În articolul de luna trecută am scris (și) despre dependența tinerilor de jocurile pe calculator și despre numărul de ore petrecute zilnic cu aceste activități lipsite de ludic, din punctul meu de vedere. La puțin timp după publicarea articolului, am citit știrea că „Prima facultate de game development din România se deschide din toamnă“1 (nu era precizat la ce universitate; majoritatea știrilor au devenit confuze, inexacte și greu de înțeles, fiind generate de inteligența artificială) și că, potrivit studiilor, în România, copiii petrec aproape 23 de ore pe săptămână în fața calculatorului, adică trei ore pe zi. Potrivit statisticilor mele, elevii petrec, de fapt, între trei și zece ore pe zi pe platforme destinate jocurilor video și altor activități online (comunicare, socializare). Toți acești elevi visează să câștige bani, mulți și repede, din verificarea și din proiectarea unor jocuri video. Deși elevii sunt conștienți de adicția lor, deși mi-au dovedit că știu că această activitate nu le face bine, răspunsurile lor mi-au arătat, în egală măsură, că ei sunt mândri de recordurile temporale stabilite. Este o competiție între elevi, din acest punct de vedere, mai ales că în domeniu rezultatele sunt publice/online, nu ca în cazul rezultatelor de la competițiile și de la examenele școlare.
O altă știre care m-a îndurerat a fost aceea că numărul elevilor încadrați în categoria „elevi cu cerințe educaționale speciale“ este în continuă creștere. În 2023, potrivit statisticilor oficiale, aproximativ 22 000 de copii și adolescenți din România au fost diagnosticați cu afecțiuni mintale2 – handicap mintal de grade diferite, dificultăți de dezvoltare emoțională, dificultăți cognitive etc. Dintre aceștia, aproape toți au fost școlarizați în învățământul de masă ca elevi cu CES (cerințe educaționale speciale). În anul școlar 2023-2024, numărul elevilor cu CES a crescut la 71.234, din care, 51.784 – elevi cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă și 19.450 – elevi cu CES în învățământul special3. Pentru mine, statistica este înfiorătoare. Despre subiectul integrării acestor elevi în învățământul de masă am mai scris. Repet, subiectul este foarte delicat și, în egală măsură, foarte complicat de soluționat. Plecân du-se de la ideea – aplicată în școlile din alte state – că școlarizarea unui elev cu CES în învățământul de masă îi asigură copilului posibilitatea de relaționare și de dezvoltare (cel puțin emoțională), s-a hotărât să se renunțe treptat – dar, de fapt, chiar alert – la învățământul special. Astfel, în ultimul deceniu, nenumărați elevi cu cerințe educaționale speciale (inclusiv copii pentru care au fost eliberate certificate de încadrare în grad de handicap ca urmare a tul burărilor neurocognitive) au fost învățați și educați nu de profesori special pregătiți pentru lucrul cu elevi cu nevoi deosebite, ci de profesori cu o pregătire psihopedagogică generală. În această situație, au avut de pierdut atât elevii care se confruntau cu diferite tulburări neurocognitive, cât și profesorii care nu au știut cum să procedeze, dar și ceilalți elevi care, în loc să învețe ce sunt solidaritatea, empatia, acceptarea, toleranța, și-au afectat/marginalizat, cu sau fără intenție, colegii.
Situația stă la fel și în prezent și cred că va fi mai rău și mai greu pentru toți – elevi, profesori – în anii care vor urma. Profesorii se tem să spună ce cred, chiar dacă părerea lor este/ar fi în beneficiul elevilor și al părinților, se tem de părinți, de șefi, de autorități, iar cei mai afectați sunt chiar elevii. Și copiii integrați în învățământul de masă, și ceilalți.
