America ogarului cenușiu, volumul cel mai cunoscut al proza to – ru lui și pu – blicis tului Romulus Rusan, a fost o carte-cult în România de dinainte de 1989. Narând o călătorie la care majoritatea jinduiam, dar pe care extrem de puțini o puteau face – și anume voiajul în Statele Unite ale Americii –, cartea a înlocuit pentru cititorul român ex – periența interzisă a cunoaș-terii Lumii Noi, care, după cel de-Al Doilea Război Mondial, conducea lumea liberă și dădea tonul evolu – țiilor economice, tehnico-științifice și sociale, pe întreaga planetă. Pentru mulți dintre noi, inclusiv pentru subsemnatul, chiar și cartea în sine, nu doar experiența conținută, a avut ceva din savoarea unui „fruct oprit“, deoarece, în pofida faptului că a fost un best seller al epocii (70.000 de exemplare vândute la prima ediție), pe măsură ce regimul Ceaușescu se bloca în rigiditate și autarhie, în anii 1980, ea nu a mai fost reeditată. Trebuia citită „pe sub mână“, împrumutată de la amicii mai norocoși, cu sentimentul complicității la un act de subversiune. Aceasta, nu din cauza conținutului jurnalului de călătorie al scriitorului, ci a contextului sub semnul căruia s-a născut și a apărut volumul. Context deopotrivă politic și literar, a cărui decodificare este necesară, în special pentru generațiile tinere. Mai întâi, trebuie înțeleasă împrejurarea în care Ana Blandiana și Romulus Rusan au ajuns în Statele Unite ale Americii, în iarna anului 1973. Un renumit scriitor și profesor de la Iowa State University, Paul Engle (1908-1991), inițiase la finele anilor 1960 un ambițios program academic și literar, intitulat International Writing Program. În cadrul lui, scriitori importanți din întreaga lume erau invitați, ca bursieri, să petreacă un timp – variind de la un semestru la câțiva ani – în Iowa City, spre a participa la cursuri, seminare, ateliere și cenacluri în cadrul universității. De asemenea, bursierii erau încurajați să viziteze Statele Unite. Scopul întregului program era dublu: pe de-o parte, să-i ajute pe profesorii și studenții prestigioasei Iowa State University să se familiarizeze cu actualitatea literară universală și să aprofundeze studiul filologic prin mijloace neconvenționale, iar, pe de alta, să ajute scriitori din întreaga lume să cunoască Statele Unite, să întâlnească acolo colegi din alte țări și să înțeleagă evoluțiile din societatea americană, care prefațau adesea schimbările ce urmau să se producă pe glob. În acest program au fost incluși de la bun început nu puțini scriitori români. Numai între 1969 și 1972, înainte de sosirea Anei Blandiana și a lui Romulus Rusan, pe la Iowa State University trecuseră Cezar Baltag, Ștefan Bănulescu, Alexandru Ivasiuc, Marin Sorescu, Constanța Buzea și Adrian Păunescu. (Subliniez aceste date și din cauză că, în pofida rolului însemnat jucat de IWP și de Paul Engle în modernizarea literaturii noastre postbelice, nimeni, în critica noastră actuală, nu a cercetat cum se cuvine acest program.) Și contextul politic era demn de interes. În pofida „accidentului“ numit Tezele din iulie, din 1971, Nicolae Ceaușescu încă avea, în 1973, relații politice privilegiate cu Statele Unite ale Americii, consfințite de vizita președintelui Richard Nixon la București. Acestea vor continua și după demisia lui Nixon, în mandatele lui Gerald Ford și Jimmy Carter. De aceea, programe, precum cel de la Iowa City University nu erau automat blocate în România, cum se întâmpla cu atâtea și atâtea alte burse și invitații din Europa adresate oamenilor noștri de cultură. Astfel că, în pofida unei întârzieri de trei luni, în decembrie 1973, Ana Blandiana și Romulus Rusan pun piciorul pe pământ american, unde vor rămâne până în mai 1974, interval în care vor locui un timp în Iowa City, iar apoi vor face o călătorie de cincizeci de zile de-a lungul Statelor Unite. Experiența se va regăsi în paginile volumului America ogarului cenușiu, apărut în 1977, printr-un alt noroc care ține de context: în acel an, după catastrofalul cutremur din 4 martie, Ceaușescu a desființat Cenzura ca instituție a statului român, deși nu ca stare de fapt, iar cartea lui Romulus Rusan – cu tot conținutul ei neconform cu ideologia regimului – s-a strecurat, cumva, între cele două ipostaze ale mecanismului de cenzură. Cum se vede, prin urmare, acest atât de special jurnal de călătorie la cea de-a șasea ediție (ce survine la 45 de ani de la prima) și, mai ales, cum se vede America din însemnările lui Romulus Rusan, la aproape cinci decenii de