Drum montan
Plin de sine muntele-acesta care strangulează
șoseaua
îndesat indigest cum un individ gata să-njure
să-mbrâncească să te calce-n picioare
însă dincolo de masa lui trivial-opacă sus sus de
tot
se-ntinde o pajiște de aer diafan
din care pornește Drumul mult căutatul Drum
Doamne adevăratul Drum al vieții
fără munte n-ar fi fost cu putință s-ajungă la noi
mirobolantul peisaj pe care-l poartă-n cârcă
fără-acesta n-ar fi fost cu putință
Drumul care nu duce nicăieri.
Întrebări
Dacă lumea nu se satură de exagerare
cum socotea Dali
să fie oare viața o exagerare-a materiei
să fie oare moartea o exagerare a vieții?
(deasupra Jiului norii târându-se
aidoma unor țestoase).
Solitudine
Era atât de singur atât de singur
oho cum osul închis în carne
și izvoarele-i repetau adesea gândurile
izvoarele-atârnate pe pereți cum tablouri
norii îl însoțeau sunând la ore fixe
cum un ceasornic deșteptător la capul patului
și vântul îl ajuta aliniindu-i pe pagini cu degetul
rândurile strâmbe scrise la mare oboseală.
Meditație
Ca urmare s-a spus contingentul e resorbit
de absolut dar unde și când și cum
te întrebi și te chinui să afli
nu neapărat așa cum s-ar crede răspunsul
(s-ar putea ca acesta să fie
imposibil precum senzația muribundului
Ivan Ilici că nu poate să intre-n moarte
ca-ntr-un sac prea strâmt)
ci noi imagini cu care să te joci în neștire
așa cum ai frământa un breloc
în mâna ce se copilărește încă.
Semn de carte
Ce-ai mai putea spune ce-ai mai putea repeta
mici anecdote ți se-așează pe piele cum gâze
frazele înghițite ieri îți gâlgâie încă-n gâtlej
în lacrima ta sclipesc atâtea lacrimi străine.
Priveliște
Nimic nu vine de prisos nimic
nu trece fără rost între colțurile
acestui suflet ce ți s-a dat cândva
cum o priveliște rurală
privești pe fereastra deschisă
și cu visul acesta timid te-așezi
la masă-n fața unei farfurii
în care aburesc dealurile din preajmă.
Constatare
Realul e mereu incomplet mereu îi lipsește
câte ceva ba un nasture ba o vrabie
ba un creion ba un deget ba un arbust ba un
ziar
e-asemeni unui om distrat care uită ce are de
făcut
dar care privindu-se-n oglindă
constată mirat că a rămas el însuși.
Clipă
N-are importanță pădurea
importanți sunt doar copacii
n-au importanță nici copacii
important e doar spațiul dintre copaci
n-are importanță nici acest spațiu
importantă-i doar clipa asta în care-l străbați
umedă argintie unică.
În lumină
Precum un obiect
aspru la pipăit viitorul
în timp ce lumina
explodează-n jurul nostru
lumina asta îndatoritoare
care ne-ajută să-l uităm.
În odaie
Tragi norii cum o perdea și-n fereastră
se face senin dintr-odată
dar ce mai dezordine-n odaie
foile de hârtie în care-ai adormit
mototolite cum așternuturile
curenții subțiri de căldură nu se pot
așeza pe mobile din pricina prafului
oglinda filează cum un bec defect
celularul abia pus în priză se-ncarcă
de vocile care încă nu l-au străbătut
și tu visezi
că ai putea visa.
Amintire
Stai sub un cer străin
încărcat de nori grei
și-ți amintești tunetul de-acasă.
Dubii
Cât de greu sosește lumina cât de greu
Lumea se reîntoarce la sine
ți-ar trebui un plâns subțirel de copil
să-ntrebe crengile de la fereastră
cum se vor descurca
dintr-odată fără dorințele tale
să-ntrebe tot mai neajutoratele ziduri
cum se vor descurca
în prima zi fără tine
ți-ar trebui o durere domoală
care aidoma unui vers memorabil
să nu se sfârșească niciodată.
Urbană
Străzi umede cum mâini transpirate
din ganguri vechi vine damful de muced
al Începutului Lumii
un reporter din Capitală
ridică deasupra capului un porumbel
să filmeze cu el depărtările.
Concluzie
Aproape fără viață e moartea
așa cum îi stă bine să fie
aproape fără moarte e viața
așa cum îi stă bine să fie
dar amintirea le face
să se-apropie
până la indistincție.