În ultimul an au fost scoase la concurs mult mai multe posturi de profesori de sprijin și de consilieri psihopedagogi, care să vină în ajutorul elevilor cu CES. Este prea puțin însă. Nu consilierii, nu profesorii de sprijin le predau elevilor. Nu ei trebuie să facă dovada că elevii cu tulburări (cognitive, emoționale ș.a.) au învățat să scrie, să citească, să acumuleze cunoștințe și să dobândească diferite competențe.
În vechea lege a învățământului (L1/2011) se preciza că în învățământul de masă se pot organiza formațiuni de studiu exclusiv cu elevi cu CES (6-10 elevi). Fiindcă soluția ar fi fost discriminatorie, elevii cu CES au fost și sunt repartizați în clase cu elevi care nu se află în evidența Centrelor județene de resurse și asistență educațională (CJRAE). Cum mai binele este, uneori, cel mai mare rău, și în acest caz se întâmplă la fel. În prezentul nostru în care răul aproape s-a generalizat, elevii cu CES sunt, de cele mai multe ori, nu protejați și ajutați, ci agresați și desconsiderați de colegii lor. Astfel, ei nici nu învață mai mult, nici nu se simt mai confortabil emoțional. Care sunt avantajele, care sunt dezavantajele unui asemenea sistem, ce e de făcut? Eu nu știu, dar la aceste întrebări trebuie însă să răspundă cât mai repede cei pregătiți și cei numiți în funcții de conducere.
Îmi amintesc că acum mai mulți ani am aflat despre Vasile Adamescu, urmărind o emisiune TV (În premieră cu Carmen Avram). Vasile Adamescu s-a născut în 1944 perfect sănătos. Fiind lăsat nesupravegheat, în toamna ploioasă a anului 1946 răcește puternic și, în urma unei meningite, își pierde total văzul și auzul. Uită repede puținele cuvinte pe care le învățase până la vârsta de doi ani și jumătate și, neauzind, devine și mut. Abia la vârsta de unsprezece ani este dus de tatăl său la Școala Specială pentru Nevăzători din Cluj. Ceea ce urmează este cu totul și cu totul deosebit. Tatăl îl lasă la școală fără nicio lămurire cu privire la modul prin care copilul comunică. Probabil i-a fost teamă ca direcțiunea să refuze primirea copilului. În fapt, copilul de unsprezece ani nu vedea, nu auzea și nu vorbea deloc, iar profesorii, nemaiîntâlnind până atunci un caz de surdocecitate, nu știau ce au de făcut. Profesorii de la școala pentru nevăzători colaborează îndeaproape cu profesorii de la Catedra de psihologie a universității clujene și ajung la concluzia că acest copil nu va avea nicio șansă de recuperare dacă nu se vor ocupa individual de el. Profesorii Valer Mare și Alexandru Roșca intervin cu memorii repetate la Ministerul Învățământului, obținând acordul înființării unei clase bugetate numai pentru Vasile Adamescu. Pentru că nu ar fi drept să telegrafiez aici drumul care l-a scos din bezna necunoașterii pe Vasile Adamescu, articolul viitor va fi doar despre cum a înfruntat viața un copil orb, surd și mut, ajungând să fie „Domnul profesor“. Aici, acum, mai fac o singură precizare. În anii săi de profesorat (la aceeași școală la care a învățat), Vasile Adamescu a întâlnit un copil cu aceleași deficiențe ca ale sale. Aflăm din emisiune că foarte greu a reușit să se apropie de copil, acesta, asemenea lui la începuturile școlarizării sale, respingea pe toată lumea. La vârsta de șapte ani, copilului i s-a redat auzul în urechea stângă printr-o operație care nu se practica în anii 1950-1960. După acest moment, copilul „a fost preluat de sistem, iar, astăzi [2017 – n.m.], la șapte ani după implant, și la o vârstă la care Vasile Adamescu deja vorbea, citea și scria, Rareș nu are deloc carte și abia articulează câteva cuvinte simple“. El nu a avut șansa să aibă profesori – profesori excepționali – numai pentru el.
