Volumul O întâmplare poate declanșa poezia prilejuiește reîntâlnirea dintre Robert Șerban și Petre Stoica, într-o atmosferă a unor convorbiri de altădată care își păstrează prospețimea rostirii, a gândirii, precum și a detaliilor legate de viața literară de acum câteva decenii.
Sunt trei dialoguri în care fierbe mustul prieteniei, al pasiunilor livrești, al argumentării pertinente și, pe alocuri, ușor impertinente. Întrebările lui Robert pun piper pe limba interlocutorului și îi reactivează memoria, această cutie de rezonanță a trecutului și a literaturii. Astfel, Petre Stoica își orientează busola evocării în funcție de situațiile personale, de gusturile sau de tabieturile literare, de prietenii și rivalități, toate acestea oferind un colorit viu și bonom unor decenii de intensă activitate culturală. Tonul conversației denotă lejeritatea rememorării, dar și dexteritatea schimbului de idei sau opinii referitoare la trecutul adus în lumina unui prezent plin de nisipuri mișcătoare.
Primul dialog se numește Numai singurătatea îți este fidelă și este cel mai consistent din punct de vedere al informației istorico-literare. Evocările lui Petre Stoica au o aură jovial-melancolică, un traseu palpitant din cauza unor situații tensionate sau neprevăzute. Parcă împrumutând chipurile lui Ianus, poetul mărturisește că, „pe de-o parte eram un dezmățat, și pe de altă parte eram un ins fascinat de lectură“. Își aduce aminte de primele sale lecturi din Bolintineanu și Alecsandri, de patima păstrată de-a lungul întregii vieți pentru ziare ca Luptătorul bănățean, Scânteia sau Dreptatea. Apoi, urmează vremea debuturilor, cel publicistic și cel editorial, pasiunea pentru poezia germană, activitatea continuă și neobosită în redacția revistei Gazeta literară, prieteniile captivante, captate în succinte și uneori amuzante medalioane literare, cu Modest Morariu sau Nichita Stănescu. Nu lipsesc evocările unor personalități care foloseau politicul ca pe un instrument de control al literaturii, cum a procedat Aurel Baranga, cel care l-a marcat negativ pe tânărul scriitor Stoica, atacându-i, într-un mod abominabil prima carte. Sunt amintiți câțiva colegi de breaslă, unii dintre ei aflați pe baricadele regimului, precum Paul Georgescu, Mihnea Gheorghiu, Liviu Călin sau Geo Șerban. Rândurile dedicate activității la Editura de Stat pentru Literatură și Artă redau atmosfera când luminoasă, când mai sumbră, a unei perioade literare marcate de compromisuri editoriale, de tensiuni umane sau, din nou, de alte întâlniri fascinante cu Adrian Maniu, Ion Călugăru sau Isac Peltz, repere ale unei literaturi peste care se lăsa cortina realismului socialist.
În următorul dialog, Poeții de azi prea seamănă între ei, primele mărturisiri au alură jurnalieră, întrucât Petre Stoica, provocat în acest sens de Robert Șerban, își povestește tabieturile zilnice, cele legate de programul de somn, de tratamentul medical sau de scris. În tonul său se resimte parcă o resemnare mâhnită. Își continuă, însă, activitatea tot mai solicitantă, căci, pe lângă scris, mai este și animator cultural al Jimboliei, organizând expoziții, întâlniri cu cititorii, lansări de carte etc. Poeții din 2003, când a fost realizat și dialogul, sunt priviți cu o oarecare malițiozitate, întrucât aceștia „prea seamănă între ei“ sau că poezia lor „e o scrâșnire în jocuri mai mult grafice“. Stoica se delimitează categoric de poezia „scârțâită și neapărat teribilistă“, practicând, așa cum a făcut-o toată viața, o poezie a cotidianului și a cadrului domestic, surprins în notații firești, sensibile, uneori enigmatice, neglijând contextul vremurilor tot mai absurde și isterice. Totuși, nu devine fatalist în dauna jovialității molipsitoare de care a dat dovadă atât ca poet, cât și ca om. Întorcându-se în tinerețe, poetul evocă figura de spiritus rector literar a lui Baconsky și a revistei Steaua, cu rol de fortăreață intelectuală, inexpugnabilă față de atacurile venite din partea altor reviste înregimentate politic.
Aceleași teme, idei, obsesii sunt reluate și în ultimul dialog, în care, ajuns la o vârstă a bilanțurilor și reevaluărilor, Petre Stoica pare a se reîntoarce la valorile culturale și umane, cele care i-au oferit pârghiile supraviețuirii deasupra prăpastiei ideologice. Și o face apelând tot la poezie și poeți, acești anticorpi ai societății (Ion Mureșan).
Tot în atmosfera dialogului, volumul se încheie cu un scurt Jurnal de festival, realizat de Robert Șerban, cu ocazia primei ediții a Festivalului de Poezie București, din anul 2000. Figura centrală rămâne cea a lui Petre Stoica, în jurul căruia gravitează, în situații amuzante sau serioase, poeții Ion Pop, Adrian Popescu, Iustin Panța, Angela Marinescu, Traian T. Coșovei etc. Paginile de față dovedesc talentul de povestitor înnăscut al lui Petre Stoica. Flerul sau inteligența detectivului cultural, care îi aparțin lui Robert Șerban, sunt alte ingrediente ale acestor convorbiri de gală.