La începutul lui 2023, a murit Paul Johnson, unul dintre cei mai faimoși intelectuali publici din Marea Britanie și, de fapt, din întregul Occident.S-a născut la Manchester, a făcut studii la Stonyhurst College și, mai apoi, la Magdalen College (Oxford). S-a afirmat, repede, ca jurnalist în anii 1950, la „The New Statesman“. Intelectual de orientare asumat conservatoare – în contextul problemelor economiei britanice din anii 1970-1980, s-a opus violențelor mişcării sindicale și a fost, foarte inspirat, de atlfel, un susţinător fățiș al lui Margaret Thatcher, al cărei consilier a fost și căreia i-a și scris de altfel o serie de discursuri – Paul Johnson a fost unul dintre adversarii de temut și de cursă lungă ai curentelor neomarxiste, corect-politice și, în genere, infantil (dar foarte influente în mediile universitate și în mass-media) stângiste. Din 1981 până în 2009, a fost titularul unei rubrici în „The Spectator“, cu preocupări publicistice care analizau (și criticau adesea) problemele şi evenimentele care marcau și care marchează declinul general occidental – de la educaţie la practicarea religiei şi la comportamentul social.
În egală măsură cu o frenetică și longevivă activitate publicistică, Paul Johson a fost și autorul a numeroase cărți, de mare răsunet public.Intelectualii – best-seller internațional și, de altfel, cea mai cunoscută dintre cărțile sale și în România (cu nu mai puțin de 4 ediții de-a lungul a peste două decenii de la traducere) – e, probabil, cel mai faimos dintre multele eseuri ale acestui autor; de asemenea, este și cartea care i-a atras și cele mai multe și durabile antipatii, pentru că acolo vorbește / scrie pe șleau, în adevăr, despre un număr de mari gânditori europeni cu o cotă foarte mare și astăzi, nu întâmplător mulți recuperați și ideologic, de către zona de stânga. Iată câteva formule despre aceștia care ne vin de la Paul Johnson, împreună cu argumentele care le susțin: „un nebun interesant“; „temperament detestabil“; „inimaginabil de insolent“ (J.J.Rousseau); „monstru care se vede doar pe sine drept singura fiinţă importantă din univers“ (D. Hume); „viclean, vanitos precum Satana, nerecunoscător, crud, ipocrit şi plin de maliţiozitate“ (Diderot); „odios, monstruos“ (Grimm); „un monstru plin de vanitate şi bădărănie“ (Voltaire); „ca şi Rousseau, iubea umanitatea în general, dar era adesea crud cu oamenii în particular“ (Shelly). Sau: Jean Paul Sartre – „un egoist desăvîrşit“; „un ghemotoc de blană şi cerneală“; „o parte dintre lucrurile făcute sau spuse de Sarte pe parcursul celor patru ani în care a susţinut în mod constant linia Partidului Comunist aproape că depăşesc orice putere de imaginaţie“. De un portret aparte și binemeritat de dur are parte Karl Marx aici, în Intelectualii – „Se poate însă arăta şi că adevăratul ei conţinut poate fi pus în legătură cu patru aspecte ale caracterului autorului său: gustul pentru violenţă, apetitul pentru putere, inabilitatea de a mînui banii şi, mai presus de toate, tendinţa de a-i exploata pe cei din jur.“
O istorie a evreilor (admirabil tradusă în limba română de Irina Horea) șiO istorie a lumii moderne. 1920-2000, dar și (mai recent tradusă în limba română) Creatorii sunt alte trei titluri masive și de mare impact public ale venerabilului publicist și istoric britanic. Alături de acestea, încă trei titluri le avem și în românește, care dau seama despre o criză a civilizației și despre probleme majore ale modernității:La naiba cu Picasso și alte eseuri, Peisajul dispărut și Dușmanii societății.
Din portofoliul de autor al lui Paul Johnson, cel mai bine reprezentată este – în România (mai precis; la Editura Humanitas, unde au apărut toate cărțile de până acum ale autorului britanic) – linia editorială a biografiilor. P. Johnson a fost, de altfel, și continuă să fie (cărțile bune nu mor odată cu autorul lor!) unul dintre străluciții scriitori de biografii ale unor mari personalități. Iată (numai) două pasaje din două biografii faimoase ale lui Paul Johnson: „Dintre toate personajele măreţe ale secolului XX, bune sau rele, Winston Churchill a fost personalitatea cea mai valoroasă pentru umanitate şi, totodată, cea mai seducătoare.“ Sau, despre Socrate:„De aceea, un filozof călăuzitor al celorlalţi trebuia să fie mai mult decât un gânditor, mult mai mult. Trebuia să fie un om bun şi de ispravă, pentru care căutarea virtuţii să nu reprezinte o idee abstractă, ci o chestiune practică a traiului de zi cu zi. Trebuia să aibă îndrăzneala de a face alegerile cuvenite şi de a le suporta consecinţele. În ultimă instanţă, filozofia se dovedea a fi o formă de eroism, iar cei care o practicau trebuiau să fie înzestraţi cu curajul de a sacrifica orice, până şi propria viaţă, pentru a atinge gradul desăvârşit al virtuţii. Socrate chiar asta a făcut. Iată de ce îl cinstim şi îl omagiem drept personificare a filozofiei.“ Alături de acestea două, mai avem în limba română și altele (încă nu pe toate cele scrise de istoricul britanic): despre Stalin, Darwin, Mozart, Isus. Publicist și istoric de prim rang, Paul Johson lasă în urmă o prezență publică dintre cele mai pregnante și o operă de o profunzime, vastitate și onestitate intelectuală impresionante.