În pletora de lucrări care abordează geneza și ascensiunea fascismului italian, dar mai ales figura politică a lui Benito Mussolini, cele mai multe apărute în secolul trecut, apariția unei noi lucrări cu o astfel de temă ar putea să pară unora mai mult sau mai puțin redundantă. Iată însă că prin contribuția scriitorului și jurnalistului italian Antonio Scurati, publicul cititor este așezat în fața unei alte abordări, în sensul că, de această dată, lucrarea acestuia se constituie într-o operă de ficțiune istorică. Având ca personaj central figura lui Mussolini, lucrarea se întemeiază totuși pe surse istorice și colecții de presă din epocă, reconstituind practic contextul și succesiunea evenimentelor, dar mai ales implicarea lui Mussolini și a apropiaților săi în procesul de ascensiune la putere a fascismului în Italia interbelică.
Țesătura textului este una minuțios elaborată, fiind fundamentată pe situații, fapte, evenimente care s-au petrecut sau care este verosimil să se fi petrecut; dialogurile prezente în carte sunt, cu alte cuvinte, absolut plauzibile, chiar dacă volumul în sine reprezintă, până la urmă, o ficțiune istorică. De altfel, ediția în limba italiană a lucrării (cu titlul original M. Il figlio del secolo), deși s-a bucurat de o primire entuziasmantă în mediile literare italiene (fiind laureată inclusiv cu presigiosul premiu literar Strega, în anul 2019) și în rândul publicului cititor, a dat naștere unor reacții și controverse din cele mai variate în societatea italiană, inclusiv din partea unor istorici precum Ernesto Galli della Loggia, care i-au imputat unele erori de nume și de citare, replica lui Antonio Scurati (el însuși profesor de literatură comparată la Libera Universita di Lingue e Communicazione din Milano), este una care susține caracterul lucrării, anume acela de ficțiune istorică, acesta susținând ferm că, în fond, raccontare e arte, non scienza esatta.
Cu alte cuvinte, opera rezultată îmbină elemente ale realității istorice, fără a rămâne însă închistată în aceasta, așa cum o operă literară în sine nu poate fi niciodată „știință exactă“.
În ciuda dimensiunii volumului, acesta acoperă de fapt doar perioada inițială a fascismului italian, cuprinsă între anii 1919-1924, cu accent pe momentele cheie ale ascensiunii fasciste, mecanismele și etapele preluării puterii în stat, culminând cu „marșul asupra Romei“. În acest context, ar fi potrivit de menționat că volumul de față reprezintă doar prima parte a unei tetralogii, imaginată de autor să cuprindă istoria Italiei (și a fascismului italian), începând cu borna reprezentată de ziua de 23 martie 1919 (momentul fondării Fasci Italiani di Combattimento) și continuând până în anul 1945.
Așadar, în vreme ce volumul de față se referă la perioada cuprinsă între anii 1919-1924, volumul al doilea al seriei, apărut în ediție italiană încă din anul 2020 și intitulat sugestiv M. L’uomo della provvidenza, acoperă intervalul cuprins între anii 1925 -1932, pentru ca un al treilea volum să apară în 2022, sub titlul M. Gli ultimi giorni dell’ Europa, referindu-se la perioada anilor 1938-1940, ce a culminat cu intrarea Italiei în conflagrația mondială.
Seria ar urma să fie încheiată printr-un al patrulea volum, care va acoperi anii desfășurării războiului mondial (cu implicarea militară a trupelor fasciste italiene pe frontul european și cel african), până la prăbușirea fascismului italian și la sfârșitul tragic al lui Mussolini).
Contextul ascensiunii fascismului, reflectat în prima parte a lucrării, este acela al unei Italii aflate în suferință, profund frământată de efectele nefaste asle primei conflagrații mondiale (pierderi masive de vieți omenești), cu o societate marcată de acute tensiuni sociale și lipsuri, dar mai ales una care, la nivelul mentalul colectiv, începea să perceapă deznodământul războiului mondial ca fiind, pentru Italia, o victorie mutilată, o victorie furată. Participantă la prima conflagrație mondială de partea Antantei, Italia sperase ca, după război (care a însemnat pierderi umane de peste 600 000 soldați în rândul trupelor italiene), promisiunile teritoriale ale aliaților aveau să fie onorate, în primul rând cele legate de Tirolul de Sud și Dalmația. Însă la Paris, delegația italiană, avându-i în frunte pe premierul Vittorio Orlando și pe titularul Externelor S. Sonino, și-a vazut așteptările ne-împlinite (Italia a primit Tirolul de Sud, dar nu și Dalmația), în primul rând din rațiuni care țineau de principiul autodeterminării.
