Minunata reîntâlnire cu dansatoarea, coregrafa și formatoarea unei întregi școli de dans contemporan din România, a fost pusă la cale de Centrul Național al Dansului București și de Resident 9, în colaborare cu UNITER, în preajma datei de 17 octombrie 2024, când Miriam a împlinit 100 de ani. Totul s-a desfășurat în cadrul unei expoziții, intitulată „Miriam Răducanu – O expoziție – Arhivă cu senZ“, desfășurată într-o casă boierească a Bucureștiului de secol XIX, de pe str. Ion Luca Caragiale 32. Aici, în cadrul expoziției, între 27 septembrie și 19 octombrie au putut fi văzute fotografii din spectacolele lui Miriam, afișe, programe, proiecții ale unor fragmente din spectacolele ei, iar în încăperile casei și în grădina ei s-au proiectat filmele SenZul lui Miriam și O întâmplare cu Jazz și s-au desfășurat spectacole și mese rotunde care i-au evocat creația. Și, pentru toate aceste evenimente, principalele responsabile sunt Vava Ștefănescu, directoarea Centrului Național al Dansului București, și Corina Cimpoieru, o neprețuită arhivară și cercetătoare a acestui Centru. O încheiere care a evocat un moment semnificativ al carierei lui Miriam Răducanu, Nocturnele de la Teatrul Țăndărică, a fost susținută de Gigi Căciuleanu, poate cel mai drag elev și partener al lui Miriam, la Teatrul „Bulandra“, în cadrul Festivalului Național de Teatru, pe 20 octombrie. Șirul de manifestări legate de acest eveniment nu are până în prezent un echivalent de aceeași amploare, semn că am învățat să ne prețuim creatorii din lumea dansului.
În ceea ce mă privește, am început să o însoțesc pe Miriam cu cronici la spectacolele ei, din 1974, tocmai de la un Nocturn, când am semnalat fericita simbioză a muzicii cu un dans al nuanțelor subtile și înrudirile cu dansul expresionist german, direcționat însă către o linie modernă, mai rafinată, fără îngroșări. Dar, datorită acestei expoziții și a interviurilor prezentate, am putut să cobor mult mai mult în timp, către începuturi: începuturile lui Miriam în lumea dansului, dar și începuturile dansului contemporan din România, căci acesta a fost unul dintre marile merite ale acestei expoziții, și anume prezentarea întregului context cultural în care a început să se manifeste și linia dansului inaugurat de Miriam Răducanu: cine mai crea atunci la noi în sfera dansului contemporan și ce dansatori străini de dans contemporan ne vizitau țara în turnee. Și Miriam în interviurile sale a vorbit de alți coregrafi români, dar și străini, precum Harald Kreutzberg, exponent de vârf al școlii expresioniste, venit în turneu la noi, subliniind că, datorită acestui fapt, publicul din România era pregătit pentru a putea recepționa noile forme de dans contemporan.
Expoziția „Miriam Răducanu – O expoziție – Arhivă cu senZ“ a avut multe calități, prima fiind faptul că toate aceste afișe, programe și fotografii, aflate pe un material perisabil, unele vechi de zeci de ani, au fost salvate de la dispariție, devenind documente inestimabile ale istoriei dansului românesc, după ce au fost restaurate de un specialist în restaurare hârtie și pergament și păstrate în cutii de carton neacid. Iar cea de a doua calitate a expoziției a fost că tot acest material a fost pus în valoare în mod inteligent. Astfel, Expoziția a evidențiat și faptul că se împlinesc tot 100 de ani de la primul recital de dans contemporan din România, dat de Floria Capsali în 1924, iar în afișe și programe se citeau numele unor creatori importanți ai anilor 30, 40, precum Oleg Danovschi, Trixy Checais, Mitiță Dumitrescu, Stere Popescu sau Iris Barbura. Materialul documentar, cât și tot ce ne povestește Miriam în interviuri, evidențiază și izvoarele de la care a pornit ea însăși, cu profesoare ca Mila Lindenberg și Katherine Han, explicând astfel linia ei expresionistă pornită de la profesoare formate în ambientul acestei școli. Dar cel căruia îi închină cel mai emoționant omagiu este Trixy Checais, de la care declară că a învățat totul, ori și Trixy a fost influențat de Harald Kreutzberg, fiind socotit adesea un fel de Kreutzberg autohton.
Revenind la organizarea spațiului expozițional, după fotografiile lui Miriam Răducanu dansând, aflate în holul central și continuând în prima cameră care evoca ambientul artistic în care se încadra creația ei, expoziția prezentă în încă trei camere care urmăreau creația lui Miriam în dans și în teatru, în acest din urmă domeniu intervenind și priceperea Michaelei Michailov, critic de teatru și dramaturg. Momentele de dans erau evocate prin fotografii, dar și prin fragmente din spectacole, pe mici ecrane fixate pe pereți. La fel, în sălile închinate intervențiilor lui Miriam Răducanu în teatru erau atât fotografii, cât și mici ecrane fixate pe pereți cu fragmente din repetiții și spectacole. Printre ele, repetițiile cu piesa Pe teme de jazz, pusă pe scena Atelier a Teatrului Național București în 1991, cu dansatorii companiei ORION, unde fusese invitată să monteze de Ioan Tugearu, directorul companiei. Ulterior, unii dintre ei, precum Cosmin Manolescu, Florin Fieroiu sau Mălina Andrei, s-au reorientat în exclusivitate către genul de dans contemporan.
