Se ştie că locul naşterii lui Homer a fost disputat de şapte cetăţi, iar cel al lui Shakespeare, mult timp n-a fost o certitudine, aşa cum nici identitatea lui pînă hăt tîrziu. Cum în jurul marilor poeţi s-a născut chiar din timpul vieţii lor o mitologie, nu văd de ce în jurul lui Eminescu nu s-ar fi născut o astfel de nesiguranţă a datei naşterii, dar şi a locului unde acesta s-a născut.
Fiind mijloc de secol XIX, cînd, mai ales în localităţile din provincie, nu exista o evidenţă a naşterilor, un astfel de serviciu pe lîngă eforii, nici la Botoşani nu exista o astfel de regulă oficială obligatorie. Cum nici maternităţi nu existau. Încît totul era lăsat pe seama bisericilor, pe unde tot creştinul cu frică de Dumnezeu trecea măcar de două ori în viaţă: o dată la naştere şi a doua oară la moarte. Şi aceste date, normal, nu erau în grija celui în cauză, ci a Celui de Sus prin fireasca atenţie a celor apropiaţi. Însă cum despre naşterea lui Eminescu a curs multă cerneală, lăsînd loc de interpretare pe cît de mult a fost acoperit adevărul despre aceasta, cum de altfel, în acelaşi spirit, şi despre locul naşterii sale, loc de speculaţii văd că este în continuare. Există astfel, în acestă privinţă, tot felul de specialişti, unii cu aplecare şi acribie, alţii împătimiţi din dragoste faţă de marele poet, încît cele ce se reactualizează despre data şi locul naşterii lui Eminescu nu sunt nimic altceva decît întăriri ale mitologiei create.
Faptul că încă din martie 1889, cînd încă Eminescu era în viaţă, conferenţiarul Mihai Chinţescu, la o întîlnire de la Ateneul Român, schimba în mod sigur, fără argumente, locul naşterii lui Eminescu de la Ipoteşti sau Botoşani într-o localitate din Moldova Mare, la Soleni, de negăsit acum pe vreo hartă, justifică bătălia unora sau altora pentru justeţea credinţei lor, contribuţiei lor mai curînd în privinţa acestor date biografice ale lui Mihai Eminescu. Poţi deveni, astfel, specialist, apreciat chiar de cei care pot cîntări faptul în sine, ca aducînd, dacă nu noi dovezi, măcar noi contribuţii în domeniu. Şi plecînd de la această localizare a naşterii lui Eminescu, neluată de nimeni în seamă, dar care apare frecvent pe toate reţelele de socializare, care fac referire la aşa ceva, putem lua în considerare toate propunerile sau afirmaţiile referitoare la locul naşterii lui Eminescu, fixînd totuşi, în final, conform unei logici, adevăratul loc de naştere a poetului.
Cum bunicii lui Eminescu se trăgeau, cei de pe mamă din Joldeşti şi Sarafineşti, judeţul Botoşani, iar cei dinspre tată din Călineştii lui Cuparencu, judeţul Suceava, evident că, maternităţi nefiind pe acele vremuri, pruncul Eminescu ar fi putut veni pe lume, sub ochii unor moaşe, fie la Joldeşti sau Sarafineşti, fie la Călineşti-Cuparencu. Însă cum ştim că de la Joldeşti, Gheorghe Eminovici, uns boieraş la curtea domnească de la Iaşi, o luase pe Raluca Iuraşcu cu o dotă frumoasă, cu case în centrul Botoşanilor, unde erau alte condiţii şi moaşe mai pricepute, nevasta, care-i mai născuse în acele case cîţiva copii, nu putea naşte decît acolo, în buricul tîrgului, în niciun caz pe malul Siretului, la Joldeşti, la conacul lui Vasile Iuraşcu, într-o iarnă friguroasă, nici la Călineşti-Cuparencu, unde acesta nu mai avea pe nimeni. Prin urmare, logica simplă şi prioritară în această privinţă este că Eminescu s-a născut la Botoşani, în casa de lîngă Biserica Uspenia, una din şirul de case cumpărate, din dota dată de Vasile Iuraşcu, încă din 1842, pe care le păstrează