A fost anunțată vizita Președintelui în orașul nostru.Întâi a fost un zvon.Apoi a fost o confirmare venită din partea unui ziar de can-can-uri politice.
Apoi a venit comunicatul oficial: Da, Președintele va sosi în orașul nostru.
Au fost luate măsuri.
Au fost luate decizii.
Au fost luate impresii.
Au fost avansate propuneri de evenimente de primire, care să sporească efectul vizitei.
Spectacol cu cei mai buni muzicieni?
Spectacol cu cei mai buni dansatori?
Spectacol cu cei mai buni fachiri?
Spectacol cu cei mai buni agricultori?
Spectacol cu cei mai buni îmblânzitori de melci?
Spectacol cu cei mai buni DJ-ei?
Spectacol cu cei mai buni poeți?
Cei mai buni pictori trebuiau să își adapteze pensulele, ca să îl încânte pe Președinte.
Dar cea mai imprevizibilă idee a fost a televiziunii locale: un concurs de sosii, care să îl reprezinte pe Președinte.
Un concurs cu premii?
Da, un concurs cu premii.
Se vor întâlni sosiile cu Președintele?
Da, se vor întâlni sosiile cu Președintele. Acesta va fi, de altfel, cel mai important element al premierii. Plus o sumă de bani menită să amețească pe oricare om rezistent la așa provocări, care ar fi recompensat pe sosia care ar putea fi confundată chiar cu Președintele. Da: un milion de dolari, pus la dispoziție de un sponsor care dorea să își păstreze anonimatul.
Și publicul va trebui să spună, să ghicească, care este Președintele, care este sosia.
Muzicienii și-au încordat instrumentele.
Dansatorii și-au depășit limitele imponderabilității.
Fachirii și-au dat foc pe bune, cu benzină și flacăra nu i-a atins.
Agricultorii au învățat spicele să se aplece, condescendent, la trecerea Președintelui.
Îmblânzitorii de melci s-au lăsat ei înșiși dresați de melci, ca să înțeleagă mersul lumii care nu prea merge.
DJ-eii au pus muzica sferelor, la boxe. Era teribil.
Iar poeții, da, poeții, au scris ode după ode, că limbile li se clătinau în gură precum clopotele Catedralei.
Și au început să apară sosiile care să îl întruchipeze pe Președinte.
Lucrau saloanele de operații estetice din plin, ca să modifice zâmbete, rictusuri, nasuri, ochi, buze, pomeți. Mulți, foarte mulți cetățeni visau să semene cu Președintele. Nu a fost limitată participarea la concurs nici pentru cetățenii din afara orașului nostru, așa că au apărut zeci și zeci de întruchipări ale Președintelui de peste tot din lume. A înflorit comerțul stradal. A înflorit turismul. Au înflorit magnoliile.
După prima sută de înscrieri, oficialitățile orașului nostru au ridicat o sprânceană, întrebătoare.
După primele cinci sute de înscrieri, aceleași oficialități au ridicat ambele sprâncene, îngrijorate.
Când s-a ajuns la o mie de înscrieri la concursul de sosii ale Președintelui, fenomenul a stârnit atenția opiniei publice, a presei, a serviciilor secrete. Argumentul care a făcut ca lucrurile să continue cu același aplomb, a fost apariția în orașul nostru a reprezentanților de la Cartea Recordurilor, gata să înregistreze un nou record. Nu era puțin lucru, ca numele orașului nostru să apară la acel nivel, în consecință toată lumea s-a mobilizat. Un aer de celebritate adia peste blocuri, peste case, peste parcuri. Invazia de întruchipări ale Președintelui s-a întețit. Era o coadă considerabilă la înscrieri.
Se aștepta o reacție din partea Administrației Prezidențiale. Aceasta a venit, iar presa a anunțat că Președintele era amuzat de așa inițiativă năstrușnică. Va intra în joc.
Dacă inițial era vorba de constituirea unui juriu care să aleagă cele mai apropiate întruchipări ale Președintelui, eventual alcătuirea unui podium cu zece sosii, datorită numărului mare de participanți la competiție s-a recurs la alt mod de jurizare, sugerat, se pare, chiar de Președinte. Adică: sosiile vor fi adunate în Piața Revoluției, iar Președintele va apărea de niciunde și va intra în mulțimea de întruchipări. Populația orașului, plus miile de turiști care se presupune că vor participa la eveniment, trebuie să-l recunoască pe Președinte. Toată lumea a fost de acord că era cea mai înțeleaptă soluție.
A început numărătoarea inversă: zile, ore, minute, secunde.
A sosit clipa.
Piața Revoluției era ticsită de sosii una mai credibilă decât alta.
Care de reportaj transmiteau spectacolul în toată lumea.
Reprezentanții Cărții Recordurilor numărau de zor.
De la Administrația Prezidențială a venit anunțul așteptat: Președintele se află deja în mulțimea de sosii, s-a strecurat incognito. De acum este rândul populației să treacă la identificarea adevăratului Președinte. Un murmur și apoi un val de aplauze stârniră cea mai grozavă mișcare a curenților de aer din regiune care antrenă stoluri de porumbei, de rândunele, de corbi. Spectacolul se întinsese și în văzduh. Era măreț.
Parada sosiilor Președintelui începu în aplauzele susținute ale mulțimii.
