Certificat de naștere

Profesorul Ioan Lascu a avut ocazia de a fi martorul începuturilor Generației 80. În calitate de student al Facultății de Limba și Literatura Română a Universității din București, așadar în anii 1970-1974, el a fost coleg cu primul val al prozatorilor optzeciști, cei care au premers afirmarea puternică a generației de la sfîrșiul deceniului opt și de la începutul anilor 1980. Cenaclul Junimea a început să funcționeze anterior celui De Luni, la care, sub coordonarea lui Nicolae Manolescu, s-au copt roadele optzecismului. Dar antologia esențială pentru destinul prozei optzeciste a apărut abia în 1983, anul desființării forțate a Cenaclului de Luni. Deci după volumele de lirică Aer cu diamanate și Cinci (1982).

În volumul Generația 80. Un excurs istorico-critic, Ioan Lascu reface cronologia apariției în literatură a unui grup de scriitori și a unei concepții asupra literaturii care s-a extins repede, cu precădere în centrele universitare, determinînd o modificare a paradigmei literare. În opinia lui Ioan Lascu, optzeciștii au ales subversiunea, nonconformismul, estetica radicală. Subversiunea era obligatorie de altfel, nu putea fi luată în calcul o confruntare la cîmp deschis cu ideologia comunistă dominantă și cu poncifele ei care se consolidaseră în limba de lemn.

Ioan Lascu situează punctul de start al noii generații în anii 1971-1973. Nu a fost un Big-Bang, ci dimpotrivă, el a fost reprezentat de apariția unei gazete de perete intitulată Noii, pe un zid de pe coridorul Universității Bucureștene, la Facultatea de Română (denumirea ei pe atunci). Colegii de an ai lui Ioan Lascu sau ceva mai tineri, care scriau la Noii, frecventau Cenaclul Junimea, prezidat de Ovid S. Crohmălniceanu, și au debutat în volum ca optzeciști, încă înainte de schimbarea prefixului care le va da numele, Mircea Nedelciu și Constantin Stan (1979) sau imediat după: Sorin Preda (1981), Gh. Crăciun (1982).

Din această enumerare se vede că Ioan Lascu este și un supraviețuitor și mărturia sa este importantă din această perspectivă. De fapt, volumul este o culegere de texte scrise în timp, inclusiv un interviu luat autorului de Dumitru Augustin Doman, în „Argeș“, în 2010. Acesta are ca titlu o afirmație tranșantă a lui Ioan Lascu: „Generația 80 este ultima generație cu un statut cultural cert în literatura noastră“. Și în alte texte, autorul excursului istorico-critic subliniază caracterul relativ unitar, compactitatea generației sale, care nu s-a mai regăsit de atunci. Cauzele stau cel mai probabil în presiunea exercitată de regimul dictatorial și de cenzură asupra literaturii române după „tezele din iulie 1971“ care au încercat, din fericire fără mare succes, să reinstaleze un fel de „realism socialist“. De asemenea, Ioan Lascu identifică drept cauză a „strîngerii rîndurilor“ optzeciste impunerea la noi a postmodernismului ale cărui trăsături principale conveneau „luptei“ generației împotriva conformismului, platitudinii, grandilocvenței găunoase a literaturii oficiale.

În cartea lui Ioan Lascu punctele de vedere istorice sînt cele mai interesante. Capitolele care constituie partea de început a volumului se referă la generație în ansamblul ei, la apariția acesteia, cu cauze și motivațiile protagoniștilor, la prezentarea amănunțită a contextului istoric și cultural al nașterii optzecismului. Partea referitoare la autori este mai săracă și se limitează la puține nume. Unora le sînt dedicate mai multe capitole. Dintre prozatori, Ioan Lascu se referă pe larg la Mircea Nedelciu a cărui prefață la romanul Tratament fabulatoriu este considerată de istoric un text-cheie în zorii esteticii optzeciste. Mai primesc spații importante Sorin Preda, Constantin Stan și Gh. Crăciun și, mai restrînse, Dumitru Augustin Doman, Nic(olae) Iliescu, Gabriel Năstase. Dintre poeți, criticul, care de altfel a debutat ca poet, se ocupă cu precădere de Ioan Flora, coleg de generație cu prima serie optzecistă, fiind discutați în plus doar Marian Drăghici și Liviu Ioan Stoiciu, deci niciun optzecist din nucleul dur, lunedist, respectiv din cei nouă poeți ai antologiilor-bornă Aer cu diamante și Cinci.

Cartea lui Ioan Lascu reprezintă o recapitulare utilă și o punere în context potrivită a existenței și premiselor întemeierii unei generații de considerabilă importanță pentru literatura română.