AL CINCILEA ELEMENT: TIMPUL sau ZILELE PE CARE LE AM ÎN MINTE
1
Cum să înveţi că străzile dau din una în alta
dacă nu furând trandafiri dintr-un parc
şi punându-i seara pe pragul tău
sub ameninţarea ploii care va veni
autonom sărutul tău lângă petalele fanate
lângă ghimpii tunşi cu foarfeca
şi îngropaţi în pământ în clipa fulgerului
străzi drepte? întrebi
şi nu ştiu dacă să-ţi răspund pe e-mail
căci umbrele amiezii pe străzi întortochiate
sunt mai imprevizibile decât iubirea
şi-i tare departe ora orologiului din turn
şi claxonul maşinii avariate pe şosea
ţii minte cât ne-am străduit să-l oprim
răsuflarea ta îmi atingea lobul urechii
claxon îmi ziceam nu te opri niciodată
şi tu noapte continuă-ţi rătăcirea prin trupurile noastre
fie cum o fi doar zilele pe care le am în minte
să mă găsească pe câmp lângă calea ferată
făcând cu mâna păsărilor care zboară
peste potecile pe care coborâm amândoi
poteci drepte? mă întrebi şi eu
nu ştiu dacă să-ţi răspund pe e-mail
2
Când aveam părul lung şi des nici nu-mi păsa de ploaie
dar caldarâmul ud îmi dădea vertijuri
ca atunci când mă apropiam de pielea ta
erau zile străbătute într-un singur sens
luam două pahare cu limonadă de la chioşcul lui gâtlan
şi-nchiriam o barcă
vâslind de unul singur pe lângă mal
agăţam vreo fată singuratică ce sta pe-o bancă
apoi în mijlocul lacului ne beam limonăzile la soare
merit să nu fiu mort îi spuneam
şi dădeam tare cu vâsla-n apă
fata se speria şi eu râdeam
când treceam prin umbra unui nor aprindeam un chibrit
şi bolboroseam cuvinte fără noimă
am speriat atâtea fete cu spaima mea de viaţă
cu plutirea aiurită a bărcii pe covorul de lintiţă
cu tăcerile mele amurgite
acum
dacă las libertate odăilor e numai pentru că
îmi aduc aminte ţârâitul căpiţelor de fân pline cu greieri
pe care nu i-am văzut niciodată
3
Ceasul pe care l-am uitat sub pod
în ziua când fusesem la pescuit şi ronţăisem nuci
amânându-mi moartea cu zile sau cu ani întregi
norii care-mi umbriseră gleznele
îmi lăsaseră câteva pete roşii m-am uns cu alifie
sunt capete de străzi care coboară la apă
am apucat pe unul dintre ele cred că m-am rătăcit
noroc că m-am întâlnit cu frizerul meu din copilărie
care purta aparatul de tuns în buzunar
şi m-a tuns acolo pe-o buturugă
povestindu-mi ce s-a mai întâmplat pe strada mea
după ce eu m-am mutat
cine murise cine se născuse
tot vorbind şi vorbind părul meu cădea în iarbă
m-am trezit tuns atât de scurt că nu mai ştiam cine sunt
şi iubirea ta mă urmărea dintr-un arţar
sau era doar un zmeu sfâşiat
4
Singur în tot vagonul de metrou
mânerele de plastic bălăngănindu-se la curbe
cartea din care citeam era un obiect pierdut în noapte
incredibilul timpului se mula pe buzele tale
şoapte prelinse în mintea mea întâmpinau acest prezent
ca un şperaclu pe care nu l-ai folosit
şi uşile caselor au rămas intacte precum cărămizile
într-un zid
cine să te caute?
pereţii ar putea cel mult să facă un pact cu iarba
şi soneria mormântului să sune când înfloresc cireşii
şi sânii tăi pe unda râului să lase
două dungi ca vâslele bărcii dusă de curent
cum să ne întoarcem dintr-o singură viaţă?