la prima întâlnire a autorului cu Lumea Nouă? Sunt, evident, două întrebări distincte, care îl interesează pe cronicar pe paliere diferite. Ca experiență de lectură, aș spune, înainte de toate, că este o carte care stă și astăzi bine în picioare, ceea ce nu se poate spune despre prea multe relații de călătorie din acea epocă. Puteți citi, eventual, spre comparație, un volum oarecum similar (și anume, Reporter pe Mississippi, a recent dispărutului Neagu Udroiu, apărută în 1976) și veți constata imediat că, dincolo de poziționarea ideologică a autorilor, ceea ce face diferența este calitatea literară. Romulus Rusan este cu adevărat un scriitor, un prozator care știe să își pună gândul în pagină, până și atunci când o face seara, la încheierea unei zile febrile, sub presiunea unei zile de mâine care se anunță la fel de plină. Chiar dacă nu putem exclude travaliul asupra textului – pe care îl trădează cei trei ani scurși între momentul plecării din America și cel al apariției cărții –, este impresionantă capacitatea prozatorului de a transforma în text literar o experiență care, oricum am întoarce-o, numai obișnuită nu era. Iar dacă în privința intervalului petrecut la Iowa State University mai putem invoca detaliul că Rusan a locuit într-un campus universitar și a putut beneficia de unele facilități ale acestuia, redactarea paginilor care consemnează halucinanta traversare a conti – nen tu lui american reprezintă o performanță care atestă talentul său de prozator. Aș spune chiar că s-ar impune o relectură a volumelor de proză ale lui Romulus Rusan, a căror receptare a fost, fără discuție, acoperită de audiența celor de publicistică. Performanța transformării realității americane în text este cu atât mai impresionantă, cu cât, după cum o atestă și titlul cărții, mijlocul de transport cu care Ana Blandiana și Romulus Rusan au ajuns din New York în Iowa City și, ulterior, au străbătut o bună parte din Statele Unite ale Americii a fost in – con fortabilul autobuz. Autobuzele gri ale companiei Greyhound – cândva, una dintre instituțiile funda – men tale ale SUA – le-au prilejuit celor doi scriitori, veniți din sărmana Românie comunistă, un voiaj care cu avionul și chiar cu trenul ar fi presupus cheltuieli imposibil de acoperit. Inconfortul călătoriei a fost compensat de sentimentul unei experiențe formative fără egal și irepetabilă, cu atât mai reconfortant, cu cât, prin text, urma să fie împărtășit cu cititorii de acasă.
În afara talentului și a mâinii de prozator a lui Romulus Rusan, ceea ce se vede lim – pede la această a șasea ediție este clarviziu – nea surprinzătoare cu care tânărul scriitor și publicist român a „citit“, la prima „lectură“, fenomenul american. O „lectură“ europeană dezinhibată, capabilă să vadă simultan și măreția Americii (incontestabilă, și nu doar în comparație cu Uniunea Sovietică de atunci/ Rusia de azi), și slăbiciunile ei (pe care înșiși intelectualii americani le pun sub lupă). Rusan a văzut, de pildă, în 1973- 1974, forța uluitoare pe care o are libertatea, principala energie care coagulează și dă formă societății americane. Însă tot prozatorul a observat, cu o perspicacitate șocantă, și primele semne ale ceea ce astăzi numim „corectitudine politică“. Un fenomen pernicios, care erodează – sub pretextul democrației – tocmai bazele democrației și ale libertății pe care s-a construit America. Trebuie spus, în acest context, că Romulus Rusan a fost un „cititor“ de bună-credință al Statelor Unite, în pofida faptului că venea dintr-un stat comunist, iar manuscrisul cărții sale urma să fie supus ochiului vigilent al cenzurii. Nu întâlnim în textul său nicio „temenea“ ideologică și nicio concesie. America ogarului cenușiu pare nu numai o carte scrisă astăzi, ci și una aparținând unui autor occidental. Semn că, asemenea majorității românilor, Rusan nu avea nevoie de propagandă ca să rezoneze la valorile americane și să le deteste, în schimb, pe cele venind din Răsărit. America ogarului cenușiu este, pe scurt, o carte care poate fi citită cu plăcere și folos și azi. Ba chiar o lectură pe care tinerii noștri n-ar strica să o facă, și nu doar spre a înțelege rădăcinile unor fenomene – pozitive și negative – de care ne lovim acum la tot pasul. Ci și ca să parcurgă lecția de demnitate, inteligență și devotament față de cititor a unui scriitor de altădată, care în timpuri grele și-a sacrificat o parte din plăcerea egoistă de a se bucura de America, spre a împărți cu cei de acasă această experiență formativă.