Mircea spune o poveste
Cererea din declarația mea, asta cere:
să nu mi se lase răsturnată guvernarea
în cap
și, da, îndrăznesc să judec
ajustându-mi vocea în mijlocul vuietului
scandărilor din stradă care nu mă înjosesc
și tragerilor încrucișate cu gloanțele
de cauciuc
când vorbesc pe două voci: a ruperii
cuvintelor străpunse
și a alegerii să mă pot întoarce nu că aș
avea fața neagră
ci pentru că văd ce vezi și tu…
Cum îndrăznesc?
Și totuși, guvernarea, dimineața, devreme
când se bălăcește
în noroiul cu scârțâit de mătase pătată
de grăsime
îmi spumează scalpul, un deținător al
aripilor de fluture verde,
ele spun mai mult despre lume
decât volumele a căror textură e controlată
de marginile paginilor,
Cum îndrăznesc indignat desculț
numindu-mă
peste cămașa mea de lucru ca o pană
albastră,
posesiunea mea preferată, să-mi trag
fluierele de aer
ale Second waltz-ul lui Shostakovich,
ca pe niște locuri de vindecare?
Legiuitorii divorțați,
am fost la ceremonia lor de absolvire
și-am plâns,
vorbesc despre perseverență,
aseară mi-au bătut în geamul mașinii
cu statuia mică de calcar:
E premiul tău pentru poezie, au spus,
dar când am vrut să vorbesc m-au făcut
responsabil abil
pentru eșecurile tuturor juriilor
scandând incantațiile lui Pindar ca pe niște
caveruri
și vocea mea a devenit de cretă, a zburat
pe lândă semnele concurenților
contestând status quo-ul,
și n-am mai avut loc la masă, voi întreba
pentru ce toată agitația
în locul dovezilor de durată ale
camaraderiei și expresiei creative…
Da, murdăria e atât de urâtă că poți
rămâne cu gura căscată
cum cuptorul în flăcări
și toate tăieturile în fier vechi și minereu
și ecoul lor
să se-nvârtă în jurul poveștii, ufff, poți trăi
la o distanță de tragere
chiar polițist fiind trecând pe la furnale
să asculți
când povestesc degustând cafeaua
în ceașca prost dispusă
sau maistrul zgurei, a cărei obiectivitate
evită orice metaforă
și dacă sunt pe cale să-mi cunosc sufletul
nu-mi va fi frică să fiu liber,
e un semn că-mi pasă de mine fără a fi bun
cu mine însumi
și dacă îmi place unde sunt, Doamne-ajută
să rămân aici
bucurându-mă de vântul sângelui
în lumea înspăimântătoare a nemuritorilor
nepronunțați,
ajustându-mi vocea pe care o port
ca pe o chitanță veche.
Curat huzur. N-am să uit asta.