Printre puținii socialiști autentici din secolul nouăsprezece menționați abuziv de regimul comunist dornic de legitimare, s-a numărat scriitorul Constantin Mille (1861-1927). În romanul Dinu Millian, din 1887, inspirat din propria biografie, Constantin Mille explică modul cum un tânăr poate ajunge socialist. Cu o sinceritate și o obiectivitate rar întâlnite la un om cu asemenea convingeri, el recunoaște că pe un tânăr îl împing spre această opțiune politică sărăcia, umilința, eventual o fire înnăscută de răzvrătit. Deci nu dorința de a face bine umanității, ci un complex de inferioritate și o ură adunată în timp împotriva oamenilor de succes.
Dinu (un alter ego al autorului), fiul lui Costache Milian, boier scăpătat, îşi aminteşte de copilăria lui nu prea îndestulată, cu mama tuberculoasă și cu două surori mai mari întreținute cu greu la pension. Împreună cu ei, în casele lor din Iaşi, mai locuia o soră de-a mamei rămasă domnişoară, ţiţaia Dodo. Deşi lipsiți de avere – moşia o pierduseră, casele erau ipotecate şi mai aveau doar un petic de vie – se străduiau să facă faţă situației, ducând în aparenţă un trai boieresc, cu slugi și tot tacâmul.
Când lui Dinu, născut în anul 1862, i-a venit timpul să meargă la şcoală, mama lui nu a vrut ca el să înveţe împreună cu alţi copii săraci, ci l-a dat la Institutul Privat al Academiilor, unde, prin intervenţia rudelor sus-puse şi îndeosebi a influentului unchi Mihalache, a obţinut în mod excepţional o bursă. Pentru copil era însă o înjosire faţă de profesori, dar şi faţă de elevi, care considerau că este tolerat din milă, aceasta cu atât mai mult cu cât el nici nu se prea omora cu învăţătura. Cea mai veche amintire a lui Dinu datează din 3 aprilie 1866, când la Iaşi a fost un început de revoluţie provocat de detronarea lui Cuza. Aşadar, în toamna anului 1869, la vâsta de șapte ani neîmpliniți, a intrat în şcoala în care se simțea străin. Acolo cu chiu cu vai a urmat nouă clase și a reușit să-și ia bacalaureatul. Pe parcurs a fost dat de mai multe ori afară din şcoală; aproape în fiecare an rămânea corigent la mai multe materii şi de fiecare dată era reprimit după multe intervenţii ale unchiului său. Era nevoit să-şi ceară iertare supus. I se atrăgea atenţia că trebuie să se poarte ireproşabil, fiind bursier, ceea ce-l ofensa şi-l întrista pe copil, care simţea nevoia să se răzvrătească, să devină independent.
În acest răstimp, tatăl său moare nebun, apoi după câţiva ani îi moare şi mama, de tuberculoză. Rămas orfan de ambii părinţi, copilul intră sub tutela unchiului Mihalache.
La universitate, se înscrie la Facultatea de Drept şi la Litere şi Filosofie, pe cea dintâi părăsind-o în scurt timp. Rămâne numai la Litere simţindu-se atras de literatură, mai ales de poezie – compune versuri patriotice şi de dragoste. De mic copil fusese obsedat de femeie şi de sexualitate. A avut cândva o idilă cu o fată a chiriaşei lor, numită Lucreţia, idilă începută și neconsumată. Apoi a încercat să se apropie de o altă femeie, Catinca, o slujnică, pe care o mângâia, o săruta, fără să reușească însă să treacă Rubiconul. Până la urmă dragostea trupească a cunoscut-o printr-o prostituată, experiență care l-a deziluzionat şi dezgustat.
Fiind student, se simte atras de socialiști, cunoscându-l pe conducătorul mişcării, doctorul Rickard, precum şi pe preşedintele studenţilor, Ioan Cara. Face o călătorie la Chişinău pentru a strânge relaţiile cu mişcarea socialistă din Basarabia. Apoi primește însărcinarea de a-i răzvrăti pe studenţi împotriva rectorului Mucius, organizând o grevă. Drept rezultat, rectorul este înlocuit cu Papa Culeiu, dar Dinu Milian şi Alexandru Rarău sunt și ei eliminaţi din rândurile studen ţilor, ca pro povăduitori de idei subversive pentru ordinea sta tului. Afec tat de faptul că greva a fost înăbuşită, doctorul Rickard – expulzat, iar unii studenți – exmatriculați, Dinu se se gândește cu amărăciune că măcar părinţii lui, fiind morţi, nu mai pot păți nimic. Ajun gând la conclu zia că trebuie să-şi facă o carieră pentru a putea continua lupta pe baricadele socialismului, îşi calcă pe inimă şi părăseşte Iaşul unde copilărise. În 1880, la optsprezece ani, părăseşte şi ţara unde nu-şi mai putea continua studiile şi pleacă în străinătate.
Mai mult decât un roman, Dinu Milian este o confesiune. Merită citit pentru a înțelege de la sursă ce anume îl poate transforma pe un om într-un socialist.