Un volum foarte interesant, care îmbină biografia unui artist remarcabil cu textele lui despre arta pe care a practicat-o a apărut în colecția Arhiva Rugului Aprins a Editurii Eikon. El cuprinde un studiu semnat de Sanda Valentina Hîrlav-Maistorovici, îngrijitoarea ediției, și intitulat Paul Constantinescu și creația sa religioasă, un corp de opusuri muzicale convergente cu atmosfera spirituală a Rugului Aprins și peste o sută de pagini scrise chiar de compozitorul Paul Constantinescu: autobiografii, articole, interviuri. Cartea este prefațată de ziaristul Marius Vasileanu.
După cum se știe, Rugul Aprins, al cărui nume vine de la o teofanie relatată în Exodul din Vechiul Testament, sau Grupul de la Mănăstirea Antim a fost o organizație culturală cu existență legală pînă în 1948, încetînd apoi să organizeze întruniri și fiind scoasă în afara legii. Persecuțiile asupra membrilor au continuat pînă după 1956, numeroși dintre ei fiind arestați și judecați, unii primind ani mulți de închisoare și chiar murind din cauza detenției, ca Sandu Tudor, lider al grupului și poet, ce primise o condamnare de 25 de ani, sau precum poetul Vasile Voiculescu care, grațiat, a murit imediat după eliberare.
Muzicianul Paul Constantinescu (1909-1963) a fost urmărit și persecutat mulți ani, a scăpat de închisoare, din fericire, și a mai putut lucra. El a murit cu totul prematur, lăsînd însă în urmă o operă componistică foarte întinsă față de scurtimea vieții și foarte originală. Majoritatea criticilor și colegilor de breaslă îl situează pe Paul Constantinescu pe cele mai înalte trepte ale ierarhiei valorice din muzica românească, fiind considerat al doilea compozitor român, după George Enescu.
Mă tem că nu aș fi luat cunoștință de acest volum cu multe documente interesante dacă nu era o împrejurare familială, de înrudire, compozitorul din Ploiești fiind văr primar cu bunicul soției mele. Am avut astfel acces la cartea care a fost realizată cu deosebită atenție și devotament de prof. dr. Sanda Valentina Hîrlav-Maistorovici, muzicolog reputat, care este și autoarea unei lucrări postdoctorale despre Paul Constantinescu, și originară tot din Ploiești. În acest context, țin să evidențiez faptul că Editura Eikon, care publică și destulă literatură contemporană diversă ca genuri și valoare, are cîteva colecții de studii și memorii foarte serioase, printre care și Arhiva Rugului Aprins, în care au apărut 11 volume, unele fiind scrieri ale membrilor grupului ca Sandu Tudor, Vasile Voiculescu, Paul Sterian.
Despre arta lui, Paul Constantinescu scria că „muzica este credință“ și „necredinciosul nu îi poate împărtăși darul“. El declară că, prin intermediul muzicii, este în căutarea specificului românesc. Deși cu precădere compozitor, artistul a fost dirijor și interpret, dar a scris poezie și a desenat cu abilitate. În carte sînt reproduse cîteva portrete realizate de el unor muzicieni, dar și ale unor scriitori ca Eugen Jebeleanu.
Îngrijitoarea ediției adună mărturii și despre activitatea componistică a lui Paul Constantinescu și despre activitatea sa în grupul Rugul Aprins. În perioada aceea el a compus Oratoriul de Nașterea Domnului și Patimile și Învierea Domnului, opere de referință, prea puțin interpretate și numai pînă în 1948, anul care marchează laicizarea forțată a societății românești, a învățămîntului și întreruperea întrunirilor Grupului de la Antim. În volum se găsesc dovezi ale persecutării și împiedicării de a se afirma a unui artist cu talent ieșit din comun. În regimul legionar este acuzat că ar fi evreu, fapt cu totul fals și absurd pentru un compozitor de muzică religioasă creștină. După 1941, autoritățile îl ostracizează, dimpotrivă, pentru că ar fi fost legionar, deși tocmai legionarii îi făcuseră necazuri. În sfîrșit, după 1948, comuniștii îl marginalizează și-l reduc la o activitate muzicală conjuncturală, urmărindu-l în permanență. Cei cu care vine în contact, cum demonstrează „notele“ și „referințele“ date de ei, îl consideră uneori distant, arogant, sau de-a dreptul dușmănos față de regim, „dintr-un grup de muzicanți reacționari“, cum scrie, în 1950, Matei Socor autorul a două imnuri de stat ale RPR: Zdrobite cătușe și Te slăvim, Românie.
Paul Constantinescu este exemplul unui creator original și deosebit de fecund căruia împrejurările existenței i-au fost cel mai des potrivnice și l-au împiedicat să se realizeze la cotele pe care calitățile lui le-ar fi îndreptățit. Volumul de față reprezintă o mică și meritată recunoaștere pentru artist și o realizare demnă de laudă a autorilor cărții.