Gib I. Mihăescu a cultivat ceea ce s-ar putea numi „senzaționalul psihologic“, cu formula lui Nicolae Manolescu. În paginile de proză scrise de el, descrierile și analizele stărilor sufletești ale personajelor, cu care alți autori nu reușesc decât să plictisească, devin captivante. Nuvelele din volumele Grandiflora și Vedenia și romane ca Rusoaica sau Donna Alba valorifică în mod special trăirile pline de dramatism produse de gelozie ca și de alte obsesii derivate din pasiunea erotică.
Un roman mai puțin cunoscut al lui Gib I. Mihăescu, Brațul Andromedei, publicat în 1930, se remarcă prin studierea de către autor, în același stil captivant, a interferenței dintre ambiția politică și relația amoroasă.
Protagonistul romanului, Vucol Cornoiu, este profesor de istorie și șeful unei organizații județene a celui mai puternic partid politic, aflat în opoziție, dar având perspective de a veni curând la putere. De peste cincisprezece ani deputat în toate legislaturile, dispune de o putere despotică până și când e în opoziție. În plus, acum se așteaptă să devină ministru.
În interesul carierei sale politice a divorțat de soția lui, pentru că avea un aer de persoană banală, Sultana (acum Șoimu, profesoară), și s-a căsătorit cu Zina, o femeie tânără și frumoasă care, tentată de viitoarele onoruri, a trecut cu vederea diferența de vârstă dintre ei. Vucol Cornoiu, mic și rubicond, se consideră un fel de Napoleon și, dacă primei soții îi zicea Iosefina, pe cea de-a doua o alintă Maria-Luiza, imitându-l pe cel luat ca model.
Iată ce interesante sunt, în viziunea romancierului, mișcările sufletești ale unui asemenea personaj:
„N-o mai văzuse de mult, de foarte mult timp.
După divorț se dusese adesea până la ea. Îi plăcea: s-o cerceteze cu vizitele și cu grija lui și chiar s-o ajute. O socotea ca pe o victimă necesară a ambițiilor sale, dar voia să fie uman și nobil față de dânsa, demonstrându-i că noua lui căsătorie trebuia neapărat să se întâmple «ca o necesitate socială și istorică tot atât de adevărată în realizarea progresului individual, cum este și în acel al maselor». (…)
Sultana desigur n-ar fi voit să-l primească, dar marele lui argument – ajutorul lunar, până când avea să-și recapete, tot cu concursul lui, catedra părăsită – fu suficient ca să-și lase urechea îndelungilor exordii și perorații.
Iar lui îi plăcea nespus s-o vadă plecându-se sub tăria inexorabilă a legii lui «de fier», pe care nu mai obosea s-o enunțe; îi plăcea propriu-zis s-o vadă jignită și umilită, primindu-l ca pe un musafir de seamă, pregătindu-i ceaiul cel mai aromatic, întâmpinându-l cu ochii înrourați, izbucnind chiar în plânsul ei zbuciumat și totuși reținut, înfundat, cu capul în perine, care-i da lui senzații stranii și inedite și atât de potopitoare, că nu mai putea în cele din urmă să le suporte. Și fugea grabnic, poate speriat de sine însuși, pentru a se înzdrăveni îndată în aerul rece al străzii, restabilindu-și echilibrul sufletesc și părându-i-se că «merge pe cadavre» ca un mare erou «care regretă desigur hecatombele», dar care, totuși, trebuie să calce pe ele, adulmecând, beat de sine, înălțimile.“
Printre profesorii din localitate, foști colegi ai lui Cornoiu, care acum îl secondează în cariera politică, se numără: Nae Inelescu, profesor de geografie și avocat care visează să ajungă inspector; Grigore Nedan, profesor de latină și greacă aflat în divorț cu soția lui, Tina, după ce a descoperit că avea relații amoroase cu un elev al lui, Gicu Nemoianu (în prezentul romanului, student și poet); profesorul de matematici Andrei Lazăr, astronom pasionat și interesat de mecanică, visând să pună la punct o mașină care să funcționeze permanent fără combustibil – un perpetuum mobile.
În apropierea viitorului ministru mai roiesc o serie de avocați, printre care Porumbacu, vice-președinte al organizației județene a partidului, și Necșulea, care se visează deputat.
Așa cum se prevăzuse, guvernul cade și vine la putere partidul lui Cornoiu, iar el este desemnat ministru al Comunicațiilor. Inelescu devine inspector, Nedan – director de liceu, iar Necșulea urmează să candideze pentru a deveni deputat.
În atmosfera orașului de provincie, aparent inofensivă, circulă multe cancanuri. Studentul Nemoianu, după ce împrumută bani de la Tina Nedan, o părăsește și întreține relații amoroase cu Sultana Șoimu. A început o apropiere între noua doamnă Cornoiu și Andrei Lazăr, ea fiind curtată și de Inelescu, și de Nedan, de ultimul, prin scrisori de dragoste anonime.
Soții Cornoiu pleacă la București, însă Zina nu se poate simți bine într-un oraș în care nu i se dau toate onorurile de care are parte în provincie, unde se află în atenția tuturor. Se înapoiază în orașul ei pentru a dezlega, printre altele, misterul anonimelor.
Stabilește o întâlnire amoroasă acasă la Lazăr, care îi prezintă mașina sa – perpetuum-mobile – ce funcționase ca prin minune timp de două zile, dar tocmai acum rămăsese înțepenită. Zina crede că-i nebun și se înapoiază la București cu un tren de noapte. În compartiment apare Lazăr, care încearcă să-i explice că nu este nebun, dar Zina se sperie și-l dă afară. Apoi îl întâlnește pe Inelescu, care se află întâmplător în același tren și, pentru a scăpa de insistențele lui Lazăr, considerat de ea în continuare nebun, coboară cu Inelescu la Pitești.
Lazăr îi vede cum pleacă din gară cu o trăsură, dar nu-și dă seama că sunt ei decât atunci când constată că nu se mai află în tren. Privind bolta înstelată i pare că o constelație, Andromeda, întinde un braț spre el. Soarta unui visător ca el rămâne aceea de a fi considerat nebun de lumea în care trăiește.