Acolo unde intensitatea aplauzelor era mai mare, se considera că era vorba de un vot popular și întruchiparea Președintelui era scoasă din șir și invitată pentru selecția finală pe o scenă special amenajată.
După două ore, cât a durat parada, au fost alese, prin aplauze, o sută paisprezece sosii. Era sau nu era Președintele printre ele? Întrebarea se înfiripase în mințile multora. Cei care fuseseră scoși din competiție au început, la rândul lor, să murmure. Și să protesteze. Considerau injustă această alegere pe baza aplauzelor, intensitatea era greu de stabilit, mulți, foarte mulți se considerau nedreptățiți.
Cei mai vehemenți au fost reținuți de poliție, care interveni pentru ca spectacolul să se poată desfășura în ordine, pentru ca recordul să nu fie pus în pericol. Dar dacă între cei arestați se află chiar Președintele? Întrebarea pluti și se pierdu ca inconsistentă. Orice situație făcea parte din spectacolul care devenea, astfel, istoric.
Pentru ca lucrurile să se calmeze, sosiile scoase din concurs au fost invitate să se constituie într-un juriu ad-hoc care să facă, în continuare, selecția sosiilor Președintelui care rămăseseră în concurs. Și să-l identifice pe Președinte, în final, firește.
După o defilare, ca pe podium, a celor o sută și paisprezece sosii, au mai rămas în competiție optsprezece. Semănau leit. Era sau nu era Președintele printre ele? Greu de spus. Fiecare susținea, cu argumente, că este originalul, Președintele.
Televiziunile care transmiteau evenimentul au deschis fronturi ample de discuție. Au fost reluate filme cu Președintele, la întruniri publice și acasă, au fost analizate gesturi, grimase, expresii, ticuri verbale.
Câțiva analiști politici au fost invitați să își dea cu părerea. Și ei nu făceau economie de supoziții, dar era greu de ajuns la o concluzie.
Doar mama Președintelui ar putea să îl mai recunoască acum, spuse ritos unul dintre analiști. Numai că mama Președintelui nu mai era, din păcate, în viață.
Se însera.
Concursul de sosii complicase tare mult programul vizitei.
Spectacolul cu cei mai buni muzicieni încă nu avusese loc.
Spectacolul cu cei mai buni dansatori era într-o așteptare nervoasă.
Spectacolul cu cei mai buni fachiri risca să nu se mai petreacă.
Spectacolul cu cei mai buni agricultori se dusese deja pe Apa Sâmbetei.
Spectacolul cu cei mai buni îmblânzitori de melci era compromis. Melcii erau plictisiți.
Spectacolul cu cei mai buni DJ-ei fusese deja contramandat.
Spectacolul cu cei mai buni poeți se va amâna, probabil, pentru o altă vizită, poeziile pregătite vor fi puse la păstrare.
Cei mai buni pictori își imaginau deja lucrările lor ample care să ilustreze aceste momente istorice cu o lume de Președinți.
În aceste momente de derută, primarul orașului nostru simți nevoia să intervină, să limpezească situația. Se urcă pe scenă, îi felicită pe cei optsprezece concurenți rămași în finală și îl rugă pe Președinte, care se presupune că ar fi fost între ei, să se desconspire, pentru ca sărbătoarea să poată continua. Numai că jovialității sale îi răspunse încrîncenarea competitorilor: niciunul nu admitea să recunoască faptul că nu ar fi Președintele.
De aici, lucrurile s-au precipitat. Sosiile de pe margine au năvălit pe scenă ca să se confrunte cu finaliștii, să se confunde cu ei. În înghesuială s-au produs mai multe altercații, din păcate au fost și morți. Patru. O înjunghiere și trei victime ale înghesuielii care au sfârșit zdrobite de caldarâm. A intervenit poliția. A intervenit armata. Au fost operate peste patru sute de arestări. Mulțimea adunată la eveniment a fost împrăștiată cu furtunurile cu apă.
Despre Președinte nu a mai auzit nimeni nimic, nu l-a mai identificat nimeni. Erau prea mulți care susțineau că ei sunt adevărații președinți, așa că fiecare caz în parte era tratat diferit: fie îl înșfăca poliția, fie îl înșfăca ambulanța care îl conducea la secția de psihiatrie a spitalului nostru. Și arestul poliției și saloanele de la psihiatrie erau înțesate.
Milionul de dolari pus la bătaie pentru premiul concursului de sosii a fost dirijat de misteriosul donator spre o altă cauză: va fi oferit primului locuitor al orașului nostru care va face proba că a intrat în contact cu o civilizație extraterestră.
Țara, după dispariția Președintelui, a intrat în cea mai gravă criză politică de la războiul rece încoace.
Numele orașului nostru a stârnit, pentru multă vreme și pentru multă lume, curiozitatea, dar nu și respectul.
Reprezentanții de la Cartea Recordurilor au renunțat la omologarea rezultatului, morțile inutile plus lipsa unui final cert al manifestărilor i-a pus pe gânduri.
Alegerile pentru noul Președinte, care s-au ținut cu două săptămâni înainte de Crăciun, au fost câștigate de un surprinzător candidat născut la Novi Sad, din părinți greci, al cărui străbunic, de loc din Ierusalim, se afla pe Titanic când acesta s-a scufundat. Era un cunoscut teozof, cu studii la Berlin. Nu a supraviețuit. Oricum, lui i-a dedicat noul Președinte victoria.
(Dintr-un volum de proză scurtă, în pregătire)