Despre modul în care corectitudinea politică manipulează și falsifică literatura pentru copii am vorbit și cu alte prilejuri. Ne amintim ce discuții aberante s-au pornit în legătură cu faptul că, în Frumoasa din pădurea adormită sau în Albă ca zăpada, eroina primește un sărut fără ca să-și dea în prealabil consimțământul. Situația a fost considerată nocivă pentru educația tinerelor generații. Rescrierea și „adaptarea“ unor texte celebre au devenit, și ele, fenomene tot mai obișnuite. Pe de altă parte, noua ideologie a impus compunerea unor texte care sunt, de fapt, simplă și rudimentară propagandă. S-au înmulțit, astfel, povestirile în care protagoniștii-copii au, fiecare, ori două mămici ori doi tătici.
Chestiunea revine într-un foarte interesant articol semnat de Paul Sugy și intitulat Transgenrism, GPA – acele cărți pentru copii în care cocoșeii devin găinușe iar mămicile își poartă copiii în inimă („Le Figaro“, din 31 august a.c.). În ce privește „transgenrismul“, am transpus cuvântul franțuzesc tel quel, toată lumea (sper) înțelege despre ce este vorba. Cât despre GPA, o variantă posibilă ar fi „Gestația pentru altcineva“ („Gestation pour autrui“), trimitere la ceea ce numim „mame surogat“. Cărțile pe care le semnalează Paul Sugy sunt recente, au apărut în Franța și (multe) în Canada, unele la edituri de prestigiu. Iată, spre exemplu, cartea lui Caroline Fournier, Mă numesc Julie (2022). Rezum: eroina, Julie, era de fapt băiat, dar se „simte“ fată, vrea să abandoneze vechiul prenume masculin, îl scrie pe o bucată de hârtie și, sub protecția unui dragon bun la suflet, merge în pădure și îngroapă hârtia sub un copac. Un „basm“ prin urmare care ne arată cât de simplă este, în definitiv, operațiunea de schimbare a identității. O curiozitate a acestei cărți (recomandată copiilor în vârstă de peste cinci ani) este că editura a publicat-o în colaborare cu organizația … Amnesty International !
O altă perlă este cartea lui Carin Paquin Cocoșelul care voia să fie găinușă (2019). Cocoșelul George nu se simte în largul lui printre ceilalți cocoșei și preferă compania găinușelor. Lucrurile se complică pe zi ce trece: în timp ce cocoșeii fac cucurigu, George – fatalitate ! – face cotcodac. „Nu e ușor să fii o găină într-un corp de cocoș“, își spune el (ideologia trans e perfect rezumată aici). George se duce la „epilat“, dă jos penele care ar trăda statutul de cocoșel pe care el îl abhoră. Totul e bine când se termină cu bine: George se integrează finalmente printre suratele lui.
Ceea ce sare în ochi, notează Paul Sugy, este că astfel de cărți urmăresc banalizarea tranziției de gen, prezentată ca fiind ceva cu totul normal și, ca să spun așa, în firea lucrurilor. Autorii nu lipsesc (ei se recrutează printre militanții noilor ideologii), iar editurile fac eforturi să răspundă exigențelor mișcării LGBT. Hélène Druvert își pune personajul din Fată sau băiat (2021) să declare, fără urmă de ezitare: „Am dreptul să fiu o fată într-un corp de băiat“. Mari edituri se aliniază curentului: Gallimard a scos un ghid pentru adolescenți, Sunt queer și sunt mândru de asta, un ghid a cărui utilitate e astfel definită: „pentru ca fiecare să-și exploreze identitatea“.
La fel, se vizează banalizarea practicii GPA, deși legal ea este interzisă în Franța. Două autoare, Elsa Kedadouche și Claire Caillebotte, semnează cartea cu duiosul titlu Mămica m-a purtat în inimă (2023). Trebuie numaidecât precizat: în inimă și nu în burtică. Iubirea mămicii pentru odraslă e însă la fel de puternică, dacă nu chiar mai intensă. Doi tătici, două mămici, sau o mămică în absența tatălui și în fond o mămică ce se exclude pe ea însăși: totul e bun pentru demolarea modelului heteroparental și a societății patriarhale sau, mă rog, a ceea ce este numită, cu mai mult, mai puțin sau fără temei, societate patriarhală. Avem motive de optimism: la noi în țară, grație unor universitari tineri și luminați, se organizează colocvii pe aceste teme, titlurile comunicărilor amintind tulburător de năzbâtiile prezentate drept povești pentru copii.
Desprinderea gândirii de clișee și de prejudecăți nu se poate realiza fără o examinare critică a unor opere socotite, pe baza unor criterii arbitrare, scrieri „clasice“. Poveștile lui Ion Creangă cer o revizitare urgentissimă. În ciuda concesiilor făcute ideologiei reacționare, câteva povești pot fi recuperate din perspectiva modernității. Astfel, Capra cu trei iezi și Soacra cu trei nurori sunt povești feministe, prima exprimând revolta față de o societate patriarhală opresoare, cealaltă punând în valoare curajul femeilor în contrast cu lașitatea soților lor. Harap Alb, în schimb, e o poveste subminată de sexism și de rasism. Misoginia și sexismul parazitează Fata babei și fata moșneagului: fata moșneagului e cuminte și miloasă, fata babei e răzgâiată și lipsită de empatie. Un caz interesant este reprezentat de Punguța cu doi bani. Mergând în profunzimile textului, descope rim idei de o actualitate tul burătoare. Găina e condam nată să aibă o funcție repro ducătoare. Bineînțeles, și de data aceasta baba e carica turizată. La un moment dat însă, se pro duce o schimbare ce ține de neliniștile identi tare: traumatizată, găina ajunge să scoată în loc de ouă o mărgică. E o victimă a socie tății – ați ghicit – patriarhale.
Formula „povești de adormit copiii“ este acum anacronică. Poveștile trebuie, dimpotrivă, să-i țină treji și să-i pregătească pentru intrarea în lumea nouă.