Sergiu Matis, coregraf român, care din 2008 trăiește și lucrează la Berlin, lucrările sale fiind prezentate în toată Europa, caută neobosit în arhivele formelor de dans, pentru a ajunge la noi imagini ale dansului, precum în Warp Renderings, pe un colaj din muzică de György Ligety, Emptyset, Hexorcismos și Simina Oprescu, spectacol pe care l-a prezentat și la Sala de Pictură a Teatrului Național București, cu ocazia decernării premiilor oferite de CNDB, dintre care a primit și el unul. Joachim Umlauf, director la Goethe Institut din București a fost cel care i-a făcut laudatio. Gala premiilor CNDB este un eveniment anual, de recunoștere a celor care prin creație, intepretare sau critică au pus în valoare dansul și cultura coregrafică contemporană, făcându-i un loc tot mai larg în socitate. Și, cum era firesc, în final s-a reluat un vechi format îndrăgit cu mulți ani în urmă la CNDB, și anume Miercurea lejeră. Idei afirmate performativ. Iar ultimul punct al acestui eveniment a fost Petrcerea de închidere cu DJ Set Totally Spice, pentru toți ce care au trudit preț de o lună la acest Festival, dar pentru pregătirea lui și cu mult timp înainte.

Deși nu am putut urmări toate reprezentațiile, consemnând în scris doar pe cele la care am participat, pot spune cu deplină încredințare că Festivalul Internațional de Dans Contemporan și alte reconfigurări ale sensibilului IRIDESCENT a crescut semnificativ în ediția din 2024 și a câștigat foarte mult public nou, ceea ce probează locul tot mai însemnat pe care îl ocupă în prezent dansul contemporan în societate actuală românească.

Dragi decidenți culturali, dacă nu vreți să sufocați una dintre direcțiile dansului care evoluează în mod fericit, dați-i spațiul firesc, normal de care are nevoie!