Jack coborî din autobuzul municipal, își așeză mai bine pe spate rucsacul, apoi ridică ochii spre ținta lui, clădirea de 75 de etaje a concernului „Slast“. Având în vedere serviciul cu totul special pe care urma să-l presteze, compania îi oferise desigur un mijloc de transport adecvat, dar lui Jack îi plăcea să meargă cu autobuzul, să privească oamenii, să le asculte conversațiile ori tăcerile. Avea o muncă singuratică, n-avea familie, cu puținii prieteni se vedea când și când, așa că se bucura de orice interacțiune omenească.
Traversă cu grijă. Ar fi fost culmea să-l calce o mașină când urma să excute o operațiune extrem de periculoasă!
Intră în lobby și salută portarul, care-l știa și nu-i mai ceru actele – fusese aici de mai multe ori în recunoaștere. La drept vorbind, și portarul și toți ceilalți oameni care aveau idee ce urma să facă îl considerau un pic nebun, dar îi erau recunoscători că o face.
Își privi ceasul. Era în grafic. Apăsă butonul liftului din stânga și așteptă relaxat. Când se mișca, rucsacul greu zăngănea.
Ascensorul îl duse rapid la ultimul etaj funcțional, de unde o luă pe scări. Puțin înainte de ora 10 a dimineții aceleia înnorate de septembrie ieșea pe terasa clădirii și își rotea privirile pe cer, deși știa că e prea devreme: elicopterul avea să apară, conform planului, la 10 și 20 de minute. De sus, se vedea nu numai orașul pe toată întinderea lui, ci și peisajul până hăt, departe, la poalele Munților Cafenii.
Privi apoi spre Golgota lui, soclul masiv al antenei. Fusese turnat solidar cu planșeul și cu cei patru stâlpi de rezistență de sub el, practic antena n-ar fi putut să cadă, orice-ar fi fost, decât odată cu clădirea sau măcar cu ultimul etaj.
Dar pentru asta, desigur, trebuia întâi să existe o antenă. Deocamdată era doar soclul ei, la bază 4,8 metri diametru, în partea de sus 2,3 metri, 3,5 metri înălțime. Baza mică a trunchiului de con era prevăzută cu trei orificii filetate, fiecare cu un diametru de 4 centimetri. Șuruburile care urmau să fie monate acolo, trecând și prin inelul geamăn de la baza antenei, erau în rucsacul lui Jack, dimpreună cu piulițele. Toate în dublu exemplar, just in case.
Antena, înaltă de 12 metri, urma să vină cu elicopterul. Acesta avea s-o lase ușor în jos, deasupra soclului, până când Jack reușea să potrivească prima pereche de găuri, să înfileteze rapid unul dintre șuruburi, să se grăbească la următoarea pereche, apoi la a treia, pe urmă să strângă extrem de solid două rânduri de piulițe pe fiecare șurub și, în sfârșit, să comunice elicopterului că se poate desprinde de antenă.
Se ajunsese la această soluție după îndelungate discuții. Conferințe peste conferințe, brainstroming-uri, simulări pe calculator, tot tacâmul. După cum se negociase la sânge numărul de șuruburi. Discuția plecase de la un imposibil 12 și ajunsese la 3 după ce mai mulți specialiști insistaseră că e suficient, argumentând că o masă cu 3 picioare nu se clatină niciodată, în vreme ce una cu 4 o poate face.
Nu mai rămânea decât să găsească nebunul. Era un one man job, o echipă n-avea ce să caute acolo, pe terasă, s-ar fi încurcat unii pe alții.
Jack era cunoscut în branșa construcțiilor din oraș, realizase mai multe cascadorii, dar asta era cam mult chiar și pentru el. Fusese chemat în ședința Consiliului de Administrație, i se prezentase planul și ceruse timp de gândire. După două zile sunase și pusese o singură condiție: elicopterul să fie pilotat de Mike Finnegan, în care avea deplină încredere. Cum Mike era colonel, implicit elicopterul urma să fie al armatei, respectiv un Boeing CH-47 Chinook, dedicat transporturilor grele, un bimotor cu două rotoare în tandem.
