Mai mult de 500 de pagini cuprinde volumul, pe care l-aș numi omagial, Alexa Visarion în oglinzile timpului (Editura Junimea). Această carte coordonată de Bogdan Vladu, discipol al cunoscutului regizor și cunoscător din interior, printr-o carieră îndelungată, al teatrului bucureștean, este, în ciuda dimensiunilor sale, una rezumativă. Activitatea de regizor și profesor a lui Alexa Visarion cuprinde peste o sută de spectacole din dramaturgia națională și universală, unele constituind repere ale acestei arte. Li se adaugă filmele de lung metraj, dar și opera scrisă: eseuri, reflecții, amintiri. Este imposibil ca o privire să cuprindă întreaga amplitudine a operei regizorale și didactice a artistului care se apropie de aniversarea a opt decenii de viață.
Bogdan Vladu a ales pentru colecția de articole, interviuri, texte din caietele-program, mărturisiri ale regizorului însuși, dispunerea lor cronologică (1970-2022), un lucru firesc. Și a inclus o mare diversitate de semnături. Actori, regizori, maeștri (Radu Penciulescu) și discipoli, cronicari, scenografi, manageri de teatre, dramaturgi, ziariști apar cu fragmente de numai cîteva rînduri sau cu eseuri mai consistente despre regizorul Năpastei și al Înghițitorului de săbii.
Volumul se deschide cu o prefață a criticului de teatru Octavian Saiu. Ultimele rînduri îi aparțin aceluiași autor, un fel de text liric despre vocație în general și împlinirea ei. Alexa Visarion intră, în opinia criticului, într-o categorie extrem de restrînsă de creatori care marchează domeniul în care s-au afirmat. Se află în culegere și articole mai mari și mai analitice: Dana Pocea, Miriam Cuibus, Alexander Hausvater. Un artist care scrie despre debutul lui Alexa Visarion (Cartofi prăjiți la orice, Casandra, 1970) este tocmai profesorul său, Radu Penciulescu. Destule texte aparțin însă chiar regizorului, pe trei direcții: articole de reflecție și explicative, despre teatru în general, așa cum îl privește el, ca profesionist al scenei, despre anumite spectacole și cu caracter memorialistic, scrise cu ocazia premierelor, și interviuri, destul de numeroase. Printre interlocutorii regizorului: Sânziana Pop, Irina Budeanu, Valerian Sava, Dana Duma, Olivia Șirianu.
În cuprinsul cărții sînt punctate, prin materiale ce au legătură cu ele, cam 40 de spectacole și filme. Piesele au fost montate și în țară, dar destule în afara ei, din SUA pînă în Rusia. Sînt consemnate, dintre filmele regizate de Visarion, Înainte de tăcere (1978), Înghițitorul de săbii (1981), Năpasta (1982), Vinovatul (după piesa lui Ion Băieșu, 1991), Ana (2014). Aș fi fost curios să aflu povestea titlului romanului Înainte de tăcere (1975), al lui Paul Georgescu, devenit la Alexa Visarion titlul nuvelei lui I.L. Caragiale (În vreme de război). Nu am găsit detalii.
Se disting, în enumerarea pieselor la care se face referire în adunarea materialului, „obsesiile“ lui Alexa Visarion, autorii la care el revine adesea și pe care îi și comentează interesant în textele alese de realizatorul ediției: I.L. Caragiale, Shakespeare, Cehov și, în plan secund, D.R. Popescu și O’Neill.
Opera lui Alexa Visarion a fost comentată, dezbătută, elogiată. Între cei care o consemnează și au fost aleși în adunarea textelor se află: Vlad Mugur, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Iulian Mihu, Dorel Vișan, Alexandru Darie, Claudiu Bleonț, Dumitru Solomon, Nicolae Prelipceanu, Ion Cocora, Sebastian Vlad Popa, Valentin Silvestru, Cornel Ungureanu, Andrei Șerban, Victor și Ion Parhon și mulți alții. Nu lipsesc și opinii ale unor critici și oameni de teatru străini, ale căror nume sînt mai puțin cunoscute la noi, dar care oferă interesante referințe. Între ei, o prezență neașteptată: Ihab Hassan, pe care regizorul român l-a cunoscut în persoană.
„Rostul unui regizor este să elibereze energiile ascunse într-o operă“, explica Alexa Visarion în 1994, cînd monta Steaua fără nume cu încă tînărul Claudiu Bleonț și Carmen Galin. Între cei doi era o diferență de 13 ani, ceea ce schimba perspectiva convențională a piesei. Ulterior, „Mona“ a fost preluată de Eugenia Maci, și ea mai în vîrstă cu 9 ani decît „Miroiu“. „Are o cultură enciclopedică, este un erudit, un orator“ – îl portretiza Claudiu Bleonț, amintind acea montare.
Volumul coordonat de Bogdan Vladu, care beneficiază și de o ilustrație bogată și relevantă, este o lectură plăcută, cu texte variate, producător de bucurie și nostalgie. Dar este mai ales un omagiu meritat, închinat unui mare meșter al teatrului.