Volumul profesorului craiovean Ioan Lascu adună aproximativ 70 de articole sub un titlu destul de clar, Creație și valoare, pe care subtitlul îl face și mai limpede: Curente, Scriitori, Cărți. Majusculele îi aparțin desigur autorului. Ioan Lascu se situează prin textele sale între critică și istorie literară, înclinînd mai mult către a doua. Articolele urmăresc să descrie fenomene de antropologie culturală și evoluție a literaturii în modul cel mai deslușit și au un ton decis didactic, atașat trăsăturilor principale ce caracterizează mai ales curentele literare și de gîndire sau, după caz, operele alese ca exemple și personalitățile la care se referă.
Deși nu se limitează la o singură epocă sau tendință de a realiza și înțelege literatura, autorul alege cu precădere postmodernismul, și mai ales pe cel literar românesc, drept subiect de discuție și înfățișare. În afară de literatura autohtonă, profesorul Ioan Lascu, familiar culturii și literaturii franceze prin înclinație, dar și prin natura preocupărilor profesionale universitare, acordă multe pagini autorilor și în genere spiritualității ce s-au manifestat în Franța.
Alături de postmodernism, avangarda, prin dadaism și suprarealism, este cea care se bucură cel mai mult de atenția istoricului, fără a i se acorda însă exclusivitate. Astfel, cinci articole se referă la Rimbaud, cîteva la Camus și altele la autori precum Valéry, Michaux, Sartre sau la cîțiva laureați recenți ai Premiilor Goncourt și Renaudot.
Partea cea mai întinsă a cărții este acoperită de capitolul intitulat Scriitori francezi clasici, moderni, contemporani, acesta fiind al treilea și ultimul, și el cuprinde o mare diversitate de nume și o vastă zonă temporală.
Mai concentrate și cu puncte de vedere mai originale sînt descrierea și analiza postmodernismului românesc, optzecist, pe care autorul (născut în 1951, cu studii la Filologia bucureșteană) l-a cunoscut nemijlocit, fiind coleg în sensul strict cu reprezentanți marcanți ai curentului: Mircea Nedelciu, Gh. Crăciun, Ioan Flora, Constantin Stan, Gh. Iova etc.
Ioan Lascu pune postmodernismul românesc sub semnul acestei generații care a izbutit „al doilea proces de sincronizare literară“, după cel interbelic. Se observă cu ușurință că, prin natura evoluției sale culturale, istoricul este atașat sentimental optzecismului, în special „primului val“, dar și cunoscător în cele mai mici detalii al istoriei acestuia și al desprinderii reprezentanților săi de modernismul generației 1960. Din aceste motive, consider că paginile consacrate curentului menționat au cea mai mare cotă de interes. Memoria recuperatoare a autorului aduce în atenție amănunte care pot interesa un studiu viitor și o posibilă istorie a post modernismului românesc. Astfel, profesorul pune manifestarea literară din anii 1970-1980 din România în contextul istoric internațional, consemnînd întîrzierea apariției sale la noi, și național dat de existența unui regim opresiv, nu numai nepropice, dar ostil apariției unui curent „nonconformist“ și de fapt oricărei manifestări paralele culturii oficiale.
În concluzie, la întrebarea pe care o formulează într-unul dintre titlurile articolelor sale, Poate fi uitat postmodernismul?, autorul răspunde negativ, cu argumente calificate. Ce-i drept, întrebarea poate fi calificată ca una retorică, fie și în această vreme în care se afirmă sfîrșitul curentului. Intrarea în istorie nu înseamnă uitare, ceea ce Ioan Lascu știe desigur prin însăși formația sa intelectuală. Tocmai această fixare în timp îi dă istoricului ocazia să acționeze asupra unei materii a cărei structură este integral cunoscută și să o discute în amănunte, așa cum el și procedează asupra existențialismului francez, avangardismului, suprarealismului, post modernismului.
Ioan Lascu adaugă studiilor sale și o dimensiune orizontală, geografică, ocupîndu-se în cîteva articole de literatura română din Basarabia, dar mai ales de aceea din Banatul transdunărean.
Culegerea de articole care ni se oferă acum și care urmează altora similare ale aceluiași autor constituie o alăturare de intervenții oneste și utile, cu o expunere clară, lesne de urmărit.