Comentând acum câteva luni romanul d-nei de Lafayette Prințesa de Clèves, observam nuanțele legăturii dintre un soț și soția lui. Prințul de Cleves, îndrăgostit de d-ra de Chartres, îi cere mâna într-un moment când familia ei nu se bucura de simpatie la Curtea regală și deci ea nu avea niciun alt pretendent. Recunoscătoare, dat fiind că pentru o femeie tânără singura alternativă ar fi fost retragerea la o mănăstire, ea acceptă. Pentru acești proaspăt căsătoriți, prințul având nouăsprezecedouăzeci de ani, iar prințesa trei-patru ani mai puțin, viața decurgea fără dificultăți, deși prințul își dădea seama (cum? autoarea nu precizează) că soția lui nu era chiar îndrăgostită de el. Ceea ce îi lega însă era faptul de a fi împreună, prietenia, alianța, în care tânăra soție avea toată încrederea, cu toate că prințul, care o iubea, cum se spune, la nebunie, putea fi din păcate copleșit de bănuieli. Din anul 1678, anul când a apărut Prințesa de Clèves, facem un salt până în 1841-2, când Balzac a publicat Memoriile a două tinere căsătorite, roman epistolar al cărei protagoniste, rămase prietene din internatul religios din provincie unde își petrecuseră adolescența, își povestesc una alteia experiența dragostei și a căsniciei. Povestiri lungi, pline de detalii, „viața inimii fiindu-ne atât de necesară,“ cum scrie, de la bun început juna Luiza, la numai câteva pagini după scurta prefață, în care autorul notează că „inima e prolixă,“ sau altfel spus, că inimii îi place să vorbească — în fericita perioadă, aș adăuga, când fiecare mărturisire încă nu era considerată ca un simptom suspect al unor taine subconștiente cu care nimeni, și mai ales vorbitorul, nu e la curent. Dimpotrivă, și Luiza și Renée, amica ei, știu foarte bine ce simt și ce doresc și amândouă procedează în consecință. Luiza crede în iubire, în marea iubire care, singură, i-ar putea întredeschide porțile fericirii. O mătușă o încurajează, spunându-i înainte de plecarea de la mănăstirea din provincie la Paris, la părinții ei: „Dumnezeu ți-a înscris pe frunte semnul celor aleși, ai mândria care ne duce sau în cer sau în infern, dar ești prea nobilă ca să te distrugi. Te cunosc mai bine decât te cunoști tu însăți. Pentru tine pasiunea nu va fi ceea ce este pentru femeile obișnuite.“ (Așa vorbesc sau, mai precis, așa declamă personajele lui Balzac). Familia Luizei făcând parte din cea mai distinsă nobilime revenită la putere după restaurarea monarhiei în 1815, la Paris ea are ocazia să constate cât de frivole sunt relațiile dintre bărbați și femei în această lume a intrigilor și ipocriziei unde, observă ea, bărbații sunt „uzați“, iar „trăsăturile lor n-au caracter, sau mai degrabă au toți același caracter.“ Niciunul dintre ei nu o poate interesa. Tatăl Luizei trebuind să plece curând ca diplomat la Madrid, ea învață spaniola acasă cu dl Henarez, meditor hispanofon, probabil de origine modestă, neatrăgător, dar foarte demn. De o inteligență superioară, elocvent, vorbind o franceză perfectă, meditatorul o farmecă pe Luiza, care află că de fapt el descinde dintr-o familie nobilă spaniolă de arabi convertiți cu secole în urmă. Recent persecutat de regele Spaniei, pierzându-și averea, el trăiește în Franța, unde predă lecții particulare de spaniolă. Luiza e uluită, mai ales că Henarez, își dă ea seama, petrece serile urcat într-un copac de unde poate privi fereastra ei… Prietenei ei Renée, dimpotrivă, nu-i este dat să fie liberă, să judece lumea și să-și găsească singură rostul vieții. Conform deciziei părinților ei, mici nobili provinciali, ea sau va trebui să rămână călugăriță la mănăstirea unde a fost elevă, sau se va căsători cu bărbatul pe care ei i l-au ales. Călugăria fiind exclusă, Renée îl acceptă pe Louis, un om sfârșit, cu douăzeci de ani mai în vârstă decât ea, fost ofițer în armata lui Napoleon, prizonier în Rusia, de unde reușise să vină pe jos (ca pe atunci) până acasă. Fericit că va avea în sfârșit o soție, Louis o iubește cu adevărat, dar Renée nu simte nimic din sentimentele pe care Luiza, prietena ei, le ridică în slăvi în scrisorile ei. Vom vedea rândul viitor ce se va întâmpla cu aceste două tinere pe drumuri atât de diferite.