Cercetarea expozițională este o practică uzuală de a readuce în atenția profesioniștilor dintr-un domeniu, dar și a publicului profilul unor personalități a căror imagine s-a estompat de-a lungul anilor. Un asemenea caz este și cel al artistei Ella Olosz Gazdáné (1937-1993), de la a cărei prematură dispariție s-au împlinit 31 de ani.
Absolventă a Academiei de Arte „Ion Andreescu“ din Cluj-Napoca, secția Textile, promoția 1961, artista și-a început cariera la Aiud, unde a fost repartizată ca profesoară, activând, ulterior, la Sovata, frumoasa stațiune balneară transilvană, unde și-a stabilit definitiv reședința. Deși activitatea didactică a jucat un rol important în existența ei, tapiseria a fost vocația de credință pe care nu a abandonat-o și care i-a împlinit până la capăt menirea de artistă. Retragerea sa din vâltoarea marilor orașe, unde pulsează fibra vie a artelor, a fost în aparență o lipsă care însă s-a dovedit a fi, în final, o opțiune corectă în sensul edificării sale creative.
Fire meditativă, dar și tenace, Ella Olosz Gazdáné a mizat pe această izolare pentru a-și contura propriul ei parcurs, detașată de ecouri sau mode, fără însă a se „deconecta“ de la actualitate.
Amprenta personalității sale artistice și-a construit-o, de la o etapă de creație la alta, aprofundând inițial limbajul artei populare din Transilvania, și ulterior pe cel al artei contemporane văzute în numeroasele excursii de studii făcute începând cu anii 70 la Viena, Mūnchen, Paris, Londra, Madrid, Florența, Milano, dar și la Bienalele de artă contemporană de la Veneția și Kassel. Toate aceste peripluri europene au fost completate fericit cu vizite în Egipt, Turcia Pakistan, Samarkand, Siria, Bukhara și Afganistan, unde a studiat tehnici vechi de țesătură precum cea a ikat-ului, pe care a și adaptat-o propriului ei limbaj plastic.
Anii 70 au însemnat și pentru ea, ca pentru întregul domeniu al tapiseriei românești contemporane, o perioadă a experimentelor, a unor neliniștite căutări și revigorarea discursului. Asemenea altor colegi de breaslă, artista a experimentat materiale noi pe care le integra în compozițiile sale din acea epocă: Învierea naturii, Covor plastic I, Covor plastic II, Intimitate, Coeziune, Lirică s.a.. Această ieșire din tiparele unui discurs decorativ clasic și, inerent, predictibil este o expresie a statutului periferic în care se afla atunci tapiseria, asemenea întregului domeniu generic denumit arte decorative. A fost o dorință pe care am putea-o considera transgenerațională, de a-și impune un statut artistic mai pregnant, depășind acea nefericită și limitatoare sintagmă de „arte decorative“. În acest sens este meritul acelor generații de artiști, artiste în marea lor majoritate, care au conferit prestigiu real tapiseriei, considerată o artă periferică.
Ella Olosz Gazdáné alături de alte colege precum Ritzi Jacobi, Ileana Balotă, Șerbana Drăgoescu, Ana Lupaș, Geta Brătescu, Maria Blendea Mihalache, Mimi Podeanu, Cella Neamțu, Simona și Spiru Chintilă, Ariana și Ion Nicodim și încă mulți alții/altele au reușit, în mai puțin de două decenii, să impună prestigiul acestei discipline artistice nu doar la nivel național, dar și internațional.
A fost cea mai prolifică perioadă din istoria tapiseriei românești moderne, dar și a celorlalte arte incluse în aceeași categorie precum sticla, ceramica sau metalul.
anii ’80-’90 au adus în creația sa noi provocări care, potențate de amplul program de promovare a industriilor manufacturiere (țesături, sticlă, ceramică), au configurat adevărata sa așezare în istoria tapiseriei românești. Ceea ce aparent ar fi o simplă reîntoarcere la normă reprezintă de fapt contribuția importantă pe care a adus-o artista în tapiserie. Toate acumulările sale în istoria țesăturilor occidentale și orientale, precum și deschiderea către contemporaneitatea epocii au generat mai multe serii de lucrări ale căror sensuri și mesaje devin mult mai clare. Iar mărturiile ei nu fac decât să expliciteze înțelegerea discursului plastic: „Doresc să creez o sinteză monumentală a arhaicului și modernului, a Estului și Vestului, a țesutului popular și a țesutului de tapiserie.“ Ceea ce lasă nespus artista este însă propria modestie, pentru că afirmația sa, deși aparent provocatoare, este acoperită de efortul uriaș pe care l-a depus pentru a produce compoziții de un mare rafinament cromatic, elaborate într-o tehnică a cărei aparentă simplitate îi confirmă de fapt buna stăpânire a mijloacelor. Lucrări precum Geometrie expresivă I, Geometrie expresivă II, Iluzie spațială, Linie țesută sau cele patru piese care compun lucrarea Vârste conturează, într-o geometrie de expresie minimalistă, un tipar de gândire care ne oferă măsura aspirației sale spre sinteza visată. Geometrizarea suprafeței nu este una rigidă, dimpotrivă ea știe să folosească acele spații dintre contururi pentru a încălzi suprafața, pentru a conferi tocmai ceea ce lipsește minimalismului, adică umanitatea.
Truditoare atentă la vechile tehnici de țesere, artista a preluat ikat-ul afgan, formulă tradițională de realizare a pânzei, reconfigurându-i menirea dintr-una banal domestică, în una artistică. Multe dintre lucrările acestei ultime perioade sunt compuse în această veche tehnică, pe care Ella Olosz Gazdáné o reformulează folosind alte materiale și o altă gamă cromatică. Este, de altfel, momentul când începe să se înțeleagă pe sine, iar lunga sa perioadă de căutări și acumulări se distilează într-un concept organic de o exemplară simplitate: liniștea. Ca să ajungă la acest echilibru însă a trebuit să facă ocolul lumii din Orient până în Occident, să vadă și să înțeleagă tehnici ancestrale pentru ca apoi, pe toate acestea, să le filtreze prin prisma epocii, dar mai ales a propriului ei suflet.
În acest sens adânc de înțelegere, Interpretarea liniștii (titlul atât de sugestiv al ultimei sale lucrări, dar și al actualei expoziții) are valențe comune cu sintagma Locul tăcerii, promovată în universul vizual dar și conceptual a lui Paul Gherasim, inițiatorul grupării „Prolog“, cu care artista împărtășește aceleași afinități față de tradiție, dar și față de arta contemporană.
Expoziția recent deschisă la Muzeul Național al Țăranului Român, sala „Noua Galerie“, reconfirmă locul important pe care Ella Olosz Gazdáné îl ocupă în peisajul artistic românesc.