JAMES C. VANDERKAM (n. 1946) predă din 1991 studiul Scripturilor ebraice la Universitatea Notre Dame (Indiana, SUA). Aria sa de interes științific este literatura iudaismului vechi și a Scripturilor ebraice, făcând parte din grupul celor mai buni specialiști în problematica Manuscriselor de la Marea Moartă. A editat treisprezece volume din celebra serie Discoveries in the Judaean Desert, fiind unul dintre autorii monumentalei Encyclopedia of the Dead Sea Scrolls (2000). A mai publicat: Studies in the Hebrew Bible and Second Temple Literature (2000), An Introduction to Early Judaism (2001), The Meaning of the Dead Sea Scrolls (2002), From Joshua to Caiaphas: High Priests after the Exile (2004), The Dead Sea Scrolls and the Bible (2012).
„În anul 1947, în peșterile din Deșertul Iudeii au fost găsite o serie de manuscrise ebraice misterioase; descoperirea a zguduit nu doar comunitatea științifică, ci și întreaga creștinătate. Până atunci, cele mai vechi manuscrise ale Bibliei ebraice datau din veacul al X-lea după Cristos; cele descoperite acum la Qumran erau mai vechi cu un mileniu“, scriu editorii versiunii în limba română a excelentei lucrări Manuscrisele de la Marea Moartă. O istorie adusă la zi. Despre ce înseamnă această istorie, precum și despre ce conține aceste extraordinar tezaur arheologico-biblic – într-un interviu exclusiv acordat revistei noastre de autorul cărții, venerabilul cercetător și istoric James C. Vanderkam.
Fragment de Manuscris descoperit la Marea Moartă
„Acesta va fi un timp al mântuirii pentru poporul lui Dumnezeu, un timp de domnie pentru toți cei ai Lui și de nimicire veșnică pentru toți cei ai lui Belial. Nelegiuirea va fi nimicită și nu va mai fi nicio rămășiță; pentru fiii întunericului nu va fi scăpare. Fiii dreptății vor străluci până la marginile pământului până se vor sfârși vremurile întunericului, iar când va hotărî Dumnezeu, slava lui măreață va străluci pe vecie pentru pacea, binecuvântarea, slava, bucuria și viața lungă a fiilor luminii.“ — Manuscrisele de la Marea Moartă, Manualul războiului 1, 5–9.
Cristian Pătrășconiu: Acum câteva decenii, lângă Marea Moartă, în peșterile (numeroase) din această regiune. Punct de cotitură: Qumran -1947. Dar și anii următori, alți încă vreo șase ani. Sunt sute și sute de piese descoperite. Cele mai multe dintre ele sunt manuscrise sau fragmente de manuscrise. De ce toate acestea sunt considerate a fi cea mai mare descoperire arheologică a secolului XX?
James C. Vanderkam: Aceste obiecte, fragmente de obiecte și – cum spuneți și cum este întrutotul adevărat – mai ales manuscrise au reprezentat o descoperire foarte surprinzătoare. Înainte de 1947, se credea că este foarte puțin probabil ca manuscrisele să fie găsite în acea zonă, din rațiuni care țin de clima regiunii. Simplu spus: clima de acolo nu era propice conservării materialelor din piele și a lucrurilor de genul acesta. Pentru a pune în joc o comparație: clima din zona Mării Moarte nu era nici pe departe la fel de bună ca în Egipt în privința conservării materialelor. Prin urmare doar faptul în sine că au fost găsite acolo atât de multe obiecte și manuscrise între anii 1947 și 1956 a fost o surpriză foarte mare. Pe de altă parte, este evident că notorietatea lor extraordinară, ceea ce le-a făcut atât de celebre ca descoperiri arheologice atât de importante, a fost perioada în care au fost scrise. Foarte repede, a devenit cât se poate de clar că au fost scrise în ultimele secole înainte de era noastră și în primul secol al erei noastre – bineînțeles că aceasta a fost o perioadă foarte importantă în dezvoltarea iudaismului și, de asemenea, pentru începuturile creștinismului. Așadar, avem aici, în descoperirile de la Marea Moartă, obiecte și mai ales scrieri care provin din acea perioadă foarte importantă, și acest fapt, desigur, a atras atenția multor oameni.