A treia statistică la care mă opresc se referă la numărul școlilor din țara noastră. Potrivit Raportului privind starea învățământului preuniversitar din România 2021-2022, în anul școlar indicat în titlu au funcționat 16.810 unități de învățământ de stat, 10 712 dintre acestea fiind structuri arondate. Prin urmare, în puțin peste 6 000 de unități școlare cu personalitate juridică învață aproape trei milioane de elevi. Din totalul de 16 810 școli, peste 7 000 au funcționat cu mai puțin de 50 de elevi fiecare.
În 1865, la un an de la promulgarea Legii instrucțiunii publice, pentru 85.237 de elevi înscriși la școala primară erau 2 153 de școli primare. La acestea se adăugau patru gimnazii, cinci licee, patru școli secundare de fete, o școală de meserii și două școli de comerț4. În medie, într-o școală primară învățau 40 de elevi.
După mai bine de o jumătate de secol, în minis teriatele doctorului Constantin Angelescu (1922-1928, 1933-1937), au fost construite peste 10 000 de școli, ministrul Instrucțiunii publice conside rând că școala este chemată „să provoace o primenire a sufletelor și să trezească și conștiința națională la cultura și la viața românească, sporind astfel puterile noastre de rezistență la toate asal turile, fie dinafară, fie dinăuntru“5.
Așadar, în zece ani, Constantin Angelescu a reușit construirea a peste 10 000 de școli. Pentru aceasta, avea să primească supra numele Doctorul Cărămidă. Așa se face că în anii ’30 ai secolului trecut peste 55% din populația țării știa să scrie și să citească și, cu siguranță, și înțelegea ceea ce citea.
După aproape un secol de atunci, numărul școlilor cu personalitate juridică aproape s-a înjumătățit, iar procentul de analfabetism funcțional este de 49!
Pentru a-i determina pe cetățeni să construiască repede și bine imobilele destinate învățării și educării elevilor, Constantin Angelescu îi premia personal pe cei mai sârguincioși. Ne putem imagina cu câtă strădanie, cu câtă tragere de inimă și cu cât sârg au fost construite școlile de atunci și cu câtă lejeritate au fost și sunt abandonate aceleași imobile și/sau altele.
De pe site-ul Arhivelor Naționale ale României (instituție care merită toată aprecierea pentru activitățile deosebite pe care le desfășoară), am aflat de expoziția Drumul morilor prin Bucovina și Schwaben. De la meșteșug la patrimoniu. Titlul mi-a rămas în minte și nu pot să nu mă întreb acum dacă este cineva care a mers pe drumul tuturor școlilor, trasând harta locurilor care ieri au dat lumină și care azi, în cea mai mare parte, se sting în întunericul mărăcinilor care le-au acaparat și care le sufocă…
_____________________________________________________________________
1 https://observatornews.ro/educatie/prima-facultate-de-gaming-din-romania-se-deschide-in-toamna-ce-vor-invata-studentii-571564.html
* În finalul multor știri/articole găsim precizarea: „Acest articol a fost scris de inteligența artificială chat GPT, unele date pot fi incorecte.“
2 https://www.unicef.org/romania/ro/comunicate-de-pres%C4%83/s%C4% 83n%C4%83tatea-mintal%C4%83-fiec%C4%83rui-copil-%C8%99i-adolescent-trebuie-s%C4%83-fie-o-prioritate
3 https://www.edupedu.ro/grafic-numarul-elevilor-cu-ces-din-scolile-din-romania-aproape-s-a-triplat-in-ultimii-5-ani-in-timp-ce-numarul-profesorilor-de-sprijin-este-tinut-de-ministerul-educatiei-cu-mult-sub-standardul-legal/
4 https://dosaresecrete.ro/scoala-romaneasca-in-timpul-regelui-carol-i/
5 https://adevarul.ro/stiri-locale/alba-iulia/ministrul-caramida-a-instituit-examenul-de-1841908.html