Am citit: Realism conștiincios

(Gala Galaction, La răspântie de veacuri, 1935)

Discipol al lui Constantin Dobrogeanu-Gherea și adept, toată viața, al ideologiilor de stânga, Gala Galaction (1879-1961) nu a practicat totuși, ca prozator, „arta cu tendință“. Instinctul de scriitor l-a ferit de punerea în aplicare a acestei formule falimentare, prin care se încearcă transformarea literaturii în propagandă.

Așa se explică de ce romanele sale se pot citi și azi cu interes. Dar… nu se citesc. Realismul lor conștiincios, lipsit de orice urmă de teribilism, le face necompetitive în raport cu proza de azi.

Un roman scris bine, cuprinzând o poveste de viață plauzibilă, lipsită de happy-end, este La răspântie de veacuri, publicat în 1935. În toamna anului 1898, tână rul Teodor Filipache – Doru –, student în anul I la Litere, participă la inaugurarea unui curs al lui Titus Maiorescu despre filosofia engleză. Acolo, prin intermediul verișoarei sale, Sanda Petrovici, studentă și ea, o cunoaște pe Antonina Tanțu, o blondă micuță și serioasă, studentă în anul II la Litere, precum și pe prietena acesteia, Elvira Iatropol, o brunetă frumoasă și focoasă, studentă la Medicină.

La acea întâlnire participă și prietenii săi, Constantin Boruzescu, student la Filosofie, și Silviu Bujoreanu, care studiază Dreptul, dar are și înclinații pentru poezie. De altfel, și Doru este pasionat de literatură, având o fire visătoare. Deși Elvira îl atrage în primul moment, el își dă seama că ea nu este o fată statornică și își îndreaptă toată atenția asupra Antoninei, o prietenă a Elvirei de care se îndrăgostește repede, așa cum se poate întâmpla la douăzeci de ani.

Lui Doru i-a murit tatăl, Vasile Filipache, cu opt ani în urmă, la vârsta de cincizeci și cinci de ani, pe când el era elev în clasa a IV-a primară, iar mama sa, Sofia, a rămas atunci văduvă cu patru copii, doi băieți mai mari, Daniil și Naum (ofițeri, unul maior și altul căpitan, căsătoriți și locuind la garnizoană în pensiune), Doru și o fată, cea mai mică dintre copii, Clara. Părinții Antoninei trăiesc la Brăila, unde tatăl ei are o băcănie. Sunt șapte copii, patru băieți și trei fete, Antonina fiind copilul mijlociu. Pentru a ușura povara părinților, ea a fost luată și crescută de către sora mamei sale, tot Antonina, care îi este și nașă. Aceasta, econoamă la Mânăstirea Văratec, i-a dat o educație religioasă. Totuși, atunci când a văzut că nepoata ei are înclinații spre învățătură, a încurajat-o și ajutat-o să-și continue studiile pentru a-și face o carieră universitară. Spre deosebire de ea, în ultimele clase de liceu Doru s-a apropiat de mișcarea socialistă, apoi însă, când o parte din conducători – așa-zișii generoși – în frunte cu C. Stere au trecut la liberali, el a devenit apolitic.

Dragostea lui Doru față de Antonina nu poate să treacă neobservată. Mama lui Doru îl pune la curent pe Naum cu noua situație, iar acesta, considerat capul familiei, îi cere fratelui mai mic să se însoare cu fata, în cazul în care o iubește. Luat prin surprindere, Doru, deși nu are confirmarea iubirii fetei, îi destăinuie Antoninei îndemnurile fratelui său și, într-o zi, plimbându-se prin Grădina Botanică, ei se declară logodiți. Apoi lucrurile se precipită, fratele lui Naum se duce la părinții Antoninei la Brăila și cere fata în căsătorie pentru fratele lui. Cererea este acceptată, iar nunta se face la Iași, naș fiind un general, comandantul lui Naum.

Tinerii căsătoriți se mută împreună în locuința lui Naum. Trec câteva luni de la căsătorie, suntem acum la începutul secolului al douăzecilea, iar tânărul își dă seama că de fapt o iubește pe Elvira, cu care continuă să se vadă. Antonina observă și încearcă să o îndepărteze pe Elvira de soțul ei.

Tocmai atunci, Doru trebuie să se prezinte la recrutare în județul lui din Oltenia și este rugat de prietenul lui, Constantin Boruzescu, bolnav de plămâni și aflat la Mânăstirea Neamțului, ca, în drum spre locul de recrutare, să treacă și pe la părinții lui din Slatina, pentru că mama lui este bolnavă. Doru îi cere Elvirei să-i recomande un medic, dar fata se gândește să meargă chiar ea la Slatina, fără ca el să știe. Ca urmare, se întâlnesc în gara Slatina, urmând să călătorească împreună spre conacul lui Boruzescu. Doru îi declară Elvirei că o iubește, dar ea îl respinge, spunându-i că e prea târziu și sfătuindu-l să se dedice cu totul Antoninei, să-i facă trei-patru copii și să uite de dragostea lui din afara căsniciei.