Reflectând la cultura orală, ale cărei tradiții în același timp durabile și flexibile erau vii în literatura și în moravurile nescrise, propuneam rândul trecut ca exemplu triburile Igbo din Nigeria de acum un secol și jumătate, descrise de Chinua Achebe în neuitatul lui roman Lumea se prăbușește (1959). Cum am văzut, în absența tribunalelor și a legilor scrise, obiceiurile asigurau dreptatea. Într-un conflict la un târg, un bărbat din Mbaino omoară o femeie căsătorită venită din Umuofia. Oracolul nevăzut al Dealurilor și al Peșterilor, prin Chiela, preoteasa lui, cere ca Umuofia să nu se răzbune, ci să negocieze pacea cu Mbaino. Mult respectatul Okonkwo, personajul principal al romanului, e trimis la Mbaino, concluzia negocierii fiind că acest trib va da Umuofiei o fată necăsătorită și un băiat de cincisprezece ani, fata ca să înlocuiască femeia ucisă, iar băiatul, pe nume Ikemefuna, ca ostatec deocamdată lăsat în grija lui Okonkwo.
Un alt conflict, de data aceasta între două familii din Umuofia, e reglat în cursul unei ceremonii în fața casei în care se odihnesc spiritele ancestrale ale tribului. În sunete de gong și tobe, Umuofia asistă la discuția condusă de Codrul Negru, unul din cele nouă spirite ancestrale, toate mascate, și fiecare semănând, de fapt, cu câte un membru prestigios al tribului. Reprezentantul uneia din cele două familii se plânge că trei cumnați ai lui au venit la el acasă, l-au bătut și i-au luat nevasta și copiii. Unul din cumnați depune însă mărturie că soția acuzatorului a fugit ea însăși de la bărbatul ei care o bătea, dar că ea ar fi de acord să se întoarcă dacă bărbatul ei ar ruga-o, știind că dacă ar mai lua-o la bătaie, cumnații lui (da!) i-ar tăia testicolele. Soțului bătăuș i se aduce aminte că spiritul Codrului Negru poate să ucidă pe oricare muritor în cea mai dulce zi a vieții lui. Sentința: să se ducă la familia cumnaților lui cu un ulcior de vin și să o invite pe nevasta lui să se întoarcă acasă. Soțul va urma bine înțeles hotărârea spiritelor ancestrale.
Oracolul nevăzut al Dealurilor și al Peșterilor, prin preoteasa lui, se amestecă uneori el însuși în viața tribului, fără să fie invitat. Într-o seară, Okonkwo își aude numele strigat de vocea „ca un cuțit ascuțit“ a preotesei Chielo, care vine la el acasă să-i spună că Oracolul vrea să o vadă pe Ezinma, fiica lui. Cu multă vreme înainte, mama ei, Ekwefi, pe atunci una din cele mai frumoase tinere femei din Umuofia, se îndrăgostise de Okonkwo, care într-o luptă sportivă tocmai îl învinsese pe campionul tribului. Okonkwo, pe atunci încă sărac, nu avea însă destui bani ca să plătească prețul miresei. Căsătorită cu altcineva, după câțiva ani Ekwefi își părăsește bărbatul și vine să stea cu Okonkwo. Viața Ekwefiei a fost deosebit de grea, dat fiind că de-a lungul anilor a născut zece copii, dintre care nouă au murit când erau mici. Ezinma însă, ultimul ei copil, fragilă, uneori bolnavă, trăiește totuși. Conform credințelor Umuofiei, Ezinma reușise să se desprindă de copilul zis obganje, care, vrăjit, de fiecare dată când se naște moare curând și se întoarce la mama lui ca să fie născut din nou. Preoteasa Chielo o ia pe Ezinma pe spinarea ei și o duce departe prin pădure la ascunzătoarea Oracolului, pe drum cântând și lăudându-și zeul. Ekwefi, mama fetiței, o urmează la o oarecare distanță, iar când Chielo și Ezinma dispar „într-o deschizătură prin care abia ar putea trece o găină“ mama ei își dă dintr-o dată seama că Okonkwe e și el acolo, lângă ea, cu un cuțit în mână.
După câtva timp, preoteasa se întoarce în satul Umuofiei, purtând-o în spinare pe Enzima adormită. Se îndreaptă spre locuința lui Okonkwo, intră în coliba Ekwefiei, o culcă pe Enzinma în pătuțul ei și pleacă. Nimeni nu întreabă de ce a vrut Oracolul să o vadă pe Enzinma. Dar de acum înainte fetița va fi sănătoasă.
Vom vedea rândul viitor ce s-a întîmplat cu Ikemefuna, băiatul din Mbaino trimis ca ostatec în Umuofia și găzduit de familia lui Okonkwo.