Să fim cât mai mulți
În 19 noiembrie 1923, la București, se năștea Monica Lovinescu. Anul acesta este celebrat centenarul nașterii acestei mari conștiințe a României. De altfel, 2023 este desemnat – la inițiativa Fundației Humanitas Aqua Forte și a Editurii Humanitas – „Anul Monica Lovinescu“. De asemenea, România literară va rememora în acest an, repere ale vieții și operei celei mai importante voci feminine a exilului românesc precum și ale soțului său, Virgil Ierunca.
„Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca au pătruns în constelaţia mea umană mai întâi ca o «voce». Ei deveniseră o funcţie, erau răzbunarea părţii noastre care nu ajungea să se rostească. Ce «cuplu» formidabil au alcătuit ei cu noi! Istoria ne transformase în infirmi ai expresiei; ei ne înapoiau darul cuvintelor. Ce terapie formidabilă a însemnat pentru noi prestaţia lor! Să am curajul să-ntreb ce-am fi fost fără Monica Lovinescu? N-a venit oare momentul, măcar acum, la centenarul nașterii sale, să ne aducem aminte cât de mult îi datorăm și cât de puțin i-am onorat memoria? Dinspre mine, știu că le datorez enorm, ei și lui Virgil Ierunca. Și la fel și Editura Humanitas care, neasistată de ei, poate că nici n-ar fi ajuns să-și aniverseze cei 33 de ani de la înființare.“, a afirmat, în contextul acestei aniversări speciale, Gabriel Liiceanu. „Acesta este, pentru mine și pentru Humanitas – și s-ar fi cuvenit să fie pentru toată România –, «Anul Monica Lovinescu». Mi-aș dori să fim împreună cât mai mulți cei care credem în această aducere-aminte…“, a mai spus filosoful într-un remarcabil exercițiu de admirație din cadrul unei recente luări de poziție publică.
Reamintire
Monica Lovinescu, fiica lui E. Lovinescu, şi a Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu a fost jurnalistă şi critic literar. După absolvirea Facultăţii de Litere din Bucureşti (1946), devine asistenta lui Camil Petrescu la Seminarul de Artă Dramatică şi colaborează la diverse publicaţii („Revista Fundaţiilor Regale“, „Kalende“, „Vremea“, „Democraţia“ lui Anton Dumitriu) cu pagini literare, cronică dramatică etc. A obținut o bursă a statului francez în 1947 şi a plecat la Paris, în condiţii de călătorie riscante. Imediat după abdicarea forţată a Regelui Mihai I, a cerut azil politic în Franţa. În prezentarea sa de pe site-ul Editurii Humanitas, se menționează, de asemenea, că, în primii ani de exil face diverse încercări regizorale. Semnează capitolul despre teatrul românesc în Histoire du spectacle (Encyclopédie de la Pléiade, Gallimard). Traduce câteva cărţi din româneşte, sub pseudonimele Monique Saint-Côme şi Claude Pascal şi, împreună cu Eugen Ionesco, traduce din teatrul lui Caragiale în limba franceză. Colaborează deopotrivă la revistele de limbă română din exil: „Luceafărul“, „Caiete de dor“, „Fiinţa românească“, „Ethos“, „Contrapunct“, „Dialog“, „Agora“ etc. Anul 1951 este un reper important – atât pentru profilul public al Monicăi Lovinescu, dar și pentru milioanele de români, în ochii cărora devine „vocea libertății și a adevărului“. Acesta este anul în care se dedică activităţii radiofonice şi „ţării din gând“: realizează, până în 1975, emisiuni literare şi muzicale la Radiodifuziunea Franceză, iar din 1962 trece la microfonul Europei Libere (va lucra aici până în 1992, la închiderea postului). A avut emisiuni săptămânale ascultate cu enorm interes în România: cronica de carte de la Actualitatea culturală românească, precum şi Teze şi antiteze la Paris. „Ei (Monica Lovinescu și Virgil Ierunca) au vorbit pentru douăzeci de milioane de români și în locul lor“, spune Gabriel Liiceanu în legătură cu extraordinara formă de patriotism înalt al soților Lovinescu-Ierunca. Curajul ieșit din comun al Monicăi Lovinescu – acela prin care „s-a putut impune minciunii instituționalizate și devenită politică de stat, adevărul rostit sistematic, simplu și tranșant“ – stârnește furia autorităților comuniste din România. În ajunul zilei sale de naştere, în 1977 are loc o încercare de asasinat de către un terorist aflat în solda lui Nicolae Ceauşescu. După 1990, cărţile i se publică constant la Editura Humanitas: 6 volume din Unde scurte, textele scrise pentru România literară (în volumul Diagonale), La apa Vavilonului; de asemenea, Jurnalele sale (șase volume publicate în timpul vieții) și unul, inedit, postum. Monica Lovinescu a murit în 20 aprilie 2008.
