Acestea sunt cele două embleme mari ale Apocalipsei pe care, fir-ar să fie, le găsim și în contexul actual geopolitic. Cartea care închide Scriptura are un profund caracter simbolic, dar simbolurile nu sunt gratuite și, descifrându-le, putem ajunge în posesia unor semnificații tulburătoare. Așa e și cu Fiara și Prostituata. În Apocalipsă ni se spune că prostituata va încăleca fiara, se va sui pe greabănul ei și în felul acesta deșănțat își va continua cheful. Până și această secvență cu un anumit grad de obscenitate are miez și nu e pusă întâmplător în pagină.
Ceea ce se întâmplă acum în lume nu face altceva decât să descrie două mari blocuri care nu sunt doar militare, ci exprimă fiecare un pachet uriaș de mentalități. Pe de o parte, avem lumea euro-atlantă cu toate defectele, dar și calitățile ei, și care de aproape jumătate de secol încoace promite să acopere tot mapamondul. Acest univers, cel puțin până în clipa aceasta, pare să-i ofere omului o viață cât de cât prosperă și civilizată. Faptul că e brăzdat de contradicții mari, de inegalități social-economice, de corupție reprezintă ceva de la sine înțeles, care în timp, cât de cât, poate va fi remediat. Dar nu complet, fiindcă nu suntem utopici și nu ne putem închipui că va exista o lume în care toți vom fi bogați și cinstiți. O lume normală presupune tocmai contraste adânci, cu atât mai dureroase. Lumea în care după 1989 ne-am integrat este o asemenea lume pe care ar cam fi cazul să ne-o asumăm și să nu tânjim după… cai verzi pe pereți.
De partea cealaltă, e un alt univers, care, prin tot ceea ce face sau intenționează să facă, neagă din răsputeri lumea euro-atlantă. Sincer să fiu, de la Gorbaciov încoace am crezut că și rușii au ajuns ca noi, adică vor să se integreze în lumea aceasta, dar din păcate lucrurile nu stau așa. Dacă așa ar fi stat, nu ar fi apărut pe scenă un personaj ca Vladimir Vladimirovici Putin. El nu este un simplu lider de stat, ci are încrustate în făptura sa toate caracteristicile Fiarei. Viziunea Sfântului Ioan avută la Patmos acum două mii de ani, nu râdeți, l-a avut în prim-plan pe acest politician cu ambiții mari, care vrea să ducă înapoi carul istoriei. Lui nu-i pasă că e socotit fiară, atâta vreme cât tot el, asumându-și acest calificativ, îi socotește pe adversari niște instrumente ale Prostituatei. Printr-un asemenea contrast Putin are, de fapt, de câștigat, fiindcă asta și nu alta este opinia generală. O fiară te înspăimântă, dar o târfă te dezgustă. Nu-i vorbă că te poate și seduce. Acolo unde moravurile sunt stricate, pericolul de disoluție e mai mare decât într-o lume compactă în care nu există decât legea cnutului. Putin știe foarte bine toate acestea și de aceea are nevoie de aliați care să-i confirme gândurile. Și, de la sine înțeles, pe aceștia nu-i găsește decât în acele țări unde funcționează Cenzura, unde drepturile omului sunt doar pe hârtie, unde autoritatea nu e pusă în discuție și individul e supus și nu crâcnește. Nu e cazul să amintesc acum un fapt știut de toată lumea și care, printr-o circulație fără opreliști, a ajuns să se banalizeze, anume că aliații ăștia sunt, evident, China și Iran. Foarte interesant, iată două țări care nu-s creștine, una-i budistă sau un amestec de budism, confucianism și ateism, alta-i musulmană, și încă latura radicală, shiită, ceea ce ne sperie, deoarece dincolo de conflictul presupus, intervine ciocnirea dură dintre tradiții. Creștinismul înseamnă libertate și creație, pe când celelalte cer maximă obediență și, în cazuri excepționale, saltul în Absolut, Nirvana. Normal, lui Putin nu-i trec asemenea chestii prin cap, dar când s-o mai duce la liturghie, și am văzut că se mai lipește de patriarh, mintea începe să i se încălzească, iar atunci capătă viziunea rolului major pe care-l are de jucat în cartea Apocalipsei. Eu, unul, așa-l percep pe acest lider de stat care, din 2000 încoace, se bucură de o carieră formidabilă. Politicienii noștri sunt pe dinafară și, fiindcă e NATO, se întorc pe partea cealaltă și sforăie în continuare. Nu e rău că trăiesc într-o tihnă netulburată, dar toate au scadența lor. Doamne sfinte, există în țara asta atâta nepăsare, încât te iei cu mânile de cap. Dar așa era și în anii optzeci ai veacului trecut. Trăiam sub imperiul eternității lui N. Ceaușescu. Acum, trăim sub un alt imperiu, acela al scutului nord-american, care ne ferește de griji și ne face somnul mai plăcut. Ce ar mai fi de zis?
Cartea Apocalipsei, nu încape îndoială, e un text încifrat. Se poate chiar spune că apostolul Ioan a făcut poezie, ha, ha… Dar așa cum marii poeți ai omenirii au crezut în metaforele lor până la moarte, cu atât mai mult paginile din Apocalipsă sunt pătrunse de o credință supraomenească din care noi trebuie să ne împărtășim pentru a mișca ceva în inima împietrită… Altfel, ne vom trezi într-o bună dimineață cu o dronă care ne va face praf și pulbere blocul proaspăt anvelopat…