pînă în 1855, cînd le vinde pentru a-şi achita datoriile la bănci şi cămătari. Încă din 1848, Gheorghe Eminovici cumpără de la familia Petrino, căreia-i va rămîne dator timp de peste şapte ani, locul de la Ipoteşti, de lîngă bisericuţa pe care o achiziţionase pentru sufletul ei Raluca, soţia căminarului, loc de taină şi spovedanie pentru ea. Pentru a-şi spori veniturile, Gheorghe Eminovici închirează mare parte din casele din Botoşani, păstrînd-o doar pe cea de lîngă Biserica Uspenia, şi se mută într-o casă veche de la Ipoteşti, unde putea locui doar vara. (A se vedea I.D. Marin, Eminescu la Ipoteşti). Abia în 1850 începe noua casă, în care se va muta cu totul în 1851. Avînd, astfel, în vedere circumstanţele acelei ierni, cît şi data botezului pruncului Mihail, 21 ianuarie 1850, precum şi condiţiile precare din casa veche de la Ipoteşti, fără încălzire, Raluca Eminovici nu putea să nască decît la Botoşani, nu cu şase zile înainte de botez, adică pe 15 ianuarie 1850, ci pe 20 decembrie 1849, de Ignat, cum va spune însuşi poetul mai tîrziu. Astfel cade data oficială a naşterii, cade chiar şi locul, Ipoteşti, aşa cum unii importanţi critici şi istorici literari le-au încetăţenit, revenind ca loc oficial al naşterii poetului oraşul Botoşani, chiar dacă Aglaie Drogli, sora poetului, în scrisoarea trimisă lui Titu Maiorescu, spune că Eminescu s-a născut la Ipoteşti. Ea, Aglaie, s-a născut în 1852 în noua casă de la Ipoteşti, în ziua de 7 mai, încît a crezut că toţi ai casei s-au născut acolo.
Că Matei, fratele mai mic, născut şi el acolo, în noiembrie 1856, deturnează şi el, fără argumete serioase, data naşterii poetului tocmai în decembrie 1848 (!), la Dumbrăveni, face parte din fondul mitologic încetăţenit al locului naşterii lui Eminescu. Aşa a mai apărut ideea naşterii lui Eminescu la Durneşti, judeţul Botoşani, unde Gheorghe Eminovici administra una din moşiile lui Balş, loc unde, la peste 40 de km, acesta mergea vara dimpreună cu soţia şi copiii, pentru a trece pe la boierul Stamatopol de la Gorbăneşti şi pentrtu a le oferi copiilor alte locuri de joacă.
Din toate aceste presupuneri, unele fără nicio acoperire, altele cu intenţii clare de speculaţie şi de arondare a lui Eminescu la acele locuri, doar Botoşanii şi Ipoteştii rămîn în discuţie în ce priveşte locul naşterii lui Eminescu. Acest lucru rămîne doar la înţelegerea biografilor sau împătimiţilor de Eminescu a situaţiilor date de circumstanţele acelor vremuri, cît şi la logica impusă de lipsa documentelor oficiale, înlocuite de diverse presupuneri, cum ar fi cea a lui Matei cu înscrisul de pe acea psaltire, dispărută între timp. Mitrica Bisericii Uspenia, în care a fost botezat Eminescu, rămîne, din acest punct de vedere, singurul document oficial, iar aceasta nu se află la Ipoteşti, unde exista o bisericuţă, care iarna nu funcţiona, probabil, ci la Botoşani, unde cu siguranţă poetul s-a născut în data de 20 decembrie 1849, cum trebuie să-l credem pe poet, şi a copilărit pînă în 1855, cînd toată familia s-a mutat la Ipoteşti. Însă cum discuţia rămîne veşnic deschisă, cine ştie, s-or mai găsi şi alte localităţi prin care Gheorghe Eminovici, în modul lui de viaţă şi de agonisire a averilor mereu în pericol, a trecut. Aşa cum vedem acum tot felul de opinii, de fixaţii mai exact, în ceea ce priveşte ultima poezie scrisă de poet, dar şi despre unii posibili copii ai poetului, din stirpea cărora curge sînge poeticesc prin venele unor botoşăneni înărăviţi la glorie şi din aceasă postură.
