Romanul Lumea se prăbușește (1959) de Chinua Achebe evocă viața comunității nigeriene Umuofia (etnie reală, nume fictiv), în anii care au precedat expansiunea planetară a imperiului britanic. Munca răbdătoare a câmpurilor africane, cultura orală, vechile obiceiuri și credințe, curajul și energia locuitorilor ei le îngăduie să trăiască liniștiți, știind că respectul datinelor nescrise îi apără de griji și de eventualele conflicte. Fiu al unui tată leneș și visător, Okonkwo, personajul principal, a reușit muncind din greu să se înstărească. Prin forța și dibăcia lui muschiulară i-a învins la concursurile sportive pe campionii locali, iar în cele câteva conflicte armate cu alte triburi s-a luptat eroic, devenind astfel unul din cei mai respectați membri ai Umuofiei.
Cum am văzut rândul trecut, trimis ca reprezentant al tribului la negocierea unui conflict cu vecinii din Mbaino, Okonkwo l-a adus acasă pe adolescentul Ikemefuna deocamdată ca ostatec a cărui soartă urma să fie hotărâtă mai târziu. Pentru Nwoye, fiul timid și nesigur pe sine al lui Okonkwo, prezența lui Ikemefuna, un adevărat frate puțin mai mare, a fost o neașteptată sursă de prietenie și vigoare. După trei ani însă, Oracolul nevăzut al Dealurilor și al Peșterilor, zeul Umuofiei, hotărăște că băiatul adus din Mbaino va trebui să fie sacrificat. Bătrânul membru al tribului care îi dă lui Okonkwo această veste, îl sfătuiește să nu ia parte la moartea lui Ikemefuna și îi aduce aminte că băiatul îi spunea lui Okonkwo „tată“. Devotamentul pentru trib e însă mai important pentru Okonkwo decât apropierea de un străin care timp de trei ani a făcut parte din familia lui. Se alătură deci grupului care îl conduce pe Ikemefuna prin păduri mințindu-l că se va întoarce la el acasă la Mbaino. Pe drum îl vor ucide.
Când Nwoye înțelege ce s-a întâmplat, „ceva părea că se surpă în el, ca ruptura unui arc bine întins“. Întocmai, își spune el, ca atunci când, nu de mult, la sărbătoarea recoltei, întorcându-se acasă printre prieteni și vecini, a auzit în pădure plânsul unui bebeluș. Femeile au tăcut și și-au grăbit pașii. Desigur, el știa că după legea tribului, gemenii nou-născuți trebuiau să fie puși în oale de lut și aruncați în pădure. Dar auzind acolo, pe drum, acest plânset a simțit că ceva s-a surpat în el.
Okonkwo, exilat din cauza unui accident neprevăzut, trebuie să petreacă împreună cu toată familia șapte ani într-un trib vecin. Atunci când, în sfârșit, ei se pot întoarce în Umuofia, Okonkwo își dă seama cât de mult s-a schimbat între timp viața tribului. Albii, niciodată încă văzuți în acea parte a lumii, începuseră să apară și să schimbe unele tradiții locale. Un pastor, de altfel cumsecade, predica acum o religie nouă, zeii Umuofiei fiind după el o minciună. Întreaga lume, explica acest pastor, a fost creată de un singur Dumnezeu, pretutindeni același, protector al tuturor celor nevinovați, inclusiv, înțelege Nwoye, gemenii nou-născuți și ostatecii ca Ikemefuna.
Lui Okonkwo și întregii elite a tribului, noua religie li se pare curată nebunie, însă unii din membrii mai tineri sau mai amărâți ai Umuofiei se convertesc. O femeie încă tânără, care până atunci avusese numai gemeni, trece și ea la religia creștină, și după ea multe alte femei. La fel și Nwoye, pe care Okonkwo, profund jignit, nu-l mai consideră fiul lui. Cei convertiți cer tribului un teren unde să poată clădi o biserică. Dat fiind că ei nu pot fi primiți printre Umuofieni, li se acordă o bucată de pământ în mjlocul Pădurii Negre, acolo unde se știa bine că nimeni nu poate locui mai mult de șapte săptămâni, după care spiritele nevăzute pun capăt zilelor celor care mai rămân pe acolo. Spre uimirea tuturor, după cele șapte săptămâni și biserica și credincioșii ei continuă să trăiască. Neașteptata minune sporește numărul celor convertiți.
Se vor înțelege în cele din urmă Umuofienii fideli tradiției cu cei care cred în religia propovăduită de pastorii albi? Și mai ales, se mulțumesc albii să aducă în Umuofia doar o nouă religie?
Vom vedea rândul viitor.