Motto:
Gârza Bârza șade pe
Gârzoi Bărzoi
Dar Gârzoi Bărzoi
Nu șade pe Gârza Bârza
Arăta exact ca unul care coboară dintr-un Jeep galben prăfuit ca un strugure brumat – și chiar cobora într-o joi dimineață, îmbră cat cu o salopetă albastru-cobalt a nu știu cărei firme de telecomu nicații și pe care-l cheamă Tănase. Și chiar îl chema.
La marginea drumului, o dugheană scorojită de tablă ondulată pe care scria CAPEZAN-EN GROS, era locul unde i se spusese că-l va găsi pe DJ Bob – prietenul lui cel mai bun. Sau cel puțin ar trebui să-l găsească.
Asfaltul avea crăpături subțiri și întunecate ca o rețea de vene pe sânul unei femei bătrâne, țârâiau greierii sau naiba știe ce țârâia, dar era un sunet continuu și pulsatoriu și obsedant care parcă ieșea din pământ cu valurile mișcătoare de căldură și ierburi galbene uscate ca amintirile presărate în caiete de domnișoară bătrână. Foșneau elitrele unei gângănii nevăzute care zbura pe tot locul – seceta.
Începu să traverseze drumul, cu pași umezi în ciorapii fleșcăiți de transpirație, întrebându-se dacă în prăpăditul ăla de angro s-ar fi găsit un pahar cu gheață. O banchiză cu gheață! Văzu un câine leșinat, cu limba scoasă în dreptul ușii ca un semn de carte, ca să știi unde ai rămas cu povestea. Câinele părea atât de absent și lipsit de vlagă, încât singul semn de viață atașat de el ca un abțibild era o furnică bălăcindu-se în firicelul de salivă ce se preligea prin șanțul limbii lui. Se aplecase încet să vadă dacă răsuflă, iar câinele deschise ochii și avea ochii albi – ca două coji de ou –, era viu și orb și într-un desen animat, furnicuța chiar făcea baie în râul acela, bucu rându-se. Și se bucură și el gândind că uite dom’le, e cineva pe lumea asta care se descurcă.
I se păru că aude câinele mârâind, poate că visa vreun vis câinesc sau chiar îl avertiza să nu pună mâna pe clanță, căci el tocmai asta voia în acel moment. Unde o mai fi DJ ăsta? – și mârâiul se repetă parcă mai cu putere. Se întoarse și dădu de ochii goi ai câinelui, larg deschiși și albi ca un ecran de cinema părăsit, peste care demult mai plutise vreo imagine. Goi ca și cerul fierbinte, unde nu se întâmplă niciun nor, goi ca buzunarul acestui Tănase, falit de pe urma afacerii în care-l băgase Șeitan Matran, împuțitul ăla de albanez.
Pielea vălurită în care era câinele se ridică încet și greoi pe picioare, cu limba atârnând ca un drapel, și trecu pe lângă el. Ce-o mai vrea și fosila asta oarbă, o vrea să-mi arate ceva? Doamne, dar rău am ajuns!, un câine orb să mă conducă. Și făcu primul pas către câine, strivind furnica, ștergând-o chiar din evidența ei furnicărească. Oricum, asta n-a știut-o niciodată și nici nu-l preocupa treaba asta atunci. Câinele ajunse în colțul șandramalei și un cric nevăzut îi ridică piciorul înțepenit. Păcăturile de urină se evaporară aproape instantaneu, lăsând în urma lor doar răpăitul stropilor căzuți pe un carton sau placaj sau ceva. Era un carton dintr-un ambalaj cam șanelnambărfaif.
„Am fost fericit în procente, în medie ca 3% pe zi…Tănase, vei fi știind poate că în seara aceasta (vineri, 27 august), se va desfășura finala Supercupei Europei la fotbal. Vei fi știind, de asemenea, în caz că ai fost pe fază, despre noul record mondial (uluitor, trebuie spus)al americanului din cursa de 400 m plat…Îți dai seama cu câte evenimente suntem contemporani? Eu, nu!“ – DJ Bob.
Mai șterse o dată hârtia de praf și de urină cu dosul palmei și ar fi scuipat a pagubă dacă gura nu i s-ar fi uscat de salivă. Începu să se târască, traversând drumul ca un limax, lăsând dâre lungi de transpirație, care, pe asfaltul încins, se prefăceau imediat în mâzgălituri de sare. Fierul portierei îi fripse mâna și cu greu răsuci cheia în contact. O trombă de aer fierbinte se umflă în urma lui ca o bășică de pustietate și se sparge în milioane de greieri țiuitori, ce se regrupară rapid în jurul șandralamei scorojite pe care scria CAPEZAN – EN GROS, toate netezindu-se în contururile lor firești, ca o apă în lumea ei. O să îi spun lui Bob, gândi câinele.