Una dintre enigmele literaturii noastre din secolul trecut este cea a transformării lui Ion Pillat dintr-un post-simbolist eclectic, cum se prefigura a fi în anii debutului, într-un mare tradiționalist, singurul „poet pur“ al nostru, după cum observa Nicolae Manolescu în Istoria critică a literaturii române. O asemenea ruptură, puțin obișnuită în evoluția unui creator de valoarea lui Pillat, accentuată de profunzimea experienței tradiționaliste în creația de după Pe Argeș în sus (1923), stârnește nedumeriri, inclusiv cu privire la relația modernismului lovinescian cu orientările tradițio nale din interbelic.
Carmen Brăgaru, cel mai auto rizat cercetător al vieții și operei celor doi Pillat, Ion și Dinu, ne oferă, sub titlul Primele versuri. Poezii inedite și variante timpurii (1905-1912), o necesară revenire asupra anilor de început ai autorului Poemelor într-un vers. Necesară și fascinantă, ca investigație de istorie literară, întrucât la final constatăm că rescrie, simplu și fără emfază, traseul primilor ani de creație pillatiană, totodată deschizând o poartă către mai buna înțelegere a atmosferei lite rare de la începutul secolului trecut. Aș adăuga, dat fiind că poetul a fost primul vlăstar cultural al familiei Brătianu, iar Prințul Carol, viitorul Rege Carol al II-lea, a jucat un anumit rol în configurarea acestor manu scrise, și faptul că reconstituirea operată de Carmen Brăgaru reprezintă o contri buție la recuperarea a două capitole culturale ocultate de comuniști: activi tatea în domeniu a Casei Regale a României, respectiv cea a Brătienilor.
Volumul care reface pas cu pas și text cu text începuturile lui Ion Pillat este alcătuit din trei secțiuni.
Prima este și cea mai importantă, iar descoperirea ei – în urma unei li citații norocoase – a constituit nucleul, nu doar al ediției, ci al întregii cercetări, din care a rezultat, de fapt, rescrierea istoriei începuturilor lui Ion Pillat. Este vorba de cinci seturi de file de manuscris, care au făcut parte dintr-un caiet care i-a aparținut Floricăi Rosetti. Adică nimeni alta decât prima mare iubire a poetului și, totodată, membră a unei grupări informale de tinere din înalta societate bucureșteană, auto-intitulată „Birjăria“ (pornind de la un tic verbal al unui ofițer din epocă, care-și admonesta recruții aristocrați care nu executau corect instrucția cu formula „Ce facem noi aici, armată sau birjărie?“). Din „Birjărie“ mai făceau parte domnișoarele Zoe Cămărășescu, viitoarea doamnă de onoare a Reginei Maria, Ella Filitti, de care era îndrăgostit Prințul Carol, Lina Vidrașcu și Nica Costinescu. Acestea erau anturate de tineri de aceeași condiție socială și culturală: Grigore Gafencu, viitorul mare diplomat, Ion Rosetti-Bălănescu, Grigore Romalo, Lulu Lambrino, Alexandru Băicoianu. În studiul introductiv, intitulat Pillat înainte de Pillat, Carmen Brăgaru reface minuțios atmosfera și poveștile tinerei elite culturale și sociale românești de la 1900, pornind de la manuscrisele pillatiene din caietul Floricăi Rosetti și folosindu-se cu sagacitate de memorialistica unora dintre personajele participante. În fața ochilor noștri, renaște o societate românească nu numai rafinată, ci și conectată direct la realitățile culturale europene. Pe prima filă din caietul Floricăi Rosetti sunt consemnate cinci fraze: trei în franceză, una în italiană și una în română. Una dintre ele este un citat din Jules Laforgue, o a doua, din Francis Jammes, a treia din corespondența lui Gustave Flaubert cu Louise Colet, iar o a patra, din Gabrielle D’Annunzio. Semn că tinerii aristocrați români, chiar dacă nu se îndeletniceau neapărat cu arta, erau la zi cu lecturile din literaturile europene. Și că influențele poetice inițiale din creația lui Pillat nu sunt întâmplă toare, ci reprezintă codul poetic de la acea dată.
Mai mult decât atât: reconstituirea pe care o operează Carmen Brăgaru readuce la viață, de fapt, atmosfera de creație a anilor de început ai lui Ion Pillat, de până la debu tul editorial cu Visări păgâne (1912). Una domi nată de iubirea neîmpărtășită pentru Florica Rosetti și de configurarea unui univers poetic propriu. Cu ajutorul schiței cronologice realizate pe baza textelor datate de poet, putem urmări evoluția încercărilor pillatiene de a-și găsi timbrul propriu, între creațiile influențate de diferitele școli parnasiene, simboliste și post-simboliste și cele în care vlăsta rul Brătienilor pare un sămănătorist care nu se ia foarte tare în serios.
