Psalmi
Doamne,
umerii sufletului meu sunt prea firavi
ca să ţină crucea
părăseşte-mă
în abisul acelora care nu există
Viaţa mea e un fulg
care se topeşte pe cristalul rece al palmei tale
Sub talpa ta strivit sunt precum un vierme
dar voi rodi dincolo
în pământul gras al morţilor mei
Chiar dacă nu cred
fă din necredinţa mea
petala unui trandafir nemuritor
Paşii mei pe stradă
taie o potecă în bezna diurnă
mă duc dincolo lejer,
fără să plătesc o leţcaie,
doar cu speranţa că altcineva,
mort în chinuri groaznice,
va achita costul duioasei mele dispariţii
Mă rog sub clopotul de lumină
al unei liturghii albastre precum cerul
lumină din lumină
insulă de lumină
într-un ocean de lumină
Am băut ca să fac din băutură
vin de veşnicie
viţa sacră se dezleagă din mâinile culegătorilor
şi împrăştie în aer o mireasmă dulce
peste un alt veac sec
Ascuns în spatele icoanei
mănânc firimituri din pâinea
frântă în caznele rugăciunii
Atât
nu vreau mai mult
un capăt de aţă
un muc de lumânare
o gaură de ac
pe unde să mă strecor
spre oceanul din ochii sfinţilor
În faţa foii de hârtie
albă precum varul întins
pe obrazul trist al zidurilor
aştept
e casa unde m-am născut
e pântecul în care am dormit veacuri
înainte de-a mă naşte
e noaptea nelimitată
în care s-au scufundat pietrele şi oasele
E prea mult întuneric
spaimă şi smoală
vreau ca lumina să urle
şi să spargă tenebrele