Se uită a unsprezecea oară la ceas. Avea timp să fumeze o țigară, așa că și-o aprinse. Privi orașul, de jur împrejur. Până aici, sus, nu ajungeau zgomotele străzii. Era ciudat să vezi arterele pline de mașini și să nu auzi nimic. Rareori câte un claxon urca până la el. Locuitorii din Graham City nu prea claxonează, sunt oameni civilizați și calmi. Jack se întrebă într-o doară dacă vreuna dintre furnicile de jos știe ce urmează să se petreacă deasupra capetelor lor.
Aveau să afle imediat, când deasupra orașului apăru, huruind greu, uriașul elicopter de care antena atârna ca o pendulă. Jack știa că Mike trebuie să manevreze extrem de atent, altfel pendula intra în oscilație, antrenând aparatul de zbor.
Deschise calea de comunicație cu elicopterul. Se auzea greu, din cauza zgomotului motoarelor, dar se puteau înțelege.
– Salut, Jack, totul e ok?
– Salut, Mike, da, e ok, mă bucur să te văd. Stai o clipă, să ajung în poziție.
Urcă treptele metalice ale soclului, își dădu jos rucsacul, îl desfăcu și scoase din el unul dintre uriașele șuruburi și o piuliță. Se discutase și dacă n-ar fi bine să ia cu el un instrument de strâns piulițele, dar ajunseseră la concluzia că mai rău l-ar încurca, era greu s-o folosească în poziția aia, specialiștii – privind la mușchii lui Jack – asiguraseră pe toată lumea că înșurubarea cu două mâini va fi suficientă, mai ales că urma să monteze două piulițe pe fiecare șurub, a doua o împiedică pe prima să se slăbească. În plus, totul – inelul, șuruburile, piulițele – erau făcute dintr-un aliaj special, cu aderență ridicată. Niciun risc, spuneau ei.
Jack și Mike erau prea ocupați cu pregătirile ca să bage de seamă că norii se îndesiseră și se-nnegriseră serios. În schimb, amândoi sesizară vântul care se accelerase, provocând un ușor balans al neobișnuitei încărcături agățate sub masivul CH-47 Chinook. Nimic îngrijorător însă. Deocamdată.
De parcă ar fi așezat o piesă lego peste alta, Mike aduse antena la doi centimetri de soclul ei și Jack reuși să vâre șurubul prin cele două găuri din dreptul lui și să-i înșurubeze rapid, provizoriu, una dintre piulițe, după care se grăbi pe circumferința trunchiului de con spre următoarea pereche de găuri. Deși acum vântul sufla al naibii de tare, termină manevra destul de repede și fără probleme. De-acum, antena era legată, fie și parțial, de soclul ei, și puteau să respire ușurați înainte de a trece la ultimul reper.
Respirația de ușurare dură însă doar două secunde. În căști, Mike strigă tare:
– Jack!!, în aceeași clipă în care acesta simți o vibrație de rău augur.
Vântul făcea antena, imperfect ancorată, să vibreze urât. Se auzeau șuruburile clănțănind în găurile lor și Jack știa că, dacă nu face ceva foarte repede, piulițele vor începe să se slăbească. Aruncă doar o privire scurtă în sus și văzu elicopterul lui Mike măturat de vânt, dar legat de antenă.
