Orfeu cu chitară
Și cînd deodată zeul se opri
și cu durere mare-n glasul lui
îi spuse : A-ntors capul, nu-nțelese
nimic și întrebă în șoaptă: Cine?
(Rilke, Orfeu, Euridice, Hermes)
Să te trezești în Valea Tempi
la poalele Olimpului
într-o dimineață de vară
atît de aproape de zei
printre alți turiști
cu ochii abia dezlipiți de somn
văzînd cum se ridică ceața
ușor de pe apă spre vîrfuri
și deschide gura peșterii
în care a coborît Orfeu
cîntînd din liră să înduioșeze
inima de piatră a lui Hades
să i-o dea vie pe Euridice –
ascultînd această poveste
un tînăr călător și-a scos chitara
gata să urce la peșteră
și cățărîndu-se pe stînci
a-ntors deodată capul
să vadă dacă ceilalți îl urmează –
în loc să mai cînte la chitară
a zdrobit-o de stînci
și-a dispărut în ceață
Pe prispa casei de ţară
Pe prispa casei de ţară
năpădită de păianjeni
parcă-l văd pe bunicul
în haine românești
și mustață căruntă
trăgînd tăcut din țigară:
odată cu pămîntul
statul i-a luat și zilele –
iar eu mînam căluți de lemn
prin curtea ca hartă a lumii
alunecînd pe iarba înroșită
de soarele pictat pe ziduri
în istoria omului nou –
întors odată cu istoria acasă
în blugii de orășean
cărunt înainte de vreme
fumez privind
zidurile părăginite de uitare
și picurii de ploaie
scînteind pe iarba verde
crescută peste piatră
așa cum a crescut peste el
și cum va crește odată peste mine
Moment de reculegere
Conducîndu-și îndoliată
regele pe ultimul drum
cu prapuri și steaguri
într-un moment de reculegere
țara părea așezată
ca acum aproape un veac –
momentul a trecut precum
mantia albă a ultimului rege
s-ar fi topit odată
cu prima zăpadă
și ne-am întors
la vechiul obicei
de-a rîde de toate
furîndu-ne unul altuia pălăria –
amin
Ierusalim 2019
(înainte de pandemie)
Zi cu ploaie la Ierusalim –
umbrele colorate mișcîndu-se
în eternul pelerinaj
pe ultima Lui cale
transformată-n bazar –
pelerinii cumpără cruciulițe
fac selfie-uri zîmbindu-și
aprind lumînări de ceară
în pahare roșii de plastic
pentru a doua venire –
și iată un mort
într-un sicriu descoperit
purtat pe umeri de frați
lacrimile lor se amestecă
cu stropii de ploaie –
istoria nu se repetă
și nici o minune Doamne ?
Florența
Dacă n-ar fi Sibiul
aș vrea să trăiesc la Florența
așteptîndu-l pe Dante
călăuză prin muzeele de artă
și străzile inundate
de valuri de turiști
aducîndu-mi aminte infernul
să evadăm din oraș
prin purgatoriul pădurii
într-o colibă de brad
ascultînd paradisul regăsit
în cîntecul păsărilor