Câte manuscrise sunt de fapt în cele 11 peșteri? Și, mai mult decât atât: ce avem, de fapt, acolo?
Noi, cercetătorii, am identificat aproximativ 900 de manuscrise în ceea ce a fost descoperit la Marea Moartă. Dar, așa cum ați spus mai devreme, majoritatea sunt doar bucăți mici din ceea ce au fost odată manuscrise complete. Avem unul sau, hai, chiar două manuscrise destul de bine conservate. Există un manuscris al Cărții lui Isaia, întreaga carte a lui Isaia cu 66 de capitole, care, în afară de câteva cuvinte, este complet. În mare parte însă, sunt doar bucăți care s-au rupt din ceea ce au fost odată manuscrise complete. Cum spuneam, au fost identificate bucăți din aproximativ 900 de manuscrise diferite. Ce avem acolo? Este, probabil, că manuscrisele de la Marea Moartă să fi fost copiate la Qumran, dar în mod cert nu toate au fost scrise acolo; mai degrabă, majoritatea au fost aduse în zona Qumran.
De ce documentele găsite în Peștera numărul 4 sunt (considerate a fi) cele mai importante? Sau poate că lucrurile nu stau chiar așa?
Ba da. Lucrurile stau chiar așa. A patra peșteră descoperită a fost localizată de beduini, localnicii din zonă, și apoi a fost săpată de arheologi. Este o peșteră foarte importantă, deoarece în această peșteră au fost găsite cele mai multe piese sau fragmente de manuscrise. Mii și mii de piese arheologice au fost găsite acolo. De asemenea, rămășițele unui număr foarte mare de manuscrise, care tind spre 600, au fost găsite în acea peșteră. Prin urmare, importanța acelui loc derivă din acest motiv: numărul mare de piese care au fost găsite în peștera cu numărul patru. De asemenea, această peșteră este situată foarte aproape de clădirile, mai precis de ruinele clădirilor care se găsesc pe întregul sit arheologic – aproape că trebuie să treci prin clădiri, prin ruinele acestor clădiri pentru a ajunge la peșteră. Astfel, apropierea peșterii de clădirile care au adăpostit, cu multe secole în urmă, o anumită comunitate, a făcut foarte, foarte probabil ca această peșteră să conțină scrieri controlate de acel grup, ca aceste scrieri să aparțină acelui grup, acelei comunități. Acea peșteră era mai aproape de clădirile comunității de acolo decât oricare dintre celelalte peșteri care fuseseră descoperite până la acel moment, în 1952. Existența ei în sine și patrimoniul arheologic găsit în interiorul ei au arătat legătura strânsă dintre peșteră și oamenii care au trăit acolo.
Ce credeți că ar fi putut fi, că a fost acolo, în acea zonă? Cel mai probabil, o bibliotecă sau ceva de genul acesta?
Da. Pare să fi fost o bibliotecă. Desigur, nu știm sigur de ce un grup atât de mare de manuscrise a fost găsit în această zonă, până la urmă, destul de îndepărtată, dar nu pare a fi o colecție întâmplătoare de scrieri. Pentru că acolo, în Peștera numărul 4, există scrieri pe care acel grup care a locuit acum două milenii acolo le-a scris pentru sine, pentru propria sa existență. Dar există copii ale cărților din Biblie. Există copii ale interpretărilor cărților din Biblie și așa mai departe. Sunt multe copii ale unor cărți. Toate acestea au fost colectate de acolo. Sunt copii numeroase și în restul peșterilor. Poate că manuscrisele au fost plasate în peșteri într-un moment în care comunitatea a fost atacată, probabil de o legiune romană, în anul 68 al erei noastre, și au fost ascunse acolo în aceste peșteri diferite. Este foarte probabil că așa au ajuns în peșteri.
Beduinii au descoperit cele mai importante documente de la Marea Moartă. Este greșit să spunem așa?
