În anii azi îndepărtați, la Cluj, a făcut furori o clipă (adică vreo câteva săptămâni) un afiș de teatru cu un titlu provocator, extrem de potrivit cu vremurile anti-religioase: „Sutiene pentru călugări“. Autorul textului era un cunoscut scriitor „intrat în rânduri“ nu doar prin carnetul roșu, ci mai ales prin comportamentul său – să zicem – literar și publicistic. Nu am avut curiozitatea să verific la teatru cât de bine se potriveau aceste desuuri feminine călugărilor din spectacolul respectiv. Și nici nu cred că titlul a produs cine știe ce câștiguri materiale și educative în spirit ateistic.
Au curs de atunci multe secunde, minute, ore, zile, luni, chiar ani, poate decenii, până când o informație de istorie literară să amintească un fel asemănător de împerecheri de cuvinte, dar și de altceva, până când în 2019 să se deschidă o expoziție a faimosului fotograf parizian, Eli Lotar, „fiul călugărului“ Iosif/ Tudor Arghezi și al unei profesoare din România, Constanța Zissu, fiu născut în 1905. Parcursul carierei lui Eli Lotar, plecat definitiv la Paris și intrat în lumea artiștilor de avangardă, Giacometti, Man Ray, Jacques Prévert, Dali, Brâncuși, s-a revelat sub o altă lumină decât cea de istorie strict literară, prin expoziția de la Muzeul Colecțiilor din București. Trebuie să observ că aceste rânduri preiau informația din epocă, așa cum se spune, adică din epoca dinainte de pandemie.
Evenimentul, ca să reiau un calificativ gata mestecat al noii limbi de lemn, evenimentul deci al pandemiei a trasat o frontieră între anii dinainte și cei de după. Căci o uniune, fie ea și doar europeană, între anii dinainte de vreo mare nenorocire și cei aparent fericiți, nu e posibilă, din cauza faptului că mintea noastră are nevoie de aceste blestemate granițe. Nu cumva mintea noastră colectivă (sic!) o fi și inventând „evenimente“ nefericite pentru a putea să rețină mai ușor istoria pe care, vrând-nevrând, au trăit-o posesorii și generatorii ei (ai istoriei) și ai lor (ai „evenimentelor“)? Și pentru a se bucura de liniștea și siguranța (relativă de altfel, cum au dovedit-o 22 februarie 2022 și 7 octombrie 2023) dintre asemenea întâmplări.
Sigur, revenind la „fiul călugărului“, și această împerechere de cuvinte poate șoca, dar măcar, de data asta, ea nu e aleasă pentru a se conforma vreunor norme, altele decât cele cât de cât stilistice. Și ea, vai, iar cuvântul ăsta dubios, împerechere, fie și doar de cuvinte!, trimite și la chinurile unui tinerel călugăr care nu se poate dedica întru totul, trup și suflet, devoțiunii sale.
Dacă nu suntem prea siguri că vreun personaj din piesa aia veche și uitată își va fi aplicat vreun sutien înainte de a intra în scenă, siguri putem fi că Eli(azar) Lotar chiar fusese fiul unui călugăr. Efemer e drept, a fost tatăl său călugăr, dar în momentul nașterii celui care avea să devină un mare fotograf, Tudor Arghezi chiar asta și era. Ceea ce, cum știm azi, n-a durat multă vreme, pentru că fostul călugăr a devenit marele poet, care nu degeaba a trecut și prin faza dintâi, ca să se poată întreba pe urmă asupra celui căruia i se închinase, de voie-de nevoie, cândva demult, în primii ani ai unui secol și el încheiat, asemenea carierei religioase a tatălui lui Eli Lotar.
Când i-a pus numele Eli, să se fi gândit călugărul la semnificația cuvintelor lui Isus Hristos, răstingit pe cruce, „Eli, Eli, Lama Sabachtani…“, această invocație a celui ce s-a îndoit o clipă de Dumnezeul său? În cazul nostru, poate, proaspătul tată, lepădând cu această ocazie rasa monahală, să-și fi ascuns astfel, în numele fiului său ilegitim, regretul încercat pentru că nu putuse rezista tentației cărnii, cum ar spune un mai dedat la cele religioase. Să fi rămas acesta semnalul că viitorul mare poet, tânărul poet călugăr (căci Arghezi publicase deja câteva texte prin reviste în acel an 1905) era conștient de păcatul său și astfel i-ar fi cerut celui nenumit iertare? Iar cariera strălucită pe care Eli, fiul călugărului, ar fi desfășurat-o în lumea artelor pariziene să fi însemnat că Acela a auzit rugămintea viitorului mare poet? Pentru că Tudor Arghezi ar fi rămas credincios lui Dumnezeu tot restul vieții sale, nu fără a-și pune fireasca întrebare a celui care nu se mulțumește cu adevărurile gata stabilite, cu ideile de-a gata.
În realitate, numele biblic Eliazar, al treilea fiu al lui Aaron, din Vechiul Testament, înseamnă „Dumnezeu a ajutat“ și acest lucru poate ar putea semnifica și că asta i se ura fiului călugărului, îndoiala tatălui îndreptându-se.