Expoziția punctează și câteva dintre izvoarele din care s-a inspirat Miriam în creațiile sale, precum izvorul folcloric, prelucrat cu mijloace moderne în recitaluri ca cel din 1986 de la Teatrul Nottara, numit Maria Tănase și alte portrete, sau în cel de al VI-lea NOCTURN, intitulat Cu cât cânt atâta sunt. În ceea ce privește teatrul, Miriam Răducanu a lucrat uneori numai cu actori, precum în spectacolul O lume întreagă pe scenă, alteori intercalând un actor într-un spectacol de dans contemporan, precum pe Liviu Pancu în lucrarea ei Pe teme de jazz. În fine, Miriam Răducanu a fost asociată montării unor mari piese de teatru, precum cele ale Cătălinei Brezoianu cu Maestrul și Margareta, Să îmbrăcăm pe cei goi sau Dimineață pierdută, prezente în panourile din expoziție.
Filmele prezentate în cadrul Expoziției au fost unul în premieră cu interviuri luate lui Miriam Răducanu de Gina Șerbănescu și Alina Ușurelu, SenZul lui Miriam, deosebit de important pentru toate ideile avansate de Miriam, și unul în reluare, O întâmplare cu jazz, care mai fusese prezentat de C N D B în ediția a doua a Festivalului IRIDESCENT, filmul reunind scene filmate și fotografii realizate în timpul întâlnirilor lui Miriam Răducanu din 2017 cu fotograful și regizorul Mircea Sorin Albuțiu, vreme de opt luni și apoi montate și colorate de Alexandra Bălău într-un film de 48 de minute, deosebit de emoționant, care arăta cum pot muzica și dansul să revitalizeze un corp, chiar și după 90 de ani. În afara imaginilor fixe și a micilor sau amplelor proiecții filmice, în cadrul expoziției s-au desfășurat și evenimente vii, precum o reconstituire coregrafică realizată de Mădălina Dan și Ștefania Ferchedău, care a repus în valoare o creație a lui Miriam Răducanu, prin recrearea piesei Geneză, pe muzică de Anatol Vieru. Procesul de reconstituire a fost realizat inițial în 2019, la Muzeul Național de Artă al României, în cadrul expoziției 24 de argumente. Conexiuni timpurii în neo-avangarda românească 1969- 1971, întrucât creația lui Miriam fusese selectată într-o expoziție de artă românească plecată în 1971 la Edinburgh și reluată și acum în 2024. În această piesă, întregul corp era îmbrăcat într-un sac negru, din material elastic, procedeu preluat din dansul expresionist german, iar orice mișcare din interiorul sacului dădea naștere în exterior, unor noi volume, care nu mai aveau nicio legătură cu liniile obișnuite ale corpului omenesc. Atât atunci, în 2019, cât și acum, în 2024, Mădălina Dan a evocat plastica lui Miriam printr-o nouă creație, iar noi, privind-o printre gene, am încercat să o întrevedem, de fapt, pe Miriam.
În fine, în ultima zi a Expoziției, s-au mai desfășurat aici încă două evenimente.
Mai întâi, o masă rotundă închinată lui Miriam Răducanu, sub genericul A distruge pentru a recrea, la care au fost invitați Gigi Căciuleanu, Mariana Mihuț, Raluca Ianegic și Vava Ștefănescu, discuțiile fiind moderate de Michaela Michailov.
Mariana Mihuț a rostit cîteva calde cuvinte, evocând colaborările avute cu Miriam și regretând că starea sănătății o împiedică să fie prezentă. Raluca Ianegic, veche colaboratoare, și Gigi Căciuleanu, partener în nenumărate creații, ne-au împărtășit modul cum au lucrat de-a lungul anilor alături de Miriam, evidențiind și marea libertate pe care o acorda ea colaboratorilor, iar Vava Ștefănescu a subliniat ce a însemnat personalitatea creatoarei Miriam Răducanu pentru dansul contemporan al zilelor noastre. Ultimul moment evocator din Expoziție a fost un performance cu fragmente din spectacolul Poezia visului, pe care Miriam Răducanu l-a creat în 2014 pentru actorul Lari Georgescu, pe versuri de Emil Bota și muzică de Franz Schubert.
Fiecare componentă a acestei creații, poezia, muzica, gândirea coregrafică, rostirea și mișcarea actorului-dansator au contribuit la ceea ce eu am numit atunci, în ultima cronică închinată lui Mirim, O oază de frumusețe. Și nu se putea închipui un final mai potrivit decât cel imaginat de Gigi Căciuleanu la Teatrul „Bulandra“ de la Izvor, intitulat Nocturnă. Gigi Căciuleanu Confesiuni. Pe fundalul scenei am revăzut numeroase scene din Nocturnele lui Miriam, momente de solo sau în duet cu Gigi Căciuleanu. Vechi spectatori ca mine, urmărindu-le, și-au dat seama cât de mult le lipsise bucuria mișcării fluide și, în același timp, plină de sens a dansului lor.
Gigi nu a mai dansat, dar simpla lui prezență fizică, poezia vorbelor pe care ni le-a împărtășit și umorul lui specific au umplut scena în paralel cu imaginile proiectate pe fundal. Pe viu, prezența scenică a lui Lari Giorgescu cu momente gândite de Gigi a fost de o valoare inestimabilă, ca întotdeauna, la toată această încărcătură emoțională adăugându-se și câteva secvențe gândite pentru câțiva membri ai companiei sale fluctuante, Gigi Căciuleanu Romania Dance Company, cu Lelia Marcu-Vladu, Alina Petrică și soprana Oana Berbec, pentru ca în final să îl revedem pentru câteva momente și pe Virgil Ogășanu.
Pentru tot șirul de evenimente pomenite mai sus nu putem decât să facem o plecăciune tuturor celor care, evocând-o pe Miriam Răducanu, ne-au dăruit atâtea zile de bucurie și să trimitem un cald salut dansatoarei, coregrafei și acestei mari personalități care a lăsat o amprentă de neșters asupra dansului și teatrului din țara noastră.