Poeme de Andreea Iulia Scridon
Pilda ateului furios
Am petrecut 350 de ani
pregătindu-mă pentru un miracol.
Mi-am umplut odaia cu flacoane
Erlenmeyer, pahare Berzelius și plăci
Petri, am adunat cunoștințe enciclopedice
despre apariția prevestirilor divine.
Când îngerul a apărut în sfârșit,
i-am spus nu: nu ai chipul unui înger.
Asta ar putea fi vocea unui înger, dar cred că totuși
nu este. Și apoi, asta cu siguranță nu este profesia
unui înger, am punctat, împungând diagramele
pe care le-am realizat cu meticulozitate. Fiind îmbrăcat în alb,
am jurat că era doar un apicultor, nu un membru
a corului ceresc. Mi-am protejat inima
prețioasă cu furie, nu mi-am permis să fiu păcălită
de ceea ce era prea frumos pentru a fi adevărat.
Îngerul a zâmbit doar și a clătinat din cap.
Ne-am dat jos de pe biciclete și el a arătat în sus
către copacul uscat. Privește acolo,
mi-a șoptit o voce de copil.
Dacă vezi o pasăre cântător stând în dreapta
vulturului carnivor, de ce n-ai crede
că atât dracii cât și îngerii
umblă pe pământ?
Dacă nu-ți poți aminti viața
din pântecul mamei tale, de ce
ai spune că nu există viață după aceasta?
M-am întors să răspund, dar el deja dispăruse.
Hei! Am strigat. Hei! Promit să nu mai pun
întrebări enervante –
doar vino înapoi.
Întorcându-mă singură cu bicicleta spre casă,
am fost însoțită de o libelulă –
care nu este o pasăre
și care nici măcar nu are voce.
Ruga cabotinei
E în regulă să cuantifici riscurile unui păcat
dacă ai crezul că pedeapsa e direct proporțională:
peste câteva luni te vor împunge în fund
țepii cactusului Agave Americana Variegata
furat din călătoria în Sicilia.
Habar n-am care-i logica dumnezeiască,
dar sigur am făcut eu ceva
ca cei mai iubiți să-mi înflorească
vremelnic în văzduh.
În dreptul cuvântului adult
în dicționar, ar trebui să trec la sinonime
sine, ca să-mi tot amintesc că asta sunt.
Sau poate chiar o poză cu mine?
Ca eu-copilă să deschid carte și să întreb
Mami, cine-i tanti asta
plictisitoare și rea?
Săraca plantă, ce s-a istovit de făcut
atâtea flori mărunte
că a și murit.
Coca-Cola ca la mama acasă
I.
There’s something about life that’s been needing sweetening.
Pe vremea copilăriei mele, foloseam o Dacie 1300 (vopsită în albastru pal,
mat, ca ochii Pruncului Isus într-o icoană) pe post de speaker. Shakira
gemea senzual din difuzorul cu toate ușile deschise, peste munți și văi
care se ondulau ca sufletul omului.
II.
Cine îmi cunoaște sufletul știe
că Dumnezeu m-a încercat în viața asta.
Îmi spune că Dumnezeu n-ar vrea
ca eu să trăiesc cu regrete.
Dă-i pace. Cel mai bine pentru oamenii sensibili
este să își închidă creierul și simțămintele
și să rămână așa.
III.
Acum se anunță că ciocolata se va scumpi. Dar cum să nu
decadă arborele de cacao când întregul arbore genealogic al omenirii
se îndreaptă vertiginos spre catastrofă epigenetică? Între timp,
triburi de nori se luptă în ceruri, rănite în amorul propriu, ele
lasă ici-colo câte-o gaură în cer în formă de inimă, apocrifele
iubirii neîmplinite. Iar creatura pe nume axolotl se regenerează
oricând trebuie, cu o răbdare metalică dar și un oportunism chibzuit,
poți lua exemplu monștrilor: lumii nu îi place oamenii
politicoși, ci de cei care se îmbârligă singuri în proprii lor chiloți.
IV.
Tomorrow is another day,
But I’m more of a Yesterday Kind of Girl.
Poeme de Ștefan Damian
Jucării nevinovate
1.
Au plecat melcii cu greutatea zilei
să anunțe că de aici înainte
nu va mai fi cum a fost.
Numai ei știu că se va întuneca
Soarele va rămâne un fel de mumie pe cer
și că ființele vor gusta carne din carnea fratelui.
Că își vor arăta caninii intacți
și vor zâmbi unor jucării nevinovate
ca sfinții
vor aștepta cuminți să se termine tot ce rămâne
și nu mai e tot. Că și norii
se vor lipi cu totul
de albastrul pe care încă îl numim cer
că îl vor ciocăni ca medicii spatele unui bolnav
din care sănătatea a trecut
mai repede ca o zi de sărbătoare.
2.
Și Ilderim Fulgerul a murit.
Adică nu mai este
ca toate ființele ce nu mai sunt.
A rămas un colb
și povestea lui pribegește prin somnul
de mahorcă al unuia ca mine ca tine.
El Ilderim e de mult sub o lespede
ca toate lespezile lăsate de istorie.
Curg peste el apele unui râu
căruia unii îi spun timp
ori voia Domnului
iar alții nu știu cum să îl numească.
Dar Ilderim se trezește uneori și întinde spada
mai lungă decât distanța de la cer la lună
gata să taie stropii de rouă
nefertili
din răsărit și apus
ca niște capete goale.
3.
De-o viață alunec în stânga în dreapta
în sus în jos și nu mă pot opri.
Derdelușul e plin de piste paralele
ce duc nici ele nu știu unde. Niciuna
care suie e pentru mine.
Doar telefericul când nu e defect urcă
coboară. Gâfâie
sufletul
un teleferic și el
se oprintește să atingă strălucirea de dincolo de zăpezile
ce nu întârzie să cadă cu violență
altfel de cum știm noi
cei ce căutăm pârtiile potrivite
să greșim grațios.
4.
De multe ori am văzut
cuvinte arse ca părul la coafor.
Foșneau când vorbeau de trecut
de ceea ce era doar cu ceva mai dincolo
de răul dușman. Erau ca niște bombe cu fosfor
înfipte în gâtlej.
Totuși voiam să le dărui ceva din mine
câtorva prieteni
dar ei se târau în sus în jos
și nu-i lua nimeni în seamă. Nici chiar
frazele în care se cuibărise
o tristețe în care fiecare mirosea
a trecut.