De unde emergența, un sentiment al victoriei mutilate, propagat și amplificat mai apoi de cercurile naționaliste, inclusiv sau mai ales fasciste, care l-au folosit propagandistic în acțiunile de preluare a puterii.
Sintagma victoriei mutilate sau furate era propagată tot mai insistent în rândul foștilor combatanți italieni întorși acasă (mulți răniți, mutilați, sau oricum împovărați mental cu traumele războiului), inclusiv prin vocea unor figuri aproape legendare precum cea a lui Gabriele D’ Annunzio. De altfel, lucrarea abordează, într-o secțiune (pp. 91-98), episodul eroic – și în egală măsură, unul cu accente comice, al cuceririi (fără să fi întâmpinat o opoziție militară semnificativă), în anul 1919, de către Gabriele D’Annunzio (alături de o mână de oameni), din mâinile garnizoanei militare internaționale, a orașului Fiume. Era orașul simbol pe care G. D’Annunzio l-a revendicat și l-a ocupat pentru Italia, în opoziție cu deciziile marilor puteri cu privire la soarta amintitului oraș. În treacăt fie spus, Gabriele D’Annunzio, poet, romancier și dramaturg, în ochii multor italieni – erou al primei conflagrații mondiale, fusese el însuși un susținător al fascismului, chiar dacă mai apoi s-a îndepărtat de ideile fasciste, rămânând mai degrabă atașat de futurism.
Miezul volumului este reprezentat, în mod firesc, de „marșul asupra Romei“ (pp. 570-665), vasta acțiune fascistă – în fond, o lovitură de stat, pe care Partidul Național Fascist a declanșat-o în ultima săptămână a lunii octombrie 1922. Scena evenimentelor din ziua de 24 octombrie, din Napoli, este ilustrată magistral, mai întâi prin reconstituirea sosirii și discursului lui Mussolini de la Teatrul San Carlo, dar mai ales prin descrierea manifestației și apoi paradei din aceeași zi din Piața San Ferdinando, la care participă peste 20 000 de fasciști sosiți la Napoli din întreaga Italie, într-o vădită demonstrație de forță: „[…]Il Duce, înconjurat de întregul statmajor al fascismului, privește trupele de pe o scenă ridicată în Piața San Ferdinando. Masa de cămăși negre se revarsă în Piața Plebiscitului adiacentă.
Camarazii aclamă, strigă: «Ura»! Mussolini tace…
Apoi Italo Balbo coboară de pe scenă, își gășește tovarășii în mulțime și dă ordinul. Spre scenă și mai sus, spre deal, se pornește un val de entuziasm ce ia cu avânt străduțele mizere: Roma! Roma!“[…].
Este momentul așteptat, cel în care Mussolini, intervenind, confirmă așteptările înflăcărate celor prezenți: „Ori ne vor da guvernul, ori îl vom lua noi descinzând la Roma; deja este o chestiune de zile, poate de ore […].“ Evoluția precipitată a evenimentelor avea să confirme, în doar câteva zile, așteptările celor prezenți.
Desfășurată în perioada 22 octombrie – 29 octombrie 1922, prin ralierea forțelor fidele, acțiunea în urma căreia Benito Mussolini acapara practic puterea politică în Italia a avut deznodământul anticipat de Il Duce, în condițiile în care regele Victor Emanuel al III-lea de Savoia ceda presiunii fasciste (câteva zeci de mii de membri ai Cămășilor negre invadaseră străzile Romei), temându-se de izbucnirea unui război civil.
Odiseea ascensiunii la putere este un bun prilej, pentru autor, de a introduce în scenă diferite personaje istorice din imediata vecinătate a lui Mussolini, precum și din structurile politice ale Italiei din epocă. Cititorul devine astfel martorul unor dialoguri, scene sau intersectări dintre personaje precum B. Mussolini, G. D’Annunzio, Italo Balbo, Amerigo Dumini, Giovanni Marinelli, Filippo Marinetti, Arconovaldo Bonacorsi, Cesare Rossi, pentru a-i aminti doar pe câțiva dintre ei.
Fragmentele de istorie se derulează precum cadrele unei pelicule de film, ilustrând aproape cinematografic și cu atât mai captivant evenimentele aflate în desfășurare.
Volumul în sine reprezintă o abordare inedită a genezei și ascensiunii fascismului, reconstituită și studiată prin intermediul unui demers literar de ficțiune istorică, centrat însă pe o documentare istorică.