Evenimente ale Centenarului
Cu precădere, sub tutela Humanitas vor avea loc pe tot parcursul acestui an numeroase acțiuni publice dedicate Centenarului Monica Lovinescu. Între acestea: în fiecare lună – lansări de carte, dialoguri și dezbateri la târgurile de carte sau în afara acestor evenimente editoriale speciale în orașele București, Timișoara, Chișinău, Târgu-Mureș, Cluj, Râmnicu-Vâlcea, Sibiu și Brașov; lansarea CD-ului „Aici e Radio Europa Liberă“ cu Monica Lovinescu și Virgil Ierunca; selecție și prezentare Cătălin Cioabă. De asemenea, și foarte important – în 19 noiembrie (chiar în ziua care va marca Centenarul Monica Lovinescu) sunt programate mai multe momente care au în prim-plan personalitatea Monicăi Lovinescu: la prânz, dezvelirea grupului statuar Monica Lovinescu-Virgil Ierunca din Cotroceni, realizat de Virgil Scripcari; mai apoi, seara, la Ateneul Român, Gala Monica Lovinescu, găzduită de Marina Constantinescu, cu un dialog Horia-Roman Patapievici –Gabriel Liiceanu Despre memorie ca datorie, lecția Monicăi Lovi nescu, decernarea Premiului pentru Științe socio-umane „Monica Lovinescu“, lansarea Albumului centenar Monica Lovinescu (autor Cristina Cioabă, documentare iconografică Cătălin Cioabă) și, la finalul zilei, un Concert de Gală, unde vor putea fi audiate două dintre compozițiile preferate ale Marii Doamne a exilului românesc – Schubert, Notturno, Beethoven, Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră. În luna decembrie a acestui an, la Casa Lovinescu, se va desfășura o sesiune extraordinară de cenaclu.
Cinci cărți speciale
Sunt deja tipărite – și disponibile în librării – cele cinci cărți special concepute pentru a marca Centenarul Monica Lovinescu. Prima: La apa Vavilonului – un volum în care, la sfârșitul anilor 1990, pornind de la jurnalul său ținut încă din adolescență, Monica Lovinescu a reconstituit o întreagă lume: lumea secolului care tocmai se încheia. S-a născut astfel un volum de memorii cum nu sunt multe în literatura română, un volum care restituie mulțimea chipurilor acestei lumi, mai senine sau mai frământate – Bucureștii copilăriei și tinereții, instaurarea comunismului în România, exilul parizian și apoi colaborarea la postul de radio Europa Liberă“. A doua: Etica neuitării – un volum de Est-etică, o carte a adevărului și a libertății, în care, conform spuselor autoarei, „pentru a vedea ceea ce aparține, din starea actuală, specificului național (neantului valah) și ce lui «homo sovieticus», ar fi nevoie, pe de o parte, să acordăm prioritate studierii în profunzime a fenomenului comunist, servindu-ne de studiile scrise de-a lungul acestei jumătăți de veac în Occident, iar pe de alta, să comparăm câteva din plăgile, viciile, neajunsurile dezvăluite de brusca detracare, dezmembrare a imperiului comunist“. A treia: împreună cu Virgil Ierunca, Aici e radio Europa Liberă, o antologie care include o serie de emisiuni faimoase realizate de cei doi la radioul libertății din perioada comunistă; acest volum vine împreună cu un CD care conține o selecție din emisiunile radio (două dintre dialogurile de pe acest CD sunt cu Mircea Eliade și Eugen Ionesco). A patra: O istorie a literaturii române pe unde scurte. 1960-2000, o antologie a cronicilor literare rostite la radio „Europa liberă“ vreme de 4 decenii care „recompun, panoramic, „istoria recentă“ a literaturii noastre. Iar dacă în salonul de altădată al Cenaclului Sburătorul, patronat de criticul E. Lovinescu, încăpeau doar puţini, în salonul deschis „pe unde scurte“ a încăput, cum ştim, o întreagă ţară“. Despre această carte, Nicolae Mano lescu menționează în Istoria critică a literaturii române: „Noi toţi am ascultat-o cu sfinţenie, vreme de trei zeci de ani, de două ori pe săptămână, comentând cărţi şi evenimente culturale. Un cronicar literar devenit legendă vie. […] Cine dintre noi n-a simţit asta? Şi, apoi, cine n-a dorit să-şi confrunte opiniile cu ale ei, ori să fie omologat de ea?“. A cincea carte: Jurnal esențial. 1981-2002 – o selecție realizată de Cristina Cioabă, din toate cele șapte jurnale scrise între 1981 și 2002. „Ceea ce ni se oferă acum este un concentrat de viață, asemenea esențelor de parfum greu de uitat. Și este, în același timp, un prilej de recitire nu numai a unor însemnări zilnice, ci a întregii noastre istorii din acea perioadă“.
„Societate de caractere“
Un ultim gând / citat – din Horia-Roman Patapievici despre Monica Lovinescu: „Lupta ei a fost nu atât pentru o literatură frumoasă, cât pentru o societate de caractere. Pe ele le căuta și după apariția lor tânjea. «Trăiți frumos» însemna, pentru ea, trăiți drept, trăiți în acord cu exigențele demnității. Caracterul a fost criteriul suprem care a ghidat viața Monicăi Lovinescu. Acesta a fost «curajul fizic în fața morții» pe care Monica Lovinescu l-a profesat toata viața.“