Obiceiuri? Inovații?

Cu mulți ani în urmă, unul din autorii pe care îi admiram era Charles Péguy, ale cărui opere complete le citisem volum după volum, nu la bibliotecă bine înțeles, ci împrumutate de la Mihai Șora care le avea acasă în ediția Gallimard, pe hârtie de lux. Îmi plăceau mai toate eseurile lui Péguy, în special cel care sublinia diferența dintre mistică (idei sublime, adresate sufletului) și politică (aceleași idei, transformate în slogane simpliste), precum și cel despre Henri Bergson și filozofia lui, publicat în volumul postum Note Conjointe (1914), împreună cu o meditație despre gândirea lui René Descartes. Ca și Bergson, Péguy distingea între obiceiurile adormite, repetitive și creația vie, spontană, inovatoare. Cum în anii cincizeci, la școală și pe urmă la universitate, mai ales la română și la istorie, ni se spunea că tot ce e pe lume provine (dragi tovarăși) din lupta de clasă și dacă cumva nu repetai bine lecția o pățeai, când îi citeam pe Bergson și Péguy respiram un aer curat și răcoros.

În literatură, realismul, în special realismul zis socialist, obligatoriu pentru scriitorii de atunci, mi se părea un obicei vechi, desigur admirabil în secolul XIX, când Balzac, Dickens și Tolstoi scriseseră marile lor romane, dar între timp cam obosit, mai ales în noua lui salopetă socialistă. Cursul obligatoriu de literatură sovietică punea accentul pe modelele de propagandă literară Așa s-a călit oțelul, Tânăra gardă și altele la fel de ratate. Deși, ca să fiu drept, erau și excepții, de pildă imensul roman Pădurea rusească de Leonid Leonov și scurta nuvelă Soarta unui om de Șolohov, amândouă de neuitat. Cum să nu fiu de acord cu preferința lui Bergson și Péguy pentru creație, inovație și, asemenea lor, să nu mă tem de obiceiurile literare și culturale în special cele obligatorii, repetate la nesfârșit?

Ca toți cei din generația mea care studiaseră româna la facultate, avusesem însă norocul să urmez un minunat curs de folclor predat de Mihai Pop. Și cum literatura orală, încă vie pe atunci, îmbina tradiția baladelor, doinelor, basmelor, legendelor – prezente de nu se știe când – cu inovația nenumăratelor variante mereu inventate, mi se părea că ruptura cu tradiția era de fapt o cerință specifică a culturii scrise, tipărite, difuzate la radio, în reviste, în cărți. La țară, îmi spuneam, era cu totul altfel.

Cei care citesc romanul Lumea se prăbușește (Things Fall Apart, 1959) de Chinua Achebe, scriitor anglofon nigerian, unul din cei mai memorabili autori ai secolului trecut, cum să nu admire minunatul tablou al culturii nescrise care guverna triburile Igbo din Sud-Estul Nigeriei.

Romanul se petrece în satul locuit de clanul (fictiv) Umuofia, neîntrecut în luptă și în magie, temut de toți vecinii. Personajul principal, Okonkwo, al cărui tată, prietenos dar leneș și plin de datorii nu se bucurase de respectul tribului, se luptă și se impune ca unul din cei mai curajoși și energici șefi de familie. Autoritar la el acasă cu cele trei neveste și cu copiii lor, Okonkwo voia să evite cu orice preț slăbiciunea și înfrângerea. Se temea, ca mai toți cei din Umuofia, de toanele zeilor, de vrăjitorie, de puterea naturii, dar cel mai mult, precizează autorul, îi era teamă să nu semene cu tatăl lui care murise sărac. Lucrând neobosit pământul primit cu împrumut de la un consătean bogat, Okonkwo își sporise averea și importanța în Umuofia.

Respecta cu atenție obiceiurile locale, de pildă, cele legate de raporturile cu celelalte triburi Igbo. Când o femeie căsătorită în Umuofia a fost ucisă de un membru al tribului Mbaino, crimă care ar fi justificat un război împotriva acestui trib, Okonkwo a fost trimis de comunitatea lui să negocieze pacea. Primit cu mult respect, el s-a întoars în Umuofia cu un băiat de cincisprezece ani și cu o fată necăsătorită. Fata a fost dată soțului femeii ucise ca să o înlocuiască, iar băiatul, a cărui soartă n-a fost hotărâtă imediat, e lăsat în grija familiei lui Okonkwo. Toată lumea în Mbaino, ca și în Umuofia acceptă această hotărâre luată de comun acord conform tradițiilor locale.

Rândul viitor vom vedea și alte obiceiuri și credințe respectate în Umuofia.