Poate rândurile acestea apar cu întârziere, dar, cum se spune, decât deloc, mai bine și acum.Imediat după 1989, Gabriel Liiceanu a publicat un fel de manifest care a devenit carte, un manifest incendiar, cu un titlu care te provoca și nu te mai lăsa să dormi. Cum se chema? Apel către lichele. Ce voia să spună acolo distinsul cărturar? Că în noile condiții istorice, foștii activiști și demnitari ai partidului comunist, ofițeri din aparatul Securității și al Miliției, cel puțin pentru o anumită perioadă de timp, să se abțină și să nu candideze la vreo funcție publică. De fapt, domnia-sa spunea exact ce prevedea faimoasa Proclamație de la Timișoara, dacă ne mai aducem aminte. Pentru că a fost odată ca niciodată, în vremuri care ni se par acum mitologice… Ce au făcut lichelele, știm prea bine. Cei care au zâmbit atunci sceptic față de entuziasmul revoluționar sunt acum mulțumiți, întrucât timpul le-a dat dreptate. Lichele nu mai sunt sau a funcționat un proces de lichelizare-manelizare-aplatizare care ne-a făcut pe toți o apă și un pământ. Cu alte cuvinte, calitatea de lichea pierzându-și atributele originare, a creat un fel de amestec din care s-a născut imbecilul, creatura care se bucură de toate drepturile civile, dar dintr-un anumit punct de vedere este inferior proletarului anilor cincizeci, cu mintea spălată, care înghițea tot ce-i vâra în cap și-n gură partidul comunist. Acela, săracul, nici nu mai trebuie flagelat, fiindcă în felul lui era perfect sincer, convins de faptul că țara merge într-o direcție bună. Cu imbecilul de acum altfel stau lucrurile. Fiindcă la ora actuală votul este popular și, cum se spune, un om egal un vot, imbecilul se bucură de dreptul de care se bucură toți ceilalți. Democrația, din păcate, duce la o egalizare ale cărei consecințe sunt imprevizibile. Am luptat pentru a avea drepturi, dar n-am băgat de seamă că un drept câștigat nu este neapărat și un drept respectat.
Evident, chestiunea votului cenzitar sau a altui tip de vot dictat de gradul de cultură al celui care votează este cu totul depășită. Între un academician și o persoană cu patru clase, din punctul de vedere al procesului democratic nu există nicio diferență. Votul academicianului are aceeași pondere ca votul analfabetului. Ne convine, nu ne convine, asta e. Dar eu nu vreau să disprețuiesc votul omului fără carte, vreau doar să atrag atenția asupra pericolului uriaș pe care-l reprezintă votul dat pe mâna unui iresponsabil. De aceea, acum este necesar să redactăm un alt fel de apel. Nu licheaua, ci imbecilul este tipul uman care ne îngrijorează și ne înfricoșează. Imbecilul nu este obligatoriu un individ fără carte, dar este specimenul căruia îi place să-și bată joc. Dacă, de exemplu, tu îți faci probleme de conștiință și tot te frămânți pe cine să votezi, imbecilul nu are nicio tresărire și îl va vota fără să clipească exact pe politicianul de cea mai joasă calitate. Ceea ce am trăit la recentele alegeri este grăitor. Cinci la sută din masa electoratului au votat-o pe Diana Șoșoacă. De ce au dat acest vot? Cred cu adevărat în virtuțile acestui personaj? Mă îndoiesc. E vorba de cu totul altceva. E vorba, cum am spus, de batjocură. Fiindcă, dacă ar crede cu adevărat în presupuse virtuți, atunci nu ai cum să nu te întrebi ce e în capul lor sau ce fel de creier au. E un creier uman sau un creier bovin? Nu, creierul e uman, dar aflat într-un proces accelerat de imbecilizare. Imbecilizare dictată de nepăsarea față de tot ce înseamnă valoare, bun simț, iubire de țară. Așa că nu am cum să nu-i rog: Oameni buni, democrația v-a oferit drepturi de care părinții și bunicii voștri nu s-au bucurat. De aceea, nu vă bateți joc de ele! Vi s-a dat același drept de care se bucură un laureat al Premiului Nobel. Păi, fiți atunci la înălțimea acestei excepționale oferte! Nu aruncați gunoi în urnă, fiindcă obiectul acela în care sunt strânse buletinele de vot este aproape ca un potir sfânt unde pot rodi speranțele unui întreg popor. Scuze pentru tonul meu patetic, contaminat de un lirism comic, dar cum altfel să vorbești când constați că aproape cinci sute de mii de alegători, semeni de-ai tăi, care vorbesc aceeași limbă, de care te ciocnești pe stradă, în prăvălii, în autobuz, ei bine, aceștia pot să facă ce au făcut? Desigur, opțiunea este individuală și indiscutabilă, dar există niște limite pe care nu le putem nesocoti. Dacă, în locul respectivului personaj, ar fi candidat o gorilă, am fi votat gorila? Pun și eu o întrebare firească, prin care nu jignesc pe nimeni.
Apelul către lichele de acum mai bine de trei decenii se transformă în apel către imbecili. Ne supăra Silviu Brucan când spunea că ne trebuie vreo 2o de ani pentru a învăța ce-i democrația. A trecut de atunci atâta vreme și am învățat… terfelirea. Fiindcă tot sunt inundațiile la ordinea zilei, îmi vine să cred că, de la Elena Ceaușescu la Diana Șoșoacă, în istoria noastră recentă spumegă o viitură neînfrânată.