Verde bătând în galben
„Va fi liniște, va fi seară“
Virgil Mazilescu
Ieri, cenușa de la marginea focului,
azi, micul foc de la marginea cenușii…
De două ori și mai mult vârsta lui Esenin,
de trei ori și mai bine viața lui Labiș…
De sus, de pe scărița iambilor,
dacă privești –
o câmpie verde bătând în galben
ți se deschide: existența ta pătulită
la pământ ca iarba
Și-n această câmpie
apare 6 și își aruncă lassoul,
mai face trei pași, se dă peste cap
și se preschimbă în 9,
și-acest 9 nu-i acum decât o cheiță
ce ruginește în ploaie
Și-astfel, începi și tu să trăiești
starea cuvântului tradus într-o altă limbă,
simți în tine ceva străin,
cum ar fi, de pildă, un râu ce-ți pornește
intempestiv de sub unghii
Iar sufletul?, te întrebi, iar sufletul?
Și tot tu îți răspunzi: 17 grame, așa se zice,
și asta cu tot cu lingourile lui de regrete
și amintiri
Dar și altfel s-ar mai putea spune:
6 e o corabie încărcată cu diamante, 9 – golful;
6 apropiindu-se de 9:
o corabie intrând legănătoare în golf
Și-n curând va fi seară
Cimitirul hermeneutic
(Alte viziuni la Cernăuți)
Se dedică arhivistului Dragoș Olaru
Scufundată în vis – mica Vienă
are imprimată pe chip enigma
celuilalt timp
În fiecare zi prietenul scrie pe facebook
noutăți din cimitir,
relatează despre respirația morților de ieri
ce se propagă conspirativ
dinspre rădăcini către frunzele tinere
Seara în jur pâlpâie lumini epifanice,
inimă de salcie tânără: Dimitrie Onciul,
subversivă piramidă: Detrunchiatul
Mormântul lui Aron Pumnul e ascunsă redută
pulsând miriade de particule vii și fotoni
Șușotitoare pietre, neliniștite statui
Și-n timp ce prietenul scrie noutăți din cimitir
pe facebook și în ziare,
prin întuneric trece Nimeni în mantie neagră,
pictează pe ziduri neînțelese blazoane,
lasă în urmă bastonașe și cercuri,
hieroglife
Și-aceste inscripții sunt chiar alegoria
acestui timp fără timp,
și-această parabolă e tot a peștelui mare
ce înghite peștele mic
Ouă de cuc
(Alte viziuni la Cernăuți)
Acum să-ți mai spun și-o altă poveste,
poate cea mai adevărată
Bântuie prin pădurile Bucovinei
un fel de cuci de profesie:
cuci-cameleoni ascunși printre bufnițe,
cuci benedictini ce te-ntâmpină –
cu-cu-hu-u! –
pe la toate răscrucile,
colonii de cuci ce-și strecoară ouăle
în cuiburi străine
Ouă de cuc au fost găsite-n ceasuri,
în școli și-n arhive,
în buletinele de identitate,
ouă de cuc cad din pălăria primarului
atunci când salută,
chiar și turlele bisericii au fost scoase
și în locul lor au fost înșurubate
trei ouă de cuc
Ouă de cuc, peste tot numai ouă de cuc,
din ele se vor naște noi generații
cu o nouă dialectică,
cu noua lor gramatică
în care eu, el și tu, ca subiecte,
nici nu existăm
În rest, ce-aș mai putea spune?
În satul uitat între două Sireturi
au înflorit azi dimineață
cartofii
și aș striga Ooo!, de uimire, dar teamă mi-i
că în cuibul acestor sunete
stă ascuns fatidicul
Ou!
Până ajunge blitzul la țintă
Până ajunge blitzul la țintă
chipul îmbătrânește, fața se umple de riduri,
omul din imagine
se furișează prin spate, dispare
Fără rost îmi aduceți oglinda,
nimic nu e adevărat:
pe partea cealaltă
viața mea e un neon,
un neon scurs în iarbă
Valurile ce se scriu chiar acum
pe fila mării în larg
mâine în zori vor fi citite la țărm
ca niște vechi file de letopiseț
Până ajunge blitzul la țintă,
prologul cel tânăr ajunge-un
bătrân epilog,
trenul cu care veneai în înserare
sare de pe șine pe
dunga norului
Timpul ce era numai al tău
de mult curge în timpul tuturor
Blues la plecarea gâștelor sălbatice
Viața, această industrie falimentară…
Pierdusem la bursă toți banii,
pierdusem toate corăbiile și
farul din Alexandria
Iar mâine în zori
va veni Lichidatorul. Plopii pe jumătate
îngălbeniți, plecarea gâștelor sălbatice
anunță predestinarea. Ca din senin,
apare și punctul. În toate
contabilitățile trupului tău
se face acum socoteala. Cel care sunt
stă față în față cu cel care am fost:
o mănușă desperecheată în fața altei
mănuși desperecheate
E târziu, e târziu. Și mâine în zori
va veni Lichidatorul, toate afacerile
se vor încheia. Călare pe falimente și
plusvaloare dispar negustorii. Negreșit,
mâine în zori vor cădea pe caldarâm
toate cheile deodată. Semnul de pe ecran
indică infarctul – din ultimul punct se va
prelinge neîntreruptă
o linie,
pe care vei înainta, vei înainta
Din urma pixului tău pe hârtie
apare o cale ferată, ți-a șoptit Zarathustra