Poeme de Katia Fodor
***
Noduri și linii:
Cineva alcătuind astfel
Scrisori,
Povestind istorii,
Mărturisind și
Judecând mărturisiri,
Ținând socoteli
(Din lăcomie
Sau cu nedumerire),
Desenate sau țesute…
Locuri
În care se întrerupe
Mersul lin al firelor,
Se încurcă nodurile
Acolo se întâmplă ceva…
Întotdeauna.
***
Rufele puse la spălat:
Câte o cămașă mică –
Geografia petelor,
O livadă pe înțelesul
Sturzilor,
Câte o panglică
Șerpuind
Printr-un lac mirabil,
Restul, de nerecunoscut.
Întrepătrunderi,
Peșteri secrete,
Atlantida scufundată
Ascunzând sepii curioase,
Coralii prinși
În crângul de măslini
(O privire vrăjmașă
I-a preschimbat in sare)…
Curate fi-vor toate
Și lipsite de amintiri.
***
O libelulă atinge
Lacul…
Umbra chiparosului
Se despică în cercuri
Ceea ce plutește,
Este un sunet stins.
***
Piatră din zidul Troiei,
Rotunjită de ploi
Sprijină poarta unui grajd…
Vietăți blânde ating în trecere
Umbra arsă a unui războinic,
Încrezătoare în gustul ierbii,
Neștiutoare de cuțitul
În așteptare.
***
Totul de vânzare
Zise negustorul
Arătând cu un gest larg
Armura, coiful și
Lancea
Lui Don Quixote.
Întâmplarea cu fierarul
Gonit de un roi de albine
Fiecare purtând pe aripi
Rugină,
Un alt fel de scriere…
***
Fire de praf, de polen, de
cenușă
Totul se leagă:
Buchete, plauri, incendii.
***
Aurie, luminoasă
(Fundal cu marea
Liniștită,
Glorie ție, albastru!)
Păzește ruinele,
Ținând pentru sine
Povești, versuri,
Înscrisuri vechi,
Amprente însângerate…
O păpădie umbrită
De odihna unui trecător.
***
Locul în care
A fost o livadă…
Bântuit de simțuri,
Frunze care asudă,
Mireasma subtilă a ceții
Gustul amar
Al semințelor de fragi,
Vântul care
Scutură petale
Și cel care aduce ninsoarea…
Ceea ce urmează este
Orbire și secetă.
Poeme de Ion Șerban Drincea
Plopul lui Dudulache
Mă bântuie plopul lui
Dudulache
mi-a rămas doar imaginea
străjuia împrejurul ca o
piramidă
înălțimea sa era simbolul satului
depășea turla bisericii
deși nu avea cruce
vârful său aduna zboruri
din aripile păsărilor
odihnite pe crengi
la buchetul umbrelor din frunze
plopul acela era un mister
se auzea imnuri în trunchi
veneau din adâncul rădăcinilor
în vibrații pornite spre cer
îi ascultam sunetele
de pe portativul crengilor
strânse în valuri de armonii
acum totul e amintire
turla bisericii a cucerit înălțimea
trupul plopului e în forma
postăvilor
care au legănat copiii
dăruite de urmașii lui
Dudulache
celor care au plâns
când simbolul satului
și-a pierdut glasul
de dorul înălțimii pierdute
în putregaiul rădăcinilor
Întâmplare
Îmi adun gândurile dintr-un vis
mă răstigniseră în tăcere
vorbeam numai cu mine
nu mă auzea nimeni
doar un înger venise
mă înconjura cu zborul
s-a apropiat de mine
i-am sărutat aripile
și m-am trezit
Împlinire
Cerul a căzut peste mine
mergeam pe o chemare de drum
nu m-am mirat de albastrul lui
îl știam din iubirea privirilor
îmi place să deslușesc cerul
mai ales că văd îngeri zburând
adunând stelele în aripi
să le aducă în nașteri
la granița pământului
dintre rotirea lui sub soare
și restul lumii
Așteptarea cuvintelor
Când coala de hârtie
Se miră că orbește
urmele copacilor din ea
se aud fugind
prin bălțile de lacrimi
scurse din crengile topite
în așteptarea cuvintelor
îngenuncheate în litere
mă mir și eu
dar înțeleg durerea aprinsă
în ochii albului din hârtie
și mi se umezesc ochii
Chipul umbrei
A trecut ca o umbră pe la
fereastră
mama lui a văzut-o cu aripi
s-a dus ca un fulger
și ea a devenit stâncă mirată
îl aștepta dar nu a mai venit
a plecat la chemarea îngerilor
să le dea ultima partitură
pentru marele cântec
de la festivalul iubirii
regizat de el în templul cerului
nu a mai venit
a rămas să dirijeze timpul
Plânsul soarelui
Când simt goluri în vorbe
adun stele din gânduri
ard cerul cu privirea
apoi seamăn amintiri
trecute în catastiful viitorului
când cerul devine roșu
înseamnă că plânge soarele
îngenuncheat în rugă
să umple vorbele cu lacrimi
distilate de la răsărit la apus
cu bucurii născute instantaneu
din dureri neștiute
Focul pietrei
Mergeam cu gândurile în zbor
alene pe un drum
întâmplător sau nu
m-am împiedicat de o piatră
destul de mare
era înfiptă cu botul în pământ
am căzut în genunchi
mirat de întâmplare
m-am ridicat cu piatra în mâini
o priveam mirat în minune
era o piatră ciudată
avea culoare sângerie
cum avea cremenea bunicului
din care scotea foc cu amnarul
să-și aprindă pipa de mahon
cu tutun cules din grădina lui
am încercat piatra dacă și ea
are foc
lovită cu un amnar improvizat
a țâșnit un fulger din ea
după care s-a rupt în două
i-am văzut izvorul focului
în formă de inimă
m-am bucurat că piatra are inimă
ca și mine cu foc în ea
Livada cu piersici
Lumina a curs în liniște
peste livada de piersici
ramurile nu mai vorbesc
au oprit dialogul cu cerul
gâzele s-au ascuns în iarbă
până și păsările numai zboară
și-au strâns aripile în tăcere
se bucură de zumzetul fructelor
când adună culorile coacerii
într-un imens tablou pictural
căpătând forma ochilor
sub geana frunzelor
maiestoase
arcuite peste ramuri