După cum arată îngrijitoarea ediției, „cea dintâi etapă de creație, care constatăm astăzi că a fost de fapt omogenă și coerentă ca influențe asumate, tematică abordată și realizare poetică, propune un Ion Pillat cu lecturi la zi din poezia română și franceză, chiar dacă încă ezitant, sentimental și romantic, naiv și îndrăgostit, uneori contemplativ, alteori dezlănțuit, cel mai adesea discret, captiv al amintirii, atins de timpuriu de melancolia toamnei, a amurgului și a timpului care trece, așadar horațian, apoi bucolic și folcloric pe alocuri, nu pășunist, ci descriind realitățile de la Florica și Miorcani, filosofând deseori în manieră budistă despre șirul eurilor-vârste, timpul ciclic și eterna reîntoarcere, astfel pregătind de pe acum, fără s-o știe, capodopera Aci sosi pe vremuri.“ E limpede, cred, în ce constă legătura dintre „primul Pillat“ și marele tradiționalist de după Primul Război Mondial. E o relație organică, nu de suprafață, alimentată, în primul rând, de o viziune de existență – „horațiană“, animată de melancolia trecutului – și în al doilea, de o filosofie de creație. Aceasta din urmă îmbină cele două sensibili tăți particulare ale poetului: cea muzicală – vizibilă în rafinamentul prozodic – și cea picturală – pe care o relevă atracția și talentul peisajului. Florica, marele mit al tradiției spiri tuale, apare încă de acum în orizontul de creație pillatian. Poetul va adânci pastelul până când Florica va deveni, din peisaj, matrice.
Sunt incluse în ediție alte două secțiuni, care completează și adâncesc concluziile ce se desprind din textele copiate în caietul Floricăi Rosetti (cele mai multe din acest volum: 32, dintre care 11 inedite). Este vorba de un gru paj extras de editoare din corespon dența purtată de Ion Pillat cu Florica, respectiv, de un alt ciclu de 15 poezii, aflat în Fondul Saint-Georges al Bibliotecii Naționale a României. Poeziile provin din aceeași perioadă, cel de-al treilea grupaj reprezen tând o „dedicație“ pe care poetul îndrăgos tit de Florica Rosetti o făcuse uneia dintre cele mai bune prietene ale aces teia și, totodată, componentă de bază a cercului „birjăreselor“, Ella Filitti.
Grupajul dedicat aces teia are aspectul unei plachete, alcătuită manual de autor (Car men Brăgaru fo lo sește formula de „pla chetă samizdat“). Dintre cele 15 poezii fără titlu cuprinse aici, trei sunt inedite și 11 sunt variante timpurii ale unor poeme consacrate, cum ar fi Zbârnâie cobza, Barbarul sau Rugat-am norul… Două texte de inspirație orientală ne atrag atenția asupra acestui filon distinct din creația poetului, care se va împlini major tot după Primul Război Mondial, în atmosfera ma gică a Balcicului regal. Placheta este datată de editoare, prin comparația cu textele din caietul Floricăi Rosetti și pe baza analizei interne, între finele lui 1911 și primul trimestru al lui 1912, adică înainte de debutul editorial cu Visări păgâne, survenit în toamna lui 1912.
Se poate conchide, parcurgând volumul îngrijit de Carmen Brăgaru, că între 1905 – dată la care Pillat alcătuiește prima poezie în limba română, după încercări în germană și franceză – și 1912 s-a consumat un amplu proces de cristalizare a universului său poetic. Proces marcat de încercări și experimente, în special în zona formală, tânărul creator parcurgând traseul evoluției poeziei franceze și române moderne, de la parnasieni până la post-simboliști. Neexcluzând – ne aflăm în perioada de încordare națională de dinainte de 1918, în care Ion Pillat însuși a revenit după bacalau reat în țară, spre a-și satisface stagiul militar – incursiunile pe teritoriul poeziei tradiționale sau asimilarea folclorului. O ucenicie literară complexă, deja depășită, spune Carmen Brăgaru, în momentul debutului editorial, dar pe care poetul nu a vrut să o irosească și a inclus-o în primele sale trei volume. Pillat ne apare, așadar, ca un poet lucid, mânat deopotrivă de inspirație și de conștiința critică, dovadă fiind și selecția și de rescrierea la care își supune, în acest interval, creația.
Revelația constă însă, cum spuneam, în faptul că, în interpretarea istorico-literară riguroasă la care recurge Carmen Brăgaru, mitul pillatian al Floricăi – adică tradiția spirituală – se formează acum, în epoca de încercări „în spiritul timpului“ și de ezitări tinerești. În consecință, poetul nu „devine“ mare în urma unei inspirații întâmplătoare de după 1918, ci, cerebral și cu o vastă cultură literară, se construiește pe sine într-o atentă pozițio nare în spațiul poeziei noastre de la acea dată. Subsecvent, devine evident și că Ion Bogdan Lefter avea dreptate atunci când includea tradiționalismul major în cadrul general al modernismului interbelic, căruia nu i s-a opus ideologic, ci pe care l-a completat dintr-o altă perspectivă artistică.