1. am venit cu sufertaşul cu mâncare
pentru şoricelul kafka
(variantă obţinută prin presare la rece a unor emoţii care ameninţă să dea în clocot; unii cred că şansa de eternizare a lumii stă în criogenizarea lor; totuşi nu vă rugaţi ca experimentul cu emoţiile să reuşească, fiindcă, decât o frumuseţe îngheţată şi neumană, care nu bucură cu adevărat pe nimeni, e mai bună o hârjoană de copii şi veveriţe undeva deasupra norilor de smog, pe câmpia nesfârşită din vârful unui ac. )
ar trebui – zice – să pleci din lumea asta cu geografie
instabilă
alcătuită doar din străzi fără capăt fără adrese
cu ADN în autodistrugere
în care omuleţi fără viitor
îşi îngroapă în mâlul uscat al unor fluvii inexistente
copilăria fără copilărie
tinereţea mereu înşelată de salturi în gol după o himerică
floare a minţii
arzând neîncetat
în paradisuri artificiale de celuloid şi opioide
auzi – zice –
ar trebuie să pleci din
lumea asta cu păpuşi din cârpe şi cauciuc care înjură ca
birjarii şi ţin de urât
lui Urmuz în călătoriile lui în cerc spre hruba cu miracole
a lui Apunache
fără dinţi şi părinţi la petrecerile de ducă-se pe pustii
să pleci – zice –
din lumea asta cu omuleţi fără identitate – doi lei
legătura –
care îşi îngroapă hoţeşte spre seară lumina ochilor
şi taie cu securea
scările care duc către cer
sugrumă visurile
le stropesc cu leşie de mac şi le mestecă fericiţi învelite în
staniol
îşi pun la fezandat iubirile din lada de zestre
şi şuşotelile din dormitoarele după-amiezelor cu miros de
mentă şi disperare
dar eu am venit cu tristeţea mea ţinută în lesă
pentru cafeaua cu stricnină de la 5 d.a.
cu şfacul pregătit cu trolerul burduşit cu nori cumulus
cu hărţile paradisului hic sunt leones
pentru tine pentru mine pentru ei
II
am venit
cu sufertaşul cu mâncare pentru şoricelul kafka
şi el
dragul de el păcătosul de el
doar cu mireasmă de iasomie şi raze de lună se hrăneşte
şi cu bătăile mele de inimă şi răsuflarea mea
cu privirile mele se hrăneşte
din cuvintele mele îşi bea zilnic porţia de viaţă
porţia de fiere
şi totuşi urlă de singurătate
pe foaia de hârtie
şi paşii lui mărunţi îşi lasă printre cuvinte
printre rufele murdare
iscălitura cu urme de sânge şi vis radioactiv –
un fel de bani mărunţi pentru a închide uşile acestei lumi –
dar el îmi spune că nu există leac pentru tristeţe
nu există poezie care să te vindece de poezie
nu există moarte care să te vindece de moarte
nu în lumea asta
dar eu mă pregătesc
să bat pe uşorul uşii în cuie
umbra de catran a păsării care nu vrea să se aşeze
nicicând pe pământ
ea mi-a dat târcoale mereu mi-a strigat numele
în lumea asta şi cea care va să vie
– vrea să-i simt lovitura de clonţ în creieri
să-i înţeleg cântecul care-mi sfâşie ţesătura fragilă a
minţii
şi îmi rupe inima în bucăţi
îngrozitor de lent
dar de ce fac asta
şi eu mă pregătesc
să-l înec
pe şoricelul kafka împietrit de frică în rachiu prost şi
cuvinte de pahar
şi
să bat în cuie
de-a dreptul în carnea lui
floarea gris-piper a lui NU – un cântec cu nucleu negru şi
greu
pe care mi-l susură în urechi pasărea cu umbră de catran
şi eu mă pregătesc să zidesc din nervurile nopţii
din aripile căzute în zori prin livezi
din cămaşa trasă la sorţi în jocul de-a n-aude n-a vede
edificiu
pentru floarea de lumină lină
distilată
din gris-piperul anilor pierduţi
din cântecul cu nucleu negru şi greu
al lui NU
dar ştiu
că se va ivi din hăurile lumii
ca să strălucească sub cerul de catran
floarea de lumină lină de neînvins curată luminată
iţită din iubirea răstignită pe cruce în fiecare zi
şi ne va fi hrană
pentru încă o mie şi una de vieţi
pentru ea
am venit cu azimă şi apă cu ierburi amare cu bisturie
lămurite în flacără
să iau
sămânţă din viaţa ta şi a ta şi a ta
să iau din codul genetic alfabetul supravieţuirii
să cern printre degete
prundul de aur din minţile vuind a morţiu
din praful stelar din cuvintele trădării
să forez
în oglinzile de fiere ale norilor
fântâni pentru neamuri arse de sete
şi de vis
să smulg din inima cernită silabele gravide în fierbere
pentru un alt început
altă lume fără geografie instabilă
în libertate
2. cu degetul muiat într-un firicel de lumină prelins de ieri dintr-o carte
cu degetul muiat într-un firicel de lumină prelins de ieri
dintr-o carte
scrii
pe frunza de agavă din sufragerie:
azi trebuie să vină ea cu scânteuţe în priviri cu jăratic în
palme
cu chef de hârjoană printre perne şi nori
şi încerci să smulgi
din hrubele frigului din minte
primăverile ţinute în menghină de Nichipercea
să îndulceşti tristeţile date cu capul de toţi
pereţii
cu un cântecel de scos întunericul din urechi
cu un poem cu gust de migdale amare
din viitorul defunct
dar vin nu se ştie de unde
iernile rele
şi atunci
micile tale secrete despre dragostea sub scările
blocului
şi plonjatul în cafeaua rămasă de cu seară pe
măsuţa de mahon
şi aerul solidificat între vertebrele tasate de
aşteptare şi urât
rămân încuiate în cufere –
poate le va descifra vântul nopţii
dacă ai fi aici şi ţi-aş dărui iarba fiarelor
ca să intri prin efracţie în punctul din care toate izvorâsc
dar se întorc tot aici
fiindcă nu există ieşire nu există nu
dar nu eşti şi nici nu vei fi în viitoarea mie de ani
şi în punctul acela
ninge mereu
şi e mereu azi cu miros de primăvară dar primăvara
nu va veni niciodată
nu vei veni nici tu
în hăurile din punctul acela
încap
şi cerul şi pământul
şi frica
şi iubirele trădate
şi primii fulgi de nea
şi ţipătul de 10 al nou-născutului şi
geamătul
fără ziua de mâine al bărbatului care tocmai trece
strada
dar oriunde ne-am duce tot acolo vom fi –
în punctul zero al depărtării
de tine
de mine
de steaua Canopus din ochii tăi