Un ideal amețitor, concluzie  

Tânărul student, poet și gânditor Fritz von Hardenberg, e lovit de săgeata dragostei în cele câteva minute în care o întâlnește pe Sophie von Kühn, o copilă de doisprezece ani. Cei din jurul lui încearcă să-l prevină că alegerea e cum nu se poate mai nepotrivită, dar îndrăgostitul nu vrea să-i audă. Așa cum a aflat el la un curs de filosofie, ce e în afara noastră vine dinlăuntrul nostru. Noi modelăm lumea, nu ea pe noi. Vedem ceea ce ne imaginăm că este (dând astfel ființă imaginației noastre) și, mai ales, adaugă el, iubim ceea ce, văzând, proiectăm, facem să fie lângă noi. Cum altfel ar fi putut să se convingă Fritz că fetița de care a dat din întâmplare, e nici mai mult nici mai puțin decât înțelepciunea lui, filosofia lui, inima inimii lui? Pictorul căruia i-a cerut să-i facă portretul Sophiei sosește din Köln, e adăpostit în casa în care familia Sophiei locuiește, și încearcă să-i surprindă „adevăratul suflet“ care va da viață tabloului. După câteva zile, însă, își ia bagajele și pleacă. Pe drum îl caută pe Fritz și îi explică de ce nu o poate picta pe Sophie. Fiecare creatură, animată sau nu, îi spune el, încearcă să comunice, fie și în tăcere, punând o întrebare, uneori abia perceptibilă. Ca să o pictez, trebuie să aud această întrebare. Nu cred că Fräulein Sophie știe care e întrebarea ei. N-am auzit-o, nu pot să-i fac portretul. Fritz, rămas singur, rostește cu voce tare: „Lumea exterioară e o lume de umbre. Își aruncă umbrele în regatul luminii. […] Universul, în cele din urmă, e înlăuntrul nostru. Calea duce înăuntru, întotdeauna înăuntru.“ Poate că, asemenea altor poeți și visători din vremea lui (și, să fim drepți, asemenea multor aventurieri, politicieni și oameni de afaceri), Fritz a adoptat și el recomandarea formulată de Goethe, conform căreia vechiul citat din Evanghelia după Sfântul Ioan, „La început a fost Cuvântul,“ ar trebui rescris: „La început a fost Fapta.“ Ca lumea să fie cum vrei tu să o vezi, ca tânăra copilă de care te simți etern legat să fie cea pe care tu ți-o închipui că este, trebuie să faci tu ca ceea ce se întâmplă cu ea și cu tine să-ți urmeze visul și dorința. Și într-adevăr, zestrea Sophiei von Kühn fiind practic inexistentă, iar familia von Hardenberg neavând mijloacele de a-i susține, Fritz va lucra la Biroul Minelor de Sare din Weissenfels. Serios, devotat, are prea puțin timp să-i dea atenție Sophiei, care are acum treisprezece ani și s-a obișnuit cu ideea căsătoriei cu Fritz. Dar nu și cu ideile lui despre lume, a cărei existență ar depinde de faptul că noi o observăm. „Cele trupești, îi răspunde Sophie, nu sunt din cauza noastră. Am o durere în partea stângă și nu e din cauza mea.“ Doctorul ei știe că Sophie are tuberculoză. Uneori nu poate să doarmă, are febră, sângerează, dar alteori dansează, cântă, doarme bine și nu mai ia medicamente. Când ea împlinește paisprezece ani, Fritz îi scrie tatălui său despre marea lui iubire și îi cere permisiunea să o ia de soție. Familia ei, înnobilată recent, nu e destul de distinsă, dar părinții lui Fritz consimt. La sărbătorirea logodnei, rudele, prietenii fac cunoștință cu Sophie, care acum poartă o beretă ca să nu se vadă că între timp și-a pierdut tot părul. Boala avansează, ea se simte din ce în ce mai rău. Fritz, tulburat, e de nerecunoscut, iar tatăl lui, profund mișcat, decide să-i dăruiască Sophiei una din proprietățile lui mai puțin înglodată în datorii. Într-un concediu de zece zile, primăvara următoare, Fritz vine să o vadă pe Sophie, acum incurabilă. Pot să rămân aici, știu ce ar trebui să fac, îi spune Fritz surorii lui Sophie. „Nu e nevoie de un infirmier, îi răspunde sora, ci de cineva care știe să mintă și să-i spună: Azi arăți mai bine, Sophie, ceva mai bine, curând ai să poți ieși în grădină, când se face mai cald…“ Fitz strigă: „Nu pot s-o mint, cum nu pot să mă mint pe mine însumi!“ și pleacă definitiv. După câteva zile, la cincisprezece ani abia împliniți, Sophie se stinge. Eu pot să o descopăr, să o inventez, să o modelez, dar nu să-i fac ei suferința mai ușoară. Idealul meu nu merge chiar atât de departe.