Prin umare toate aceste situaţii privind ziua şi locul naşterii poetului, puse în pagină de importanţi critici literari, de la Titu Maiorescu, cel care a lansat ideea că Eminescu s-a născut la Ipoteşti, pînă la G. Călinescu, care a luat de bună opinia contemporanului lui Eminescu, cît şi opinia celor mai recenţi istorici literari, cu puţine excepţii, au creat o situaţie care dăinuie şi astăzi în mentalitatea tuturor, dar mai ales a botoşănenilor, care au ales ca loc de memorie eminesciană Ipoteştii şi nu Botoşanii, îngrămădind acolo tot felul de amintiri legate de familia Eminoviceştilor şi nu la Botoşani, cum ar fi fost firesc. Casele de la Botoşani, aflate în centrul oraşului, lîngă Biserica Uspenia, au ars toate în marele incendiu din iulie 1887, la care a asistat şi Eminescu din casa în care stătea Harieta, sora lui mai mică, bolnavă şi ea, cu un handicap locomotor. Oricum, în ele familia Eminovici nu mai locuia din 1855. Locul naşterii este marcat acolo pe un zid al unei clădiri ce se află pe locul casei în care s-a născut Eminescu, în timp ce în clădirea de acolo, în stil art nuveau, ar fi putut fi amenajată casa memorială sau fondul documentar Eminescu, aşa cum la Weimar este amenajat în sediul fostei primării memorialul Goethe. Însă totul a fost transferat la Ipoteşti, unde istoria casei în care a copilărit Eminescu este una destul de schimbătoare. Casa veche, presupusă că ar fi fost locul în care s-a născut Eminescu nu mai există, nici atenansa în care stăteau copiii boierului. Casa ce se vede acum acolo şi în care funcţionează Casa Memorială Eminescu a trecut prin patru transformări. Construită de Gheorghe Eminovici în 1851, a fost demolată în 1924, iar în 1934, cînd se intenţiona ca acolo să funcționeze o astfel de casă dedicată memoriei poetului, aşa cum la Iaşi era din 1918 Bojdeuca lui Ion Creangă, a fost reclădită, dar nu pe aceeaşi fundaţie. Tot în acea perioadă, la iniţativa lui Nicolae Iorga şi a lui Cezar Petrescu, cu sprijinul regelui Carol al II-lea şi o colectă publică, se ridică la Ipoteşti, în preajma mormintelor părinilor şi fraţilor lui Eminescu şi a bisericuţei cumăpărate de Raluca Eminovici, prima şi singura biserică din lume dedicată memoriei unui poet, cu hramul Sfiniţor Arhangheli Mihail şi Gavril. Şi această casă a fost demolată în 1979, refăcută după un proiect efectuat de Insitutul Ion Mincu din Bucureşti, ca apoi iarăşi să fie refăcută pe fundaţia primei case, conform unor fotografii de epocă, fiind acum parte a Memorialului Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, un conglomerat de care se bucură tot felul de lume, numai memoria lui Eminescu nu cu adevărat. Astfel, o astfel de încetăţenire falsă a locului naşterii lui Eminescu a condus, pînă la urmă, la situaţia de acum, cînd, de fapt, Botoşanii şi Ipoteştii, dimpreună, ar fi putut deveni Weimar-ul României, aşa cum germanii au gîndit parcul din împrejurimi şi clădirea din centrul oraşului în care a locuit Goethe. Însă la Botoşani, locul naşterii lui Eminescu, nu există un astfel de interes, care, în fond, ar arăta adevăratul respect faţă de cel mai mare poet al românilor, cel cu care toţi se laudă, dar nimeni nu pune umărul, pentru că pe umerii acestor edili se află un haos asemănător cu cel ce se vede acum aici, la Ipoteşti şi Botoşani, loc care ar putea deveni una din importantele mize turistice ale României şi, în fond, un bun cultural naţional, important în menţinerea identităţii naţionale, pusă în pericol din toate unghiurile politicilor contemporane.