fiecare zi adaugă mâhnire firului de iarbă
o furnică simte toată greutatea norului
şi rătăceşte înadins până seara
când prietenia egală a nopţii justifică orice amânare
5
Draga mea azi am aruncat patul în care ne-am iubit
tapiseria lui plină de molii
scheletul de lemn perforat de carii
picioarele se sfărâmaseră ajungând niște cioturi
așa păţesc lucrurile prea mult iubite
îndelung supuse năbădăilor omenești
oricum ar fi de când l-am aruncat
simt cum ceva ori cineva mă urmăreşte
şi zilele mele sclipesc precum cămăşile cadrilate
pe care le purtam în tinereţe
când ne-ntâlneam şi trăgeam amândoi din aceeaşi ţigară
în umbra statuii generalului urmărind fumul
cum linge bronzul şi priveşte departe peste decenii
în spaţiul de unde noi s-ar fi putut să lipsim
pe-atunci îmi făceam freza cu apă
şi ceasul meu de mână colporta înainte de vreme
soarele zilei de mâine
iată unde-am ajuns azi
cu aceste visări năroade
şi nici măcar nu-s mort ca un brav alpinist
electrocutat de cablul prăbuşit al unui teleferic
mediocritatea pereţilor odăii mele
mă scârbeşte şi lipsa patului mă urmăreşte întruna
nici măcar rândurile astea de falsă scrisoare
nu mă mai bucură ca altădată
îmi fac o cafea o beau lângă fereastră
îl văd în colţ pe nea mitu omul bun la toate
care-mi face semn gata oricând
să-mi potrivească ţiglele pe casă
ori să-mi tundă caprifoiul din grădină
pierdut printre mişcările lui largi mă simt bine şi uit de
toate
6
Crezusem că pot să mă descurc pe străzile de altădată
pe unde-mi plimbam coşurile şi cămăşile colorate
dar soarele dă dependenţă şi viaţa te urmăreşte din
umbră
controlor fără uniformă ce stă pe scaun deghizat în
călător
Cum să nu-ţi storci în oglindă coşul de pe frunte
cel ce strica prieteniile cu fetele
cel ce te-a făcut poate să scrii poezii
lângă betonieră fumai ultima ţigară
şi intrai în casă ca un nou-născut
stăteai cu nasu-n cărţi urmărind pe furiş dâra de melc
a soarelui peste perdele
cineva se instaura în tine deşi îl goneai
ţi-era teamă să-i răspunzi la telefon acelui glas
necunoscut
când te-ai operat de apendicită
ai văzut moartea vecinului de pat
de-acum încolo toţi copacii pot deraia ai scris în carnetul
tău fără
nicio legătură cu nimic
miroseai în aer eterul morţii lui
apoi n-a mai fost nici măcar atât
îţi era jenă că apendicele tău a fost aşa docil
regretai că n-ai murit şi tu
lăsând în urmă eterul unor versuri nescrise
apendice sunt cu droaia pe lumea asta
şi tot atât de banale ca lumânarea consumată
zvârlită la pubelă
7
Dimineaţa când te duci în piaţă să iei roșii
îţi pui pantofii cu tălpi elastice
și crezi că a venit primăvara
colinzi pe la tarabe îţi întretai pașii
cu câţiva bicicliști și te trezești în curând
la capătul orașului bucuros
ca o albină care-a lucrat spornic
Viaţă de doi bani
cu înţelesuri citite-n oglindă
milogul care se-amestecă-n corul bisericii
foșnind din punga lui de plastic
glasurile coriștilor acoperind orice milă
rotundă înserarea peste tot ce facem
acum cine mai vrea ceva de la mine
eu însumi sunt mai jos decât pietrele de pavaj
pot cârpi ceasuri întregi aceeași haină
primele stele să mă scuipe pe rever
în locul acestor cuvinte vor apărea găuri de cârtiţe
în care trecătorii vor cădea unul câte unul
banul dat cerșetorului va lumina
feţele lor cadaverice