Nu. Dimpotrivă. Cred că este corect să spunem că beduinii au fost cei mai buni vânători de manuscrise. Ei au intrat de bunăvoie în acele peșteri foarte neplăcute și au găsit aceste bucăți de manuscrise și manuscrise întregi. Cele mai bine conservate au fost găsite în peștera numărul 1, numită așa, pentru că a fost prima peșteră găsită. Așadar, se cuvine să le acordăm mult credit pentru munca pe care au depus-o. Arheologii au venit mai târziu, au cernut cu atenție pământul din peșteri și au găsit mai multe fragmente și așa mai departe. Munca lor este, de asemenea, foarte importantă pentru acest patrimoniu extraordinar de la Marea Moartă. De altfel, și arheologii au găsit câteva peșteri singuri. Dar beduinii au fost adevărații eroi ai descoperirii, cred eu.
Deci o mare reverență în fața beduinilor. Și, de asemenea, în fața tuturor celor au care au săpat acolo…
Da, da. Negreșit aceasta!
Ce este o istorie actualizată a manuscriselor de la Marea Moartă? Ce înseamnă astăzi Manuscrisele de la Marea Moartă? Întrebarea mea ascunsă, de fapt, este aceasta: avem de-a face cu o istorie închisă, este o istorie întrutotul clarificată sau este o istorie deschisă?
Mai întâi, e o chestiune de strategie editorială. Am ales acest subtitlu pentru carte – O istorie adusă la zi – pentru a marca anume o idee. Trebuie să vă spun că, atunci când prima ediție a cărții mele a fost publicată în 1994, studiul manuscriselor de la Marea Moartă se afla într-un punct dificil. Mai precis: multe dintre manuscrise nu fuseseră încă publicate, prin urmare, oamenii nu aveau acces la multe dintre ele la acea vreme, chiar dacă trecuseră mai bine de patru decenii de la fenomenalele descoperiri din zona Qumran. De asemenea, în consecință, studiile despre acele descoperiri nu se dezvoltaseră (încă) atât de mult. Adăugați la aceasta ceva nu tocmai lipsit de importanță: au existat multe teorii ale conspirației care au fost repetate la acea vreme cu privire la motivele pentru care a durat atât de mult publicarea acestor documente. A avut cineva interesul de a le suprima? Oare conțineau informații pe care autoritățile nu doreau să le cunoaștem? Iată ce am intenționat să fac atunci când am publicat această carte în 1994: după ce am avut propria mea experiență cu pergamentele, am vrut să arăt ce fel de oameni erau cei din acea zonă, ce pergamente existau, ce spuneau despre ele oamenii care le văzuseră și, de asemenea, să arăt că teoriile conspirației nu aveau nicio bază reală. Astăzi știm mult mai multe. Apoi, câțiva ani mai târziu, pe măsură ce cercetările asupra pergamentelor s-au dezvoltat, am simțit nevoia să actualizez această ediție cu una nouă; este cea care a fost tradusă, traducerea pe care o aveți în limba română. În 2010, când am reluat tematica în ediția cea nouă, a fost clar că teoriile conspirației erau greșite. Au existat diferite moduri de a explica întârzierea publicării, dar această a doua ediție pe care o aveți a adus la zi studiul manuscriselor, care s-a schimbat destul de mult în 16 ani, în lumina noilor evoluții din științe și a noilor tehnologii.
De fapt, era cam greu, dacă nu cumva chiar imposibil să nu avem teorii ale conspirației în legătură cu ceea ce s-a descoperit la Marea Moartă…
Da, de acord. Ei bine, odată cu o astfel de descoperire, odată ce ai o asemenea zestre arheologică în mână, documente arheologice de asemenea magnitudine, cred că da, a fost cel puțin o situație propice pentru dezvoltarea teoriilor conspirației. Unele dintre aceste speculații din zodia conspirațiilor au avut la bază faptul că, din micul grup de cercetători care au fost desemnați să publice Manuscrisele de la Marea Moartă, opt persoane cu totul, câteva dintre ele erau preoți romano-catolici. Astfel, unii oameni s-au gândit dacă nu cumva Vaticanul își folosea influența asupra acestor preoți pentru a se asigura că materia acestor manuscrise, conținutul lor nu este făcut public, deoarece, conform teoriilor conspirației, aceste documente conțineau ceva dăunător creștinismului. Știți, s-a spus, pergamentele conțineau informații care sugerau că Iisus nu a fost unic și lucruri de acest gen. Aceasta a fost una dintre teoriile care fost cele mai răspândite în lume în acei ani. Au fost și cărți pe această temă și a fost o teorie care le-a adus autorilor o mulțime de bani; teoria s-a dovedit a fi falsă.
