S-au împlinit în acest august 77 de ani de la atacul nuclear asupra Hiroshimei, ceea ce ne face să cercetăm și altfel dedesubturile marii tragedii. Propaganda comunistă, de altminteri, nu rata niciun prilej de-a spune că atunci, pe 6 august 1945, militarismul nord american și-a arătat adevărata față criminală. Toate jertfele soldaților americani din urmă cu un an pe plaja Normandiei nu mai contau. Nici substanțialul ajutor militar și economic pe care SUA i l-au dat lui Stalin în toți anii de război. Sovieticii aveau nevoie de un cal de bătaie, iar catastrofa din Japonia le-a venit ca o mănușă. Când eram în școala primară asta învățam: cât de răi și de criminali au putut fi americanii! Alt punct de vedere nu exista. Pe măsură ce vremurile s-au mai relaxat și ascuțișul propagandei s-a mai tocit. Dar lucrurile stau cu totul și cu totul altfel. Vreau să spun că lansarea bombei nucleare taman pe 6 august, și nu în altă zi, nu a fost deloc ceva întâmplător. Evident, președintele Truman nu a cunoscut adevărata semnificație a zilei. Dacă i s-ar fi spus probabil că ar fi ridicat din umeri. El era copleșit de răspunderea care i se impusese și poate, în acele clipe supreme, s-a rugat, totuși, lui Dumnezeu să-i inspire alegerea corectă. Și a ales. Pentru prima dată în istoria omenirii era folosită o armă a cărei putere era cu totul necunoscută. Putea să se întâmple orice. Ce s-a întâmplat știm foarte bine. În fața forței declanșate, fanatismul japonez a cedat. Împăratul a coborât din sferele sale intangibile și a hotărât capitularea. Dar rămâne în istorie până-n vecii vecilor, acest 6 august…
Ideea mi-a venit în momentul în care m-am uitat în calendarul creștin ortodox și am observat ce sărbătoare avem în ziua respectivă. Schimbarea la Față sau Transfigurarea. Semnificația sărbătorii este bine știută. Urcat pe Muntele Tabor, Hristos s-a arătat ucenicilor săi, în număr de trei atunci, Ioan, Petru și Iacob, în toată splendoarea luminii dumnezeiești. Până atunci Isus nu avusese o asemenea apariție. Tot ceea ce realizase putea la o adică să aparțină și unui taumaturg de o înaltă performanță. Aspectul său divin nu fusese pus în evidență. Dar odată cu lumina taborică prezența sa nu a mai aparținut lumii strict create. Dezvăluirea sa a putut avea însă loc prin punerea în acțiune a unor energii de tip aparte, increate, care, ulterior, au fost numite și palamite, după comentariile făcute de teologul Grigorie Palamas. Revelația Domnului în acele momente a fost copleșitoare. Apostolii au fost orbiți și s-au prăbușit în fața maximei deconspirări. Era pentru prima dată când nu mai aveau în față un om, ci Divinitatea însăși. Acestea sunt datele. O să întrebați ce legătură are acest discurs cu evenimentul sinistru petrecut pe 6 august 1945. Are deoarece în istorie nu e nimic întâmplător. Astfel sunt trasate niște simetrii care până atunci ne-au fost complet ascunse. Potrivirea este tulburătoare și-i poate înfiora până și pe cei mai agnostici dintre semenii noștri.
Dacă în istoria sacră, aceea relatată în evanghelii, s-au declanșat energiile increate a căror putere în plan spiritual este unică, în istoria profană sau contemporană, prin lansarea bombei atomice, au fost la rândul lor declanșate alte energii a căror putere a fost de asemenea fără egal. Pare o corespondență și chiar o echivalență stupefiante, doar că sensul este inversat. Energiile increate nu au distrus, nu au adus moarte, nu au pârjolit fața pământului. Ele au evidențiat un alt nivel al Ființei, superior celor cunoscute până atunci. Se poate spune că atunci, pe Tabor, s-a deschis o fereastră prin care muritorii puteau privi spre nemurire. Era cea mai frumoasă promisiune care se putea face pentru a dovedi că viața de aici nu e totul, ci va fi completată de o alta de neimaginat. În schimb, energiile nucleare nu au făcut altceva decât să distrugă, e adevărat, cu o forță tot la fel de necunoscută. Iar data, evident, nu putea să fie decât aceeași, 6 august… Alfa și Omega se suprapun magistral, după cum prin încolăcire, șarpele își prinde vârful cozii realizând astfel cercul „eternei reîntoarceri“.
Dar potriviri din acestea mai sunt… Nu știu cum se face că o sărbătoare religioasă este dublată în plan profan de niște evenimente majore. Bunăoară, sărbătoarea Sfinților Apostoli, 29 iunie… Ce a fost atunci în istorie? În 1914 are loc atentatul de la Sarajevo care determină Primul Război Mondial, iar pentru noi, în 1940, este ultimatumul dat de URSS pentru a le ceda Basarabia și Bucovina. Tot în vară, și tot în ceea ce ne privește, pe 14 august, 1914, deci doar cu o zi înainte de praznicul Adormirii Maicii Domnului, trupele române trec munții pentru a elibera teritoriul transilvănean. Ce să mai spunem despre faptul că operațiunea Barbarossa începe în 22 iunie 1941, deci la solstițiul de vară, dar și la două zile de nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Iată că nu e vorba doar de o sărbătoare religioasă, ci și de un eveniment astronomic. Iar de 22 decembrie 1989 ce să mai vorbim… Se poate spune, așadar, că România a coborât în Infern la un solstițiu de vară și a ieșit, după decenii, la un solstițiu de iarnă… Nimic, așadar, nu e întâmplător. „Întâmplători“ ajungem noi dacă nu știm să observăm marile ritmuri și simetrii cosmico-spirituale.
Hiroshima a fost ceva cumplit, dar pe de altă parte „rotunjește“ o imagine universală.Unește contrarii teribile, dar creează și o seninătate metafizică. Nimeni dintre cei implicați în respectivul eveniment nu a avut probabil habar de Schimbarea la Față, dar aceasta nu-i scoate din marele proiect al geometriei divine. Ca dovadă că Domnul le așază pe toate cu mâna lui… Iar zecile de mii de morți de atunci, indiferent de religie, au fost cu siguranță mântuiți…