Jean Bart, pe adevăratul său nume Eugeniu P. Botez, a avut o viață cu final neașteptat. A fost în tinerețe ofițer al flotilei române, iar la maturitate – comisar maritim la Sulina; apoi, pe neașteptate, a devenit un scriitor relativ important. Pincipalul său roman, Europolis, publicat în 1933, a fost recenzat imediat după apariție de G. Călinescu, a suscitat numeroase alte comentarii critice și, după câteva decenii, a fost și ecranizat. Exigentul Nicolae Manolescu îl menționează printre cele mai bune romane de aventuri de la noi: „Pe degetele de la o mână se numără romanele de aventuri demne de a fi remarcate: Europolis, Toate pânzele sus!, Cireșarii, Seri albastre.“ Și totuși, astăzi, romanul nu mai intră în raza atenției iubitorilor de literatură. Vremea lui a trecut. Dacă ne învingem însă inerția și îl citim, descoperim că încă mai prezintă interes, fie și numai prin faptul că autorul reușește să transforme povestea vieții oricărui personaj într-un destin. În portul Sulina, Stamati Marulis, patronul cafenelei din fața debarcaderului, primește o scrisoare de la fratele său, Nicola, pe care nu l-a mai văzut de patruzeci de ani, de la îmbarcarea acestuia pe un vapor francez. Acum, aflat în Guyana, Nicola îl anunță că a hotărât să vândă tot ce are și, împreună cu fiica lui, să vină și să-și trăiască zilele pe care le mai are alături de rudele din România. Este adusă în prim-plan și soția lui Stamati, încă frumoasa Penelopa, educată la un pension cu pretenții din Stambul. Ea a avut o aventură cu un ofițer, căpitanul Angelo Deliu, tipul de don Juan incorigibil care, după ce și-a satisfăcut curiozitatea completându-și colecția de cuceriri feminine, nu i-a mai dat nicio atenție. Sosirea americanului, însoțit de fiica sa Evantia – o tânără negresă născută din căsătoria lui cu o indigenă care murise, lăsând fata orfană – și de o maimuță, Lulu, face impresie. Lumea crede că el este extraordinar de bogat, dar excentric, așa cum sunt americanii. Găzduit de fratele său Stamati, care cheltuiește foarte mult și face chiar un împrumut pentru a procura mobilierul necesar, Nicola stârnește gelozia surorii sale Olimpia, căsătorită cu frizerul Nicu Politicu. Aceștia ar fi vrut să-l găzduiască ei pe american cu speranța că se vor putea înfrupta din presupusa lui avere fabuloasă. De altfel, asemenea Revizorului din piesa lui Gogol, americanul este primit în cercurile cele mai înalte, printre care însăși Comisia Europeană a Dunării, un fel de stat în stat. Fiecare dintre noile lui cunoștințe îi propune să investească bani în diferite afaceri avantajoase. De asemenea, în jurul frumoasei Evantia, atrăgătoare și prin exotismul ei, roiesc toți bărbații, stârnind invidia femeilor. Când sosește în Sulina o escadră militară, în frunte cu bricul Mircea, un tânăr sublocotenent de pe navă, Neagu, se amorezează de Evantia și are parte de reciprocitate, dar dragostea lor rămâne platonică. În acea perioadă, experimentatul Deliu o surprinde pe Evantia pe chei, după o întâlnire cu Neagu și, găsind-o deja răvășită de emoția îmbrățișărilor și sărutărilor, o atacă prin surprindere. Fata îi cedează și abia după aceea își dă seama de greșeala făcută. Copleșită de vinovăție, nu mai iese un timp din casă și refuză cu îndârjire să-l vadă pe cel care a sedus-o. Dar nu-și mai poate vedea nici iubitul care, în scurtă vreme, pleacă definitiv din Sulina. Între timp, lumea începe să bănuiască că americanul, de fapt, nu are bani. Grecul Logoridis, un bătrân înțelept, cu autoritate morală, află chiar de la Nicola că în realitate este sărac, că a ucis un marinar (care, din gelozie, voia să-l omoare), că a fost condamnat la închisoare și și-a ispășit pedeapsa în Guyana și că din vânzarea bunurilor sale abia a reușit să facă rost de bani pentru drum. Penelopa, aflând că Evantia a avut o relație, fie și în treacăt, cu iubitul ei, nestatornicul Deliu, le cere fetei și lui Nicola să-și caute altă locuință. Iar ea se sinucide, aruncându-se în Dunăre. Stamati, îndurerat de moartea soției lui și de faptul că aceasta a lăsat prin testament casa (cumpărată de el pe numele ei) comunității grecești, ca sediu pentru școală, dă foc casei și pleacă din Sulina. Nicola, nemaiavând din ce să trăiască participă la un furt de grâu; este împușcat și moare în curând. Evantia, pentru a-l salva pe tatăl ei muribund de la darea în urmărire, se duce în audiență la Deliu, care ține locul căpitanului portului, iar acesta profită de situație și o obligă să se mai culce o dată cu el. După moartea lui Nicola, Evantia se angajează ca dansatoare la un local mai deocheat din Sulina, Englitera. Aici o întâlnește fostul medic de pe bricul Mircea, Barbă Roșie, care, văzând-o bolnavă, o cheamă a doua zi la spitalul CED – al Comisiei Europene a Dunării, condus de prietenul său, medicul Tomiță. Se constată că este bolnavă de plămâni și însărcinată și este internată. Naște prin cezariană o fetiță. Apoi moare, sperând până în ultima clipă că Neagu, iubitul ei, se va întoarce. Medicul Barbă Roșie, rămas șeful spitalului după ce Tomiță moare și el în urma unei congestii cerebrale, se îndrăgostește de miss Sibyl, o englezoaică angajată ca soră la spital, și – cu toate că fusese un celibatar convins – se căsătorește cu ea. Noua familie o adoptă pe fiica Evantiei. După câțiva ani, Neagu vine cu un vapor de la Cardiff și face un popas la Sulina. Află, de la prietenul său. doctorul Barbă Roșie, ce destin a avut Evantia și pleacă sfâșiat de regretul că a ratat prilejul de a fi fericit.