Credeți că toate aceste teorii ale conspirației despre Manuscrisele de la Marea Moartă sunt… moarte în acest moment?
Da, așa ar fi firesc să fie. Este drept că nu știu tot din ce se spune pe internet despre Manuscrisele de la Marea Moartă în aceste zile, dar cred că, cel puțin în public, au fost destul de mult puse deoparte, înlăturate prin forța faptelor.
Care domeniu îl apreciați că a fost cel mai afectat de aceste descoperiri? Arheologia sau teologia?
Ei bine, ambele domenii cred că au fost foarte mult marcate de această descoperire. Arheologia care s-a dezvoltat la Qumran a ajuns să fie obiectul unui studiu extrem de important. Pentru că au existat săpături arheologice sistematice la locul respectiv, mai multe. Iar rezultatele au fost publicate acum, indicând când a fost ocupat situl și pentru cât timp, precum și tipurile de lucruri care au fost făcute la fața locului. În mod evident, acest lucru a fost foarte important. Pentru comunitatea arheologilor în general și, în mod aparte, pentru persoanele cu interese arheologice în legătură cu toată această perioadă a iudaismului timpuriu. Pentru iudaism în sine, descoperirile de la Qumran sunt evident foarte, foarte importante. Au fost găsite multe piese de ceramică și alte lucruri de genul acesta, a fost găsit un cimitir. O serie de morminte au fost deschise și toate acestea au un rol de cunoaștere foarte mare. Pe de altă parte, cred că domeniile de interpretare biblică, fie ale Vechiului Testament, fie ale Noului Testament, au fost, cu siguranță, profund afectate de descoperirea manuscriselor – și nici nu avea cum să fie altfel. Biblia ebraică, desigur, a fost marcată – și, dacă vreți, într-un mod subtil, am putea spune că a fost chiar celebrată – deoarece copii ale aproape tuturor acestor cărți care compun Vechiul Testament au fost găsite printre manuscrise. Acum știm evident mai mult despre studiul iudaismului timpuriu, acum știm mult mai mult despre un anumit grup care a fost activ în iudaismul timpuriu și care au fost relațiile acestui grup cu alte grupuri. Aceste pergamente oferă o mulțime de informații care ne ajută să citim Evangheliile și alte cărți, epistolele pauline din Noul Testament. Foarte, foarte multe informații de mare importanță.
Această descoperire arheologică reprezintă o veste foarte mare și foarte bună. Tot ce s-a întâmplat în acei ani, lângă Marea Moartă, spune o poveste tonică pentru umanitate…
Da, da, cu siguranță că așa a fost. Cred că oricine studiază, să zicem, Biblia sau iudaismul timpuriu și domenii de genul acesta, este fericit să primească orice informație nouă. Și, când informațiile sunt atât de extinse și de utile precum e cazul cu ceea ce avem din aceste Manuscrise de la Marea Moartă, e pur și simplu extraordinar. Pe de o parte, descoperirile de la Qumran au fost o veste minunată și, de asemenea, ce s-a găsit acolo e ceva care nu punea la îndoială credințele fundamentale ale evreilor sau ale creștinilor. Informațiile din manuscrisele găsite la Marea Moartă nu au făcut decât să (se) adauge la cunoștințele noastre despre această perioadă. Iar acesta este, desigur, un lucru foarte util în studiul antichității. În mare: vești foarte bune.
Biblia este mai fragilă sau mai puternică după descoperirile de acolo?
Ei bine, aprecierea mea este că e mai puternică. Pe baza descoperirii sulurilor, o parte dintre întrebările care au de-a face cu procedurile de copiere a cărților din Biblia ebraică și-au găsit răspunsuri sau sugestii noi; reamintesc faptul că, printre manuscrise au fost găsite copii fragmentare ale aproape tuturor cărților. A fost găsită întreaga carte a lui Isaia. În mod firesc, oamenii au fost interesați să compare textul acestor secvențe biblice de pe aceste fragmente sau de pe sulul cărții lui Isaia cu textul tradițional pe care l-am avut întotdeauna și care servește drept bază pentru traducerea cărților biblice în toate limbile moderne. Rezultatele acestor comparații ne spun că pergamentele conțin, în mare parte, aceleași texte pe care le-am avut întotdeauna; există, desigur, mai multe variații mai mari sau mai mici între ce avem în sulurile de la Marea Moartă și textul nostru tradițional al Bibliei ebraice. Dar cred că este corect să spunem că diferențele pe care le găsim în aceste suluri și fragmente de suluri și ceea ce avem în textul considerat tradițional sunt unele care nu afectează cu adevărat semnificația de adâncime a textului. Aceste diferențe afectează caracteristici mai mici ale textului, cum ar fi adăugarea unui cuvânt ici și colo sau omiterea unei propoziții sau a două propoziții, ici și colo. Încă o dată: este corect să spunem că ele nu schimbă sensul niciuneia dintre cărțile Bibliei. Aceste manuscrise sau fragmente de manuscrise arată și faptul că, în cea mai mare parte, textul care compune Biblia a fost păstrat cu mare atenție.
Sunt pe piață falsuri care trec drept manuscrise de la Marea Moartă?
Cred că există așa ceva pe piața antichităților. De-a lungul anilor, acestea au continuat să apară. La ce „explozie“ de documente au fost găsite la Marea Moartă, e firească tentația de a le multiplica prin falsificare, așa cum, vorbeam ceva mai înainte, a fost firească tentația de a propune tot felul de teorii ale conspirației. Adesea, aceste manuscrise pot fi verificate prin aplicarea anumitor teste științifice, pentru a testa dacă sunt falsuri antice sau moderne. Pentru că există cu siguranță falsuri moderne. Sunt, pe de altă parte, zvonuri că ar mai fi manuscrise în zona Qumran sau că unele manuscrise ar fi fost „dosite“, dar nu știu cât de întemeiate sunt aceste zvonuri. Personal, mă îndoiesc că există cineva care să fi ascuns vreun pergament. Cât despre regiune: zona în care au fost găsite manuscrisele a fost cercetată foarte amănunțit, iar după 1956, nu s-a găsit nimic semnificativ.
De când credeți că oamenii, în mod aparte specialiștii, au început să înțeleagă adevărata și extraordinara valoare a acestor documente? S-a întâmplat aceasta imediat sau, mai degrabă, după ceva timp, după câțiva ani?
Întrebarea e importantă și răspunsul la ea este destul de simplu: cred că, de îndată ce au fost găsite, oamenii au fost uimiți, surprinși și fericiți că au putut găsi așa ceva. Iar primii oameni care au văzut manuscrisele, care le-au studiat, le-au tradus și așa mai departe au recunoscut că acestea erau texte foarte, foarte importante. Sigur că nu era ordonat ceea ce au găsit acolo. Dar faptul că au găsit acele sute de manuscrise și de fragmente de manuscrise și că, relativ rapid, au înțeles peste ce au dat, peste ce a dat omenirea de fapt – aceasta a fost extraordinar de important. S-a demonstrat în scurt timp cât de vechi erau aceste documente prin studierea scrisului de mână cu care au fost copiate aceste pergamente și s-a stabilit foarte repede că ele aparțineau ultimelor secole înaintea erei noastre și primului secol al erei noastre. Așadar, s-a recunoscut foarte repede că erau atât de importante. Nu e mai puțin adevărat și aceasta: contribuția generală a manuscriselor, impactul major al acestora în legătură cu studierea Bibliei a devenit din ce în ce mai clară pe măsură ce a trecut timpul .
Unde sunt aceste comori acum? Nu numai în Ierusalim, nu-i așa?
Cea mai mare parte se află în Ierusalim. Acestea se găsesc la Muzeul Israelului. Există un loc special care a fost creat pentru ei – altarul cărții. Sau Sanctuarul Cărții. Ei bine, acolo se află cele mai multe manuscrise și fragmente de manuscrise. Anterior, ele se aflau în Ierusalimul de Est, în Muzeul Rockefeller, dar acum câțiva ani au fost mutate în acest sanctuar al cărții. Muzeul Israelului, așadar, e dominant. Unele dintre piesele descoperite la Marea Moartă sunt în Amman, în Iordania. Nu e vorba de un număr mare, dar unele piese sunt în Iordania.
Ce este Sanctuarul Cărții și de ce a fost numit așa?
Altarul Cărții sau Sactuarul Cărții. Numele a fost ales, în mod evident, datorită semnificației pe care aceste suluri o au pentru Biblie. Un altar al cărții este locul unde sunt păstrate lucruri scrise, sulurile scrise, manuscrisele. Acea parte a Muzeului Ierusalimului a fost construită și amenajată anume pentru a fi foarte strâns legată de Manuscrisele de la Marea Moartă. Clădirea unde e situat Sanctuarul Cărții a fost construită în partea de sus a acesteia, de exemplu, pentru a semăna cu ceva deschis. E, la mijloc și o anume simbolistică în scopul plăcii. Existența acestui Altar al Cărții subliniază și faptul că pergamentele oferă atât de multe informații despre Biblie și despre modul în care a fost citită și aplicată de către oamenii din acele vremuri străvechi.
Ați atins vreodată cu mâinile dumneavoastră unele dintre aceste documente?
Da, da. S-a întâmplat atunci când am fost numit pentru prima dată în comitetul care a publicat manuscrisele. Asta a fost în 1989. În 1990, am ajuns la Ierusalim, la Muzeul Rockefeller, unde se aflau sulurile la acea vreme. Am fost desemnat să public fragmentele din Cartea Jubileelor, o carte scrisă în secolul al II-lea î.Hr. în ebraică, un fel de comentariu asupra Genezei și Exodului. Astăzi știm foarte clar că fragmente din mai multe exemplare ale acestei cărți au fost găsite printre pergamentele descoperite lângă Marea Moartă. Așa că m-am dus la Muzeul Rockefeller și am lucrat cu fragmentele reale ale acestor pergamente și m-am gândit că, o, Doamne!, am parcurs o distanță atât de lungă ca să ajung la Ierusalim pentru a lucra la aceste fragmente. M-am gândit că mi-ar plăcea foarte mult să ating unul. Așa că am procedat foarte, foarte atent. Desigur, nu ar fi trebuit să fac asta, dar am atins o bucată de manuscris și am fost atât de fericit că nu s-a dezintegrat. Nu s-a destrămat când am atins-o. Astăzi, aceste fragmente arheologice sunt foarte, foarte bine îngrijite. Și trebuie să fie așa. De cele mai multe ori, aceste fragmente pot fi văzute doar în spatele unor plase; sunt mai multe modalități de a le proteja de daune, de efectul coroziv al mediului înconjurător și, cu siguranță, de posibilele daune provocate de atingerea oamenilor. Încă ceva legat de această subtemă: primii cercetători care au lucrat la manuscrise le-au atins tot timpul și, probabil, și-au lăsat amprentele mâinilor lor pe aceste documente, iar acesta nu a fost un lucru bun.
Întreb acum nu în primul rând într-un sens descriptiv, ci într-unul hermeneutic: Ce e probabil că se află acolo – în această comoară extraordinară de memorie culturală și religioasă? Și ce e nesigur sau chiar improbabil că avem acolo?
Cred că e necesară și o mică descriere cantitativă, înainte de a vorbi, din alt unghi, despre dimensiunea calitativă a descoperirilor din peșterile de lângă Marea Moartă. Ceea ce avem acolo în manuscrise, în aceste aproape 900 de bucăți – unele texte pe care le avem acolo, mai mult de 200 dintre ele, sunt copii ale cărților din Biblie, cum ar fi Geneza și Exodul și Psalmi și așa mai departe. Multe dintre ele sunt copii ale unor cărți evreiești care au fost scrise după Biblia ebraică. De asemenea, sunt comentarii la cărți biblice sau liste de legi și alte lucruri de acest gen, care reglementează diferite forme de activitate. Avem, de asemenea, multe copii ale operelor poetice, cum ar fi psalmi sau imnuri. Sau liturghii care au fost folosite de grupurile de oameni care au locuit acolo. Avem copii ale unor cărți precum cea despre care tocmai am vorbit, Cartea Jubileelor, și ale altor lucrări evreiești scrise în această perioadă. Multe copii ale acestora au fost localizate. Există deci o mare diversitate a tipurilor de texte. Pe de altă parte, o bună parte dintre textele găsite în Manuscrisele de la Marea Moartă sunt copii ale unor opere literare despre care nu știam până acum. Există exemplare de cărți care sunt complet noi pentru noi. Sunt multe fragmente care sunt îngrozitor de mici, foarte, foarte mici, astfel încât nu știm din ce anume provin. Sunt doar mici bucăți care au supraviețuit – dar, în cazul lor, ne lipsește cadrul, nu știm din ce opere fac parte. Așadar, aceasta este o prezentare generală a tipurilor de scrieri pe care le avem acolo. Un tip de document interesant îl reprezintă textele pe care grupul care locuia în jurul Qumranului le-au scris pentru ei înșiși, pentru a-și organiza propriile vieți, pentru a indica care sunt regulile comunității lor și ale liderilor lor. Așa că au fost găsite destul de multe copii ale acestora – de reglementare, cum spuneam. Toate acestea indică cât de activi erau autorii evrei și ce rol important aveau scribii implicați în scrierea și copierea cărților. Este într-adevăr o producție uimitoare. Am preferat să răspund direct – despre ce avem acolo, efectiv…
A fost rescrisă istoria Bibliei după această descoperire extraordinară sau nu este chiar corect să spunem așa ceva?
Eu nu cred că istoria biblică a fost rescrisă. Dar unele subiecte legate de istoria biblică au fost reevaluate și nuanțate. De exemplu, acum știm mult mai multe despre cum s-a dezvoltat textul diferitelor cărți. De asemenea, acum știm mai multe despre versiunea ebraică a cărților care au fost traduse în greacă. Și în acest sens: cum ar fi putut ele să difere de textul nostru tradițional, așa cum îl cunoaștem astăzi. Mult timp a existat bănuiala că vechea traducere greacă a scripturilor, Septuaginta, care diferă de textul ebraic tradițional în multe locuri, e datorată intervenției celor care au tradus cărțile în greacă. Dar acum știm că au existat copii ebraice ale cărților precum Geneza și Samuel și ale altora, care conțineau aceste versiuni diferite care au fost traduse în greacă, astfel că aceia care au tradus cărțile în greacă au fost foarte atenți cu traducerea lor. Ei nu păreau să introducă materiale noi pe măsură ce traduceau, ci doar traduceau ceva diferit de textul nostru tradițional, dar care pare să fi existat și în ebraică.
Este posibil, chiar probabil, să mai existe astfel de manuscrise sau suluri în acele zone?
Este posibil, deși aș fi surprins dacă s-ar găsi ceva semnificativ în acest moment. Așa cum am menționat mai devreme, toate peșterile din această zonă au fost cercetate. Aest lucru a fost făcut de-a lungul anilor și ceea ce oamenii au găsit în alte peșteri în afară de cele 11 despre care am vorbit a fost ceramică și alta materiale de acest gen, dar nu materiale scrise, nu suluri, nu manuscrise. Prin urmare, cred că probabilitatea de a găsi mai multe materiale scrise de acest gen în acea zonă nu este foarte, foarte mare.
Care este, în opinia dumneavoastră, cel mai puternic și mai prețios dintre toate documentele descoperite în acei ani, în peșterile de lângă Marea Moartă?
Pot să vă ofer părerea mea personală despre acest lucru. Cele mai interesante pentru mine sunt comentariile la cărți precum Geneza sau la cărțile profetice. Aceasta a fost, în mod clar, una dintre marile descoperiri printre manuscrise: că avem o serie de comentarii cuvânt cu cuvânt ale multor cărți. Cel mai bine păstrat dintre ele este un comentariu la mica carte profetică a lui Habacuc. Nu este una dintre cărțile Bibliei foarte cunoscute, dar în mod evident a fost de mare interes pentru grupul de la Qumran; la ea avem un comentariu extraordinar la primele două capitole ale sale – se trece prin text cuvânt cu cuvânt, se citează textul și apoi se spune, iată, ce înseamnă. Și apoi explică de ce a crezut acest interpret că înseamnă ceea ce înseamnă. Avem o serie de astfel de texte – cu notații foarte aproape de textul prim, dar și altele care interpretează pasaje din diferite cărți. Pentru mine, acesta este cel mai fascinant lucru: și anume, să văd cum se citea literatura mai veche la acea vreme, ea însăși veche pentru noi, cei de astăzi. Cum citeau ei, să zicem, cartea Leviticului sau cum citeau Geneza? Cum au înțeles ei aceste cărți? Aceasta arată că oamenii interpretează aceste cărți de foarte mult timp, bineînțeles, folosindu-și propriile metode și urmărindu-și propriile interese.
Cine erau esenienii? Să fi fost ei primii creștini?
Să nu ne grăbim să răspundem afirmativ. Cei mai mulți cercetători pe care îi cunosc cred că grupul care deținea manuscrisele era un mic grup de esenieni. Esenienii contituiau unul dintre cele trei grupuri evreiești majore la acel moment. Cred că există argumente bune pentru această poziție. Așadar, probabil că oamenii care locuiau în zona Qumran făceau parte din mișcarea esenienilor. Și ceea ce știm despre acești oameni din alte surse, cum ar fi istoricul evreu Josephus, este că ei aveau un tip distinct de viață comunitară. Ei trăiau într-un mod diferit față de alți oameni din timpurile lor. Aveau comunități foarte apropiate și acestea trăiau după legi stricte; de asemenea, se pare că această comunitate de la Qumran nu avea proprietate privată. Era, cum s-ar spune, comuniune de bunuri. Ei își împărțeau bunurile între ei. Așa aveau grijă unii de alții. Acum, știm din pergamente că acești oameni erau foarte, foarte stricți în interpretarea legilor din Biblie. Ei sunt descriși ca fiind sau se descriu ca fiind mult mai stricți decât fariseii. Fariseii erau adversarii lor. Esenienii nu erau de acord cu fariseii cu privire la semnificația multor legi. Se pare că erau un grup foarte strict. Pe de altă parte, grupul care este asociat cu Manuscrisele de la Marea Moartă, grupul care a fost la Qumran, este doar o mică parte a esenienilor. Conform lui Josephus, esenienii au trăit în diferite orașe din Iudeea, iar grupurile eseniene din acele alte locuri aveau diferite tipuri de organizații decât cea de la Qumran. De exemplu, se căsătoreau, aveau familii, dar erau și foarte stricți în interpretarea legilor și, cel puțin într-o măsură limitată, și-au împărțit bunurile unii cu alții. În ce mă privește, nu cred că ei au fost primii creștini. Cred că au existat unele idei pe care le-au împărtășit cu primii creștini. Dar nu avem dovezi că acești oameni au devenit primii creștini sau ceva de genul acesta.
Ultima mea întrebare trimite la o idee faimoasă dintr-un nu mai puțin faimos roman, Maestrul și Margareta, de Mihail Bulgakov: ce s-a descoperit în peșterile de lânga Marea Moartă e un argument că manuscrisele nu ard?
Pe de o parte, nu sunt multe manuscrise întregi în ce s-a descoperit acolo. Pe de altă parte, unele manuscrise de la Marea Moartă și, mai adesea, fragmente ale acestora nu au ars. E evident că aceste manuscrise trebuie să fi fost foarte valoroase pentru acest grup. Cred că au avut mare grijă să le ascundă într-un loc bun. Cred că au crezut că se vor întoarce la ei. Dar se pare că nu au făcut-o mai niciodată. Noi suntem fericiți că au fost conservate, fie și fragmentar. Suntem fericiți și că nu au ars…