Trebuiau amândoi să ia decizii în fracțiuni de secundă. Dacă elicopterul s-ar fi dezlegat, scăpa, dar antena, instabilă, prinsă parțial în doar două buloane, putea cădea în stradă de la peste 260 de metri. Jack țâșni cu toată viteza de care era în stare, sub vântul nemilos și ploaia torențială care începuse să cadă, cu al treilea șurub smuls din rucsac, se aruncă efectiv peste cele două inele, mâna îi tremura, așa că nu nimeri de prima dată, dar reuși să-l vâre în gaură și, cu un efort supraomenesc, să înșurubeze piulița cât de tare putea. Refuzând să se uite în sus, unde ar fi văzut antena bălăngănindu-se, și ignorând zgomotul tot mai înspăimântător care venea dinspre aparatul lui Mike, care se zbătea ca o muscă prinsă-n plaja unui paianjen, Jack înșurubă și a doua piuliță, forțând-o la maximum, apoi fugi și repetă operațiunile la primele două buloane. Abia după ce totul era ancorat ca la carte își întoarse spre înalt ochii mijiți din cauza furtunii și strigă în microfon:
– Mike! Mike! Dă-i drumul!
– Nu pot!!, gemu pilotul. Nu se desface!
– Dă-l dracului de cablu, desfă-l dinăuntru!
Cablul are un sistem care permite să fie desprins de la distanță de pe obiectul cărat și apoi rulat înapoi, dar în cazuri extreme poate fi decuplat din elicopter. Ar fi rămas atârnat de vârful antenei, dar ce mai conta asta?
– Am încercat!, gemu din nou Mike, e blocat la ambele capete!!!
Între timp, furtuna luase proporții biblice, transformându-se într-un uragan nu tocmai neobișnuit în regiune, dar pe care prognozele meteo studiate atent de staff-ul „Slast“ în vederea operațiunii nu-l anticipaseră în niciun fel.
Perspectiva era clară: rămas legat prin cablu de antenă, chiar dacă ar fi rezistat rafalelor de vânt, până la urmă Chinook-ul ar fi rămas fără carburant și s-ar fi prăbușit. Căderea lui pe terasa clădirii era scenariul fericit; mult mai rău ar fi fost să alunece pe lângă zgârie-nori – sub greutatea aparatului cablul ar fi plesnit și elicopterul ar fi plonjat în stradă, un sfert de kilometru mai jos…
Jack ezită doar câteva secunde, examinând antena. Dintr-o binecuvântată prudență a proiectantului, aceasta avea și ea, pe toată lungimea, niște trepte, dar mult mai puțin reliefate decât cele ale soclului.
N-avea de ales și nu era timp de analize. Începu, așadar, să urce, prin furtună, agățându-se de fiecare asperitate cu forța disperării, alunecând uneori și reluând ascensiunea. Trecu un secol până să ajungă, cu tot corpul epuizat și tremurând, la inelul de care era ancorat, cu o carabinieră solidă, cablul de oțel. Îi trebuiau ambele mâini ca să-l declanșeze, așa că își încolăci picioarele de trupul antenei care, din fericire, spre vârf era destul de subțire.
Răcnind de efort, reuși să elibereze cablul și, cu el, elicopterul care părea să-și dea sfârșitul. Mașinăria zburătoare izbucni în sus, se legănă cumplit, dar își regăsi repede echilibrul grație talentului fără egal al pilotului, care strigă:
– Mulțumesc, Jack! Ai grijă!, apoi dirijă aparatul, prin șuvoaiele de apă și sub bătaia diabolică a vântului, în direcția bazei din care venise. Jack era sigur că va ajunge cu bine, așa că era cazul să-și vadă de propria supraviețuire.
Mai mult alunecă decât coborî de pe antenă, apoi de pe soclul acesteia, punând în fine picioarele pe terasa clădirii, tremurând din toate încheieturile.
După ce făcu primii pași șovăitori spre ușa de evacuare, realiză siderat că se opriseră atât ploaia, cât și vântul! Când ajunse, câteva minute mai târziu, în lobby și apoi în stradă, deja strălucea soarele, iar când își ridică ochii văzu antena sclipind veselă în lumina puternică.
Afară, trecătorii se scuturau de apă, mașinile foșneau prin bălți și nimeni nu știa ce